Suflet pierdut

Prolog

„Îmi ridic privirea învăluită de lacrimi, privind pentru ultima dată chipul mamei. O furtuna de sentimente și amintiri mă învăluiesc, iar vocea ei îmi răsună în cap. Râuri de lacrimi încep din nou să curga pe fața mea. Simțeam că nu mai pot respira, simțeam că nu mai pot să mă țin pe picioare.

Observandu-mi plânsetele și amețeala care mă făcea să mă clatin de colo-colo, tatăl meu mă ajută să mă așez pe scaun, soptindu-mi la urecheat dreapta:

—Totul va fi bine, Emma! Îți promit!

—Nu va fi bine, tata! Nimic nu va fi bine! Mama a murit iar tu îmi spui că va fi bine? Mă răstesc eu la el, chiar daca abia puteam sa spun ceva din cauza plânsetelor. Și acum îmi amintesc... Cate lucruri planificasem pentru ziua asta! Trebuia să fie o zi de neuitat, nu ultima zi petrecuta cu mama! Am șoptit eu, stiind că tata mă va auzi și va încerca iar să mă înveselească, chiar daca nu va reuși.

Dar nu a spus nimic. De data asta nu a mai spus nimic. Poate că nu m-ar fi înveselit cu nimic ce ar fi urmat să zică, dar macar ar fi încercat.“

Își închide jurnalul și de îndreaptă spre fereastră camerei sale, privind ploaia ce uda întreaga curte. Imensa curte in care ea și fratele ei își petreceau aproape tot timpul cu părinții lor, când erau mici.

Închide ochii și își amintește ziua în care își rupsese brațul, căzând dintr-un copac din grădina. Parcă și vedea cum s-a întâmplat totul.

Părinții ei stăteau pe o pătură, privindu-i pe cei doi frați cum de jucau. Un adevărat portrect de familie, impecabil. Desigur, a purtat gips câteva luni, dar asta nu a împiedicat-o din a-și petrece timpul in însorită gradina.

—Oh, mama... Ce dor îmi e de tine! Aș da orice pentru a te revedea!

—Emma, te simți bine? Întreabă fratele ei care tocmai a intrat în cameră.

—Minunat! Răspunde ea pe un ton sarcastic.

—Pai eu și tata mergem la cumpărături... Poate poți veni să ne mai ajuți, să te destinzi puțin de camera ta. Spune el, încercând să își ajute sora.

—Doar pleacă! Nu vreau sa vin! Voi rămâne aici! Ii răspunde ea, foarte încordată.

Trecuseră cinci zile de la înmormântarea mamei sale, însă tristețea ei era din ce in ce mai mare. Își dorea doar să o revadă pe mama sa, nimic mai mult!