Cu toată ura pe care o simţeam, a trebuit să recunosc că Dimitri Beli-nu-ştiu-cum era destul de inteligent. După ce ne târâse la aeroport, apoi la bordul avionului cu reacţie particular al academiei, aruncase o privire la noi două în timp ce şopteam şi ordonase să fim despărţite.
-Nu le lăsa să vorbească una cu cealaltă, l-a avertizat pe gardianul care mă escorta spre spatele avionului. Cinci minute împreună şi or să născocească un plan de evadare.
I-am aruncat o privire arogantă şi am pornit repede pe culoar, lăsând la o parte faptul că plănuisem deja evadarea, evaluând şi şansele pe care le aveam.
Lucrurile nu se prezentau bine pentru eroii noştri - sau, mai degrabă, eroinele. Odată ce aveam să ne aflăm în aer, şansele noastre de evadare scădeau şi mai mult. Chiar presupunând că se producea un miracol şi reuşeam să-i elimin pe toţi cei zece gardieni, am fi avut o problemă în a coborî din avion. M-am gândit că s-ar putea să aibă paraşute la bord pe undeva, dar în situaţia puţin probabilă în care aş putea să manevrez una, tot mai exista acea mică problemă a supravieţuirii, de vreme ce probabil am ateriza undeva prin Munţii Stâncoşi.
Nu, nu aveam să coborâm din avionul acesta înainte de a ateriza în pădurile din Montana. Atunci va trebui să mă gândesc la o soluţie, care implica trecerea de dispozitivele magice de pază ale Academiei şi înfruntarea unui număr de zece ori mai mare de gardieni. Mda. Nicio problemă.
Cu toate că Lissa stătea în faţă cu tipul rus, frica ei se reverbera spre mine, lovindu-mă în creier caun ciocan, îngrijorarea mea pentru ea îmi slăbi furia. N-o puteau duce înapoi acolo, nu în locul acela. Mă întrebam dacă Dimitri ar fi ezitat simţind ceea ce simţeam eu şi ştiind ceea ce ştiam eu. Probabil că nu. Nu-i păsa.
In situaţia de faţă, emoţiile ei deveniră mai puternice, încât pentru o clipă am avut senzaţia năucitoare că mă aflam pe locul ei -- chiar în pielea ei. Se întâmpla uneori şi, pe neaşteptate, mă trăgea în mintea ei. Dimitri şedea lângă mine, iar mâna mea - mâna ei - ţinea strâns o sticlă de apă. El se aplecă înainte să ia ceva, dezvăluind şase mici simboluri tatuate pe ceafă: semne molnija. Arătau ca două fulgere în zigzag încrucişându-se într-un A. Câte unul pentru fiecare strigoi pe care-l ucisese.Deasupra lor era o linie încolăcită, ca un fel de şarpe, care arăta că e gardian. Semnul făgăduinţei.
Clipind, i-am opus rezistenţă Lissei şi m-am întors, cu o strâmbătură a feţei, înapoi în propria mea minte. Nu-mi plăcea când se întâmpla asta. Să simt emoţiile Lissei era una, dar să intru în mintea ei era ceva ce amândouă dispreţuiam. Ea o considera o încălcare a intimităţii, aşa că de obicei nu-i spuneam când se petrecea. Niciuna dintre noi nu o putea controla. Era un alt efect al legăturii, o legătură pe care niciuna dintre noi n-o înţelegea pe de-a-ntregul. Existau legende despre legăturile psihice dintre gardieni şi moroii lor, dar poveştile nu menţionaseră niciodată ceva asemănător cu a noastră. Ne descurcam mergând pe dibuite.
Către sfârşitul zborului, Dimitri veni unde stăteam eu şi făcu schimb de locuri cu gardianul delângă mine. M-am întors cu ostentaţie, privind absentă pe fereastră. Trecură câteva clipe de tăcere. In cele din urmă, spuse:
- Chiar aveai de gând să ne ataci pe toţi? Nu i-am răspuns.
-Să faci asta... s-o protejezi în felul acesta ! a fost foarte curajos. Făcu o pauză. -Prostesc, dar totuşi curajos. De ce ai încercat?
M-am uitat la el, dându-mi părul de pe faţă pentru a-l putea privi ferm în ochi.
-Pentru că sunt gardianul ei. M-am întors spre fereastră.
