Roses

3. 🌷

    Kai a plecat din curte cu zâmbetul pe buze, venindu-i o idee de la povestea bunicului, fiind atât de entuziasmat să îşi pună planul în aplicare, încât nici nu îşi dădu seama că deja începuse să alerge cu o oarecare viteză medie prin casa micuță şi destul de veche, având ca destinație camera sa.

   Urcase repede scările din lemn ce scârțâiau tare, provocând un sunet asemănător ca acela al crengilor în bătaia vântului aspru de toamnă târzie, ca la finalul acestora, să ajungă la etaj, unde erau mai multe uşi ce duceau spre încăperi diferite.

  Deschise uşa camerei sale, şi după ce o închise imediat, se trânti pe scaunul de la birou.

   Şi-a întins mâinile pentru a deschide un dulăpior mic de pe perete, deasupra birouaşului, din care să ia nişte coli, căutând prin toată grămada aceea de coli, unele care să aibă măzgălite pe ele nişte desene nereuşite.

  A pus pe birou mai multe foi ce, din fericire pentru el, încă erau albe şi intacte, şi a început să ronțăie guma pixului Pilot Friction, încercând să se gândească la ceva ce i-ar putea transmite Leylei printr-un bilețel.

  După ceva timp de ronțăit guma pixului, dar şi de gândit, a scris pe una dintre foi cât de caligrafic a putut el "Dragă Leyla, ".

- Ăsta e un început bun. Cred.. îşi zise şoptind ultimul cuvânt, totuşi relativ mulțumit de ce a făcut până acum

Deja extenuat şi rămănând fără vlagă, Kai coborâse scările pentru a se duce în bucătărie după un pahar cu apă.

- Mm..! Ce miroase aşa de bine? o întreabă Kai pe bunica, abia intrând în bucătărie

- Brioşe cu căpşuni, preferatele tale! Dar încă nu sunt gata. îi răspunde bătrâna zâmbind, lăsându-şi mănuşile de bucătărie deoparte

  Adolescentul îşi turnă apa într-un pahar şi după ce îl dădu pe gât dintr-o înghițitură, o cuprinse pe firava bătrână într-o îmbrățişare.

- Mă strângi prea tare! se plânse aceasta oftând, urmat de un chicotit scurt

  Băiatul îi dădu drumul şi apoi se întoarse în camera sa, sperând să poată continua "scrisoarea" către Leyla.

- "Dragă Leyla, "... repeta întruna băiatul neştiind cum ar putea continua

Continua să ronțăie guma pixului, sperând că aşa îi va veni inspirația, dar fu întrerupt de bunica sa care intrase în cameră.

- Kai, haide la masă! şopteşte bătrâna vrând să coboare să mănânce, fără a-l deranja

Acesta o observă doar în momentul in care ea ajunsese în dreptul biroului privind coala pe care scria doar "Dragă Leyla,", dar prefera să nu îşi bage în seamă bunica.

- Asta e ideea pe care ți-a dat-o bunicul, nu-i aşa? Îi scrii fetei aceleia? întreabă aceasta deşi ştia ce va zice, punându-şi mâna pe umărul lui

Băiatul îşi ridică privirea din foaie pentru a se uita la aceasta scurt, clipind şi aprobând din cap , ca mai apoi să îşi îndrepte privirea spre birou, lăsând pixul acolo şi apoi ridicându-se de pe scaun pentru a merge la masă.

                                ***

- Brioşele tale sunt la fel de bune ca şi acum 50 de ani! spune bunicul mulțumit de gustul minunat al brioşelor nevestei sale, zâmbind, ceea ce nu se întâmplă prea des, bătrânul fiind mai mereu posomorât şi necăjit de trecerea timpului