Treaba cu oamenii e tare complicată:
azi îi vrei lângă tine,
le devorezi poveștile, trecutul
și mâine te îmbolnăvesc.
Oamenii te îmbolnăvesc, amice!
Te secătuiesc de dorință,
Îți dau foc și te lasă să pleci.
Oamenii sunt frumoși, amice,
Dacă îi privești de la balcon,
Cu un croissant și un cappuccino.
Te uiți la ei grăbiți, pierduți,
Haotic mărșăluind pe caldarâm,
Sunt speciali, unici în graba lor.
Însă dacă cobori...
Dacă intri în forfota lor,
Esti tras într-un vortex al vocilor,
Purtat de valul de mulțime către nicăieri.
Ești amețit, prietene!
Complet devorat de circumstanță.
Și te trezești pe aleea din spate,
Înconjurat de pisici stradale,
Îți uiți scopul, menirea,
Te apucă febra iubirii...
Vezi tu, oamenii au lucrul ăsta: iubirea.
Nu știi ce e până nu o simți,
Și odată simțită nu o mai uiți.
Mai curios e că iubirea lor e unică:
O persoană iubește de mai multe ori in viață,
dar iubește diferit.
Și vei spune: "Dar și noi iubim!"
Iubim, da! Iubim!
Dar iubim „la fel". Platonic.
Ei iubesc cu trupul, cu sufetul, cu ființa.
Iubesc cu sete, iubesc cu jind.
Și din iubirea asta, prietene,
Se naște viața.
W
