Apărut în 1922 "Pădurea spânzuraților" este primul roman de introspecție din literatura română , autorul reliefând gândurile și dramaticele trăiri sufletești ale lui Apostol Bologa , român transilvănean , obligat să lupte in Primul Război Mondial împotriva altor români.
" Pădurea spânzuraților" este un roman psihologic axat pe evoluția unei obsesii. Dincolo de evocarea unei realități , tenta umană și profundul tragism al romanului ar putea fi explicate prin sursele de inspirație : o fotografie adusă de pe front și care înfățișa o pădure de spânzurați , dar mai ales , execuția prin spânzurare al lui Emil Rebreanu ( fratele autorului) , care încercase să dezerteze din armata austro-ungară și să treacă la români.
Tema romanului o constituie tragedia românilor transilvăneni , obligați să lupte în Primul Război Mondial , împotriva altor români ( cei din Regat). Pe un plan mai profund , aceasta este tragedia omului prins în cercul unui destin istoric nefast.
Titlul este laitmotivul romanului. Imaginea pădurii spânzuraților apare spre sfârșitul acțiunii , înainte de încercarea de a dezerta a lui Bologa.
Chemat la comandament , acesta trece, cu mașina, pe lângă o pădure și vede atârnând în copaci trupurile a șapte spânzurați. Mintea lui dilată realitatea multiplicând la nesfârșit numărul spânzuraților ca într-un coșmar.
Structură
Prevestit de nuvela "Catastrofa", romanul "Pădurea Spânzuraților" este alcătuit din patru cărți de întindere inegală ( primele 3 de câte 11, iar a patra de 8 capitole).
Structura romanului este asimetrică , în sensul că începe și se încheie cu scena unei execuții: în deschiderea acțiunii , undeva pe frontul rusesc într-o seară cenușie de toamnă , sublocotenentul ceh Svoboda este executat prin spânzurare, pentru că încercase să dezerteze la inamic.
În final , într-o dimineață de primăvară pe frontul românesc , locotenentul Apostol Bologa trăiește același destin , pentru aceeași vină. Cele două morți se aseamănă și prin lumina izbucnită din ochii condamnaților , de parcă unui ar fi copia celuilalt , sau poate a unui șir de oameni reprezentând "Pădurea Spânzuraților".
Subiectul romanului
Expozitiune
În Primul Război Mondial, ardeleanul Apostol Bologa , locotenent în armata austro-ungară , se face remarcat prin atitudinea sa de militar model , care consideră că războiul este " adevăratul generator de energii".
Intriga
În timp ce se afla pe frontul rusesc , Bologa trăiește o experiență decisivă. Este numit în completul de judecată care îl condamnă la moarte prin spânzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda învinuit de înaltă trădare.
Desfășurarea acțiunii
Conștiința că și-a făcut datoria îl stăpânește pe tânărul român și în clipele premergătoare execuției , când Bologa se implică , dincolo chiar de atribuțiile lui, în organizarea acestui tragic eveniment. Discuția pe care o poartă mai apoi cu vârstnicul căpitan Klapka reliefează o atitudine inflexibilă față de condamnat ( pe care îl caracterizează drept " o rușine pentru corpul orășenesc).
Atunci însă când Svoboda îl privește de sub ștreang , Apostol Bologa este impresionat de lumina care izvora din ochii cehului ," în care se aprinsese o strălucire mândră , învăpăiată , care parcă pătrundea în lumea cealaltă".
Din această clipă , lumina din privirea condamnatului se va instaura în subconștientul lui Bologa, va deveni o chemare a neantului către care acesta se îndreaptă ca un halucinant , până când va ajunge el însuși sub ștreang.
