Capitolul 2.
Toti se feresc de mine, de parca nu as fii o fiinta umana, de parca as fii o fiara. Dupa aceasta intamplare groaznica, am luat o pauza si am plecat in Monte Carlo cu Caroline ( ptietena mea).
- Mandy, a trecut 3 ani de cand Aiden ( baiatul care a murit ) a murit, incearca sa nu mai te invinovatesti atata. Inteleg! A fost o idee proasta. Dar ar trebuii sa te ierti!
- Caroline, cum crezi ca ma simt?! Cum mai pot da ochii cu parintii lui?! Acum sunt tratata ca un caine in fata lor si restului oras. De aceea te-am luat cu mine in vacanta.
- Te inteleg !
<Din perspectiva mea (Mandy)>
Sunt ok momentan, de aceasta vreau sa iau o mica pauza de cateva saptamani in Monte Carlo, o sa-mi fac un iubit deoarece cred ca ar fii momentul de mult asteptat
Vreau un iubit frumos, inteligent, cu accent dragut ( am o slabiciune pentru accent-ul englezesc), care sa ma iubeasca, si mereu aroma sa, sa-mi imprastie hainele si patul.
-Mandy, eu opresc la benzinarie sa-mi iau un suc, vrei si tu?!
-Da, ia-mi si mie coca-cola la jumatate, te rog! Iti dau banii cand intrii in masina.
-Ok.
O sun pe mama mea:
- Hei mamita, ce faci?
-Puiu, te suna mama mai tarziu, acum trebuie sa inchid...
Nici n-am apucat sa ii spun pa, ca imi inchise telefonul in nas.
Sper ca va place, am idei pentru urmatorul capitol. Va multumesc ! :*
