Dragoste la indigo

Capitolul 1 -Când doua drumuri se intersectează formează o intersecţie?!

Partea Întâi – Prima oară e o greşeală

Capitolul 1 –Când doua drumuri se intersectează formează o intersecţie?!

-Şi mă laşi aici fără să spui nimic?

      Nici un răspuns nu veni din partea lui. Pur şi simplu plecă. Fără să mai zică vreun cuvânt.

Şi rămasei acolo. În ploaie. Cu picăturile reci plesnindu-mi faţa. Dar nu era ceva bun -fusesem părasită , lăsată să aştept in ploaie , ramasă ca un obiect de care nu mai ai nevoie. Dar nu aşa este la început. Începi încet, încet apoi te laşi dus de val şi strici totul. Devii o persoana ce nu eşti şi pierzi tot ce iubeşti şi încerci să clădeşti . Dar, de fapt, care e scopul? Să ne întoarcem la început…

 Începutul vine cu întrebarea firească: Ce e dragostea? Se spune ca dragostea nu are vârstă , dar e diferită pentru fiecare vârstă. Dar de ce vor oamenii să fie îndrăgostiţi? Toată lumea spune că dragostea îţi dă aripi , că te face mai puternic. Tind să cred ca nu e aşa. Dragostea e un sentiment , o stare generală de euforie, de dependenţă de o altă persoană, de slăbiciune. Oamenii îndrăgostiţi nu gândesc logic,se pierd pe ei înşişi şi se umilesc pentru a nu pierde persoana iubită. Dar oare chiar aşa de mult greşim. Poate că vorbesc cu un pesimism prea mare . Nu spun ca nu există dragoste , există, dar o percepem diferit. Trebuie să fii experimentat şi să laşi mult de la tine ca să mearga nu?  Toţi vrem o dragoste perfectă care să ne facă fericiţi dar oare nu ne aruncăm prea repede în ghearele a ceva ce nu putem controla?

Aici începe povestea mea. O poveste ce a debutat ca toate poveştile cu a fost odată, dar de fapt a fost de două ori ….Oare e posibil aşa ceva?

Este interesant cum percepţia oamenilor faţă de viaţă se poate schimba într-o secundă. Era toamnă şi aşteptam o schimbare în viaţa mea. De multe ori credem că deciziile pe care le luăm la un moment dat, vor face pe toată lumea fericită,dar de cele mai multe ori din dorinţa de a le face tuturor pe plac,eşti perceput greşit. Îmi place să cred că tot ce ni se întămplă se întămplă cu un motiv. Şi aşa am considerat că s-a întămplat şi cu admiterea mea la Colegiul Funcasttle din Elveţia şcoală în limba engleză. Nu era exact ce îmi doream, iniţial speram să intru la Sain Antoine, unde învăţasem şi în gimnaziu , deşi acolo nu îmi fusese bine. E greu să fii tu însuţi atunci când , în lumea în care trăim este acceptată şi încurajată gândirea de turmă. Din păcate am fost slabă, şi m-am lăsat influenţată de ei. Acum voiam o schimbare şi aveam mai multe aşteptări de la mine .

      Am să mai omit din aspectele pe care le-aţi putea găsi plictisitoare în povestea mea , care de altfel nu e nici atât de tristă şi nici prea  interesantă ... Anul începuse nespus de bine. Aveam  parte de oameni dedicaţi, fără prejudecăţi , lângă  care în sfârşit puteam construi lucruri. Aveam în sfârşit prieteni ,  la  care  ţin enorm şi alături de care pot fi eu însămi.

Luna septembrie trecu , frunzele se auriră aproape toate, iar mirosul de vară fu încet încet înlocuit cu unul de toamnă, de un aer al schimbării.Se apropia rapid Balul Toamnei , organizat special pentru bobocii Colegiului. Toate fetele erau atât de emoţionate şi îl aşteptau cu  nerăbdare, mie mi se părea un lucru obişnuit. Nu aveam de gând să dau jumătate din alocaţia mea pe o rochie, pe care să o port odată şi apoi să fie mâncată de molii. E trist, îmi dau seama din ce în ce mai tare că nu e doar o aparenţă a societăţii în care trăim, ci  lumea e aşa în esenţă. Superficială, interesată de ceea ce spun ceilalţi. Mi se pare hilar câtă  lume care nu mă cunoaşte, ştie atâtea lucruri false despre mine.E urât mai ales când persoanele dragi ţie, în care îţi pui cea mai mare încredere se iau după ce spune lumea.Dar ,despre asta, mai târziu.