Dragoste la indigo

Capitolul 2 - Un SMS : 26 de caractere

                   Capitolul 2 - Un SMS : 26 de caractere

Un număr netrecut în agendă.Era el. Acel el . Era scurt. Nu îl citisem imediat poate din frică sau …dar după vreo 5 minute l-am deschis. Erau 3 cuvinte şi un emoticon. Nu poţi face omul poet dacă nu are aptitudinile necesare.Scria simplu.

,,Împărţim acelaşi sentiment" J .

Iniţial aş fi putut interpreta: Care sentiment?! Ştiam că mie îmi place shaorma şi ţie la fel, dar asta este.Atunci l-am interpretat ca fiind un gest romantic şi drăguţ. Cele mai frumoase lucruri sunt cele simple. Puţin naiv, dar eram o fată visătoare credeam că fiecare poveste are un final fericit. Dar pentru cine?!

Ziua următoare a fost interesantă. Deoarece practic din aceea zi învăţam să iubesc. E adevărat că dragostea îţi dă aripi, dar aici bariera e foarte subţire între a avea aripi şi a fi cu capul în nori. Eram fericită. Dar să zicem că lucrurile nu au continuat ca în filme.

Notele mele scăzură în ultima săptămână, deşi nu vorbeam cu el(despre asta), doar zâmbeam şi îl priveam pe furiş şi el pe mine. Dar oare asta doream? Aşa că am luat măsuri pentru că nici măcar nu crezusem că vorbeşte serios . Aşa că i-am propus să vorbim. Şi am făcut-o.

-Ce voiai să îmi spui? Bolborosi el cu o voce uşor grabită, ca şi când ar fi avut lucruri mai importante de făcut, decît să îmi vorbească..

Asta e marea problemă a lumii în care trăim. Nu mai are timp. Să viseze, să cânte, să admire. M-am oprit în drumul spre casă, într-o zi, să admir copacii şi oamenii. Era o oră aglomerata din zi. Am rămas neplăcut surprinsă  de faptul că niciunul nu privea decât înainte, eventual şi în ecranul telefonului. Erau ocupaţi. Cu ce? Ne trece viaţa prin faţa ochilor şi nu ne aducem aminte de lucrurile ce ne fac cu adevărat fericiţi. Rutina ne robotizează.

Vă propun un experiment. Faceţi-vă timp 5 minute , ieşiţi afară şi priviţi natura. Personal iubesc ploaia. Picaturile ce se scurg pe faţa mea. Lacrimile cerului. Iubesc si sunetele picamărului când se fac lucrări lângă casa mea. Chiar şi sunetul trenului care de multe ori mă trezea noaptea. Încercaţi să vă amintiţi să vă faceţi timp să priviţi şi să vă bucuraţi.

Inima îmi bătea din ce în ce mai tare. Îi simţeam bătăile  în urechi, iar sângele îmi urca în cap.

-Voiam să te întreb ce ar trebui să înţeleg din mesajul tău? O glumă.. un pariu ?

-Păi… îmi place şi mie de tine. Nu era vorba de nici un pariu nimic de genul. Răspunde el simplu, ridicând din umeri, caşi cum ar fi spus ,,Afară plouă".

Nu mă aşteptam la vreo declaraţie de dragoste ca în ,,Romeo şi Julieta"  dar mă gândeam că totuşi la 15 ani dupa 2 examene la limba română ştim să dezvoltăm…

-Şi ?!...

  Îmi vin în cap o mulţime de amintiri frumoase. Prima oară când m-a ţinut de mână ,primul sărut.

De fapt conjunctura a fost  şi mai interesantă. Ascultaţi cu atenţie:

-Şi acum suntem împreună? Spun eu neştiind care a fost exact mersul lucrurilor.

-Nu …e …e …

-Atunci de ce vrei să mă săruţi dacă nu vrei să fim împreună?

-Pentru că… pentru că….te iubesc.

Şi se apropia de mine aşa de tare încât îi simţeam  şi îi au zeam  respiraţia. Încet , încet buzele ni se atinseră şi mă sărută. A fost magic. Doar era primul sărut.

Deşi lucrurile s-au petrecut în jur de 20 de minute.Era grăbit…Dar totuşi, încă ţin minte ce s-a întâmplat apoi, cum s-a apropiat de mine…parchetul scârţâi uşor şi mă luă în braţe. Avea un miros. Nu era un parfum anume… era aroma pielii lui. Se simţea în geaca lui. O, aş fi reconoscut geaca aceea oriunde. Şi am stat puţin împreună , iar apoi ne-am luat rămas bun. Era joi.

Am pornit veselă spre casă . Era ca şi cum nu ezista graniţa între cer şi Pământ. Eram fericită. Dar nu o fericire  de aia cum îţi dau bebeluşii sau notele bune la şcoală era o împlinire sau o euforie. Timpul se dilata devenea, nu puteam face altceva decât să mă gândesc la el. (Fetelor acesta era începutul sfârşitului !!!! )