Sânge rece

Capitolul III

-Cum ai îndrăznit?! a țipat la mine încât aproape am plâns, atunci profesorul s-a oprit din scris și a întrebat:

-Mă scuzați cine sunteți și ce căutați la ora mea? a zis-o pe un ton destul de autoritar.

Mama și-a mutat privirea pe el și a zis răspicat:

-Uite cum stă treaba, Clarisse e fiica mea și nu mă luați dumeavoastră la întrebări! mama s-a enervat, trebuia să intervin, nu voiam să se întâmple ceva și mai rău de atât.

M-am ridicat de pe scaun, am scot telefonul din buzunar și m-am dus la ea și i-am zis, eram așa nervoasă încât i-am zis:

-M-am săturat, ia-ți telefonul, și putem continua asta acasă? fusesem destul de rea, știam asta, acum îmi doream să nu mai ajung niciodată în locul ăla numit "casă".

Îmi smulsese din mână telefonul, urmat de o privire fulgerătoare, nu a zis nimic, și a ieșit pe ușă, eu am plecat capul jos și am vrut să merg la loc, dar profesorul m-a oprit, iar eu mi-am întors capul, și i-am zis, fără să fi auzit ce mi-a zis:

-E okay, așa e mereu, găsesc eu o cale de scăpare, mereu am făcut-o. și mi-am luat brațul din strânsoarea lui.

Kaya s-a uitat la mine confuză, dar eu i-am aruncat o privire de gheață și nu a mai scos un cuvânt până la finalul orei, nici măcar nu a aruncat o privire.

Totul se întorsese împotriva mea, adică absolut totul. Mama o să mă omoare, Vladimir este doar un nesimțit cu față frumoasă și mai e și profesoara de istorie. Nu cred că o să pot trece și de data asta peste tot.

Clopoțelul anunțase sfârșitul orei de matematică. Din fața clasei profesorul mi-a zis să rămân, avea ceva pregătit pentru mine. Sunt curioasă ce? Poate e doar o fișă "specială" pentru ciudații ca mine. După ce toată lumea a ieșit în pauză, eu am rămas. S-a apropiat de mine și a zis dându-mi târcoale:

-Nu ești la fel? a întrebat uitându-se fix în ochii mei.

-La fel? Nu vă înțeleg. întrebarea lui nu părea să-l intereseze.

-Am citit ceva despre tine din documentele aduse de părinții tăi. Ai un dar. mi-a zis-o de parcă puteam citi în alte dialecte.

-Îmi explicați despre ce vorbiți acum sau voi pleca pentru că nu sunt obligată să stau cu dumeavoastră în pauza mea. i-am zis-o doar ca să mă lase în pace deoarece aveam nevoie de asta.

_Da, îmi pare rău. Ia asta, consider-o temă pentru acasă. Mă aștept ca mâine să fie gata. cred că avea așteptări să o rezolv, mici șanse.

-Asta o să fac, adică o să încerc. și ca de fiecare dată nu exista speranță pentru mine.

-O să poți să o faci, te asigur. era așa sigur pe sine dar nu înțelegeam de ce.

Am ieșit din clasă holbându-mă la aceea foaie, eu chiar o citeam, adică înțelegeam totul în cuvinte englezești. Nu știu ce se întâmpla, dar aveam speranță pentru prima dată.

Privind la foaia de hârtie nu am mai privit în fața ochilor și am dat peste cineva. Era muntele de mușchi, era Vladimir. Toate cărțile îi căzuseră pe jos. M-am aplecat să le strâng cât de rapid posibil. Am încercat să-mi adun "resturile", dar Vladimir mi-o luase în față și le-a luat înaintea mea, inclusiv foaia primită ca temă pentru acasă de către cel de matematică. S-a oprit și a zis:

-Ce trebuie să fie asta? s-a uitat extrem de confuz.

-E doar matematică, dă-mi-o înapoi. dar el s-a opus ridicând-o în sus pentru a se asigura ca nu voi avea cum să ajung la ea.