Romanul "Ion", scris de Liviu Rebreanu ilustrează prin conținut și formă tradiționalismul, dar prin personajul Stavista modernismul. Fiind considerat astfel prima creație realistă obiectivă, primul roman tradiționalism. Roman apărut în 1920.
Titlul este denotativ și cuprinde prin antroponimul "Ion" atât numele personajului principal cât și prototipul țăranului ardelean ce se află între cele două chemări: glasul pănântului și glasul iubirii. Critica literară a interpretat și titlul prin mesajul său ascuns dat prin răsturnarea literelor ajungând de la Ion la noi, adică întreaga comunitate a țăranilor de la începutul secolului al XX-lea.
Viziunea rebreriană se revendică din rândul țăranilor ardeleni care au suferit social și intelectual datorită vitregiilor istorice, totodată personajul principal e prototipul țăranului care își iubește cu pasiune pământul.
Tema romanului este sugerată de titlul celor două părți, astfel prima temă exemplifică cele șase capitole ale primei părți condiția socială a țăranului ardelean într-o lume tradițională arhaică, dar supusă politic Imperiului Austro-ungar. Cea de-a doua temă a romanului este iubirea trăită plenar, dar constrânsă de mentalitatea țăranului ambițios ce dorește să parvină.
Compozițional romanul are două părți ce sintetizează cele două iubiri ale lui Ion: pământul și Florica însumând treisprezece capitole: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Rușinea, Nunta, Vasile, Copilul, Sărutarea, Ștreangul, Blestemul, George, Sfârșitul.
Structural romanul este construit pe alternanța planurilor narative , deoarece se prezintă în paralel viața țăranilor din satul Pripas, iar pe de altă parte viața intelectualilor ce trebuie să supraviețuiască într-un destin asupritor.
Primul plan narativ urmărește destinul comunității rurale reprezentată de locitorii satului Pripas care își trăiesc viața în ritmul ancestral al naturii conform marilor evenimente ale vieții satului: nașterea, nunta, îmormântarea. Al doilea fir epic îl surprinde destinul lui Ion, protagonistul operei care va concentra în jurul său destinele Anei, Floricăi și pe cel al lui George. Al treilea fir epic surprinde realitatea dureroasă pe care o trăiesc intelectualii satului tradițional românesc.
Ilustrând o lume a satului tradițional românesc, dar și a unui individ exemplar pentru legătura omului cu pământul, Rebreanu acordă o atenție deosebită și colectivității. Aceasta, din umă are un rol decisiv în formarea și evoluția personajelor. Astfel dansul e o succesiune de tablouri în care membrii comunității alcătuiesc o arhitectură vie. Cei trei lăutari Bruceag Holdea și Grivan întrețin atmosfera de bucurie și trăire intensă. Scenele colective alcătuiesc un portret autentic al satului tradițional acolo se identifică (structura) socială. Dansatorii, fetele nepoftite, copii, bătrânii, bărbații care sunt împărțiți în bogați și săraci " bogătanii și sărăntocii care sunt dominați de intelectualii satului: preotul Belciug și învățătorul Herdelea. Toate aceste categorii sociale vor evolua paralel cu destinul lui Ion.
Este sugestivă scena în care protagonistul se apleacă și sărută pământul:"...își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud". Se evidențiază astfel conflictul tragic dintre un țăran și o forță pe care nu o poate domina: pămâbtul-stihie, pământul-ibovnică, pământul-mamă. O asemenea atitudine justifică obsesia lui Ion de a obține repede pământ mult.
Scena spânzurării Anei este ilustrativă pentru realismul romanului: "Limba i se umflă, îi umplu gura, încât trebui s-o scoată afară. Apoi un fior o furnică prin tot corpul. Simți o plăcere grozavă, amețitoare, ca și când un ibovnic mult așteptat ar fi îmbrățișat-o... Ca o fulgerare îi mai trecu prin creieri noaptea, cuptorul, durerea, plăcerea... Pe urmă toate se-ncâlciră".
Capitolul Sfârșitul denumește în mod simbolic rolul dominant al comunității în destinul individului, deoarece moartea protagonistului e pusă sub semnul fatalității: "-Bietul, Ion! zise doamna Herdelea. Iute s-a mai prăpădit... se vede că așa i-a fost scris.". Această fatalitate a destinului e ilustrată în atitudinea țăranilor din Pripas.
În opinia mea, prezentarea verosimilă a evenimentelor oferă iluzia realității.
În concluzie, personajele rebreniene acționează liber, manifestând uneori tensiuni dramatice.
