Romanul "Ion", scris de Liviu Rebreanu ilustrează prin conținut și formă tradiționalismul, dar prin personajul Stavista modernismul. Fiind considerat astfel prima creație realistă obiectivă, primul roman tradiționalism. Roman apărut în 1920.
Titlul este denotativ și cuprinde prin antroponimul "Ion" atât numele personajului principal cât și prototipul țăranului ardelean ce se află între cele două chemări: glasul pănântului și glasul iubirii. Critica literară a interpretat și titlul prin mesajul său ascuns dat prin răsturnarea literelor ajungând de la Ion la noi, adică întreaga comunitate a țăranilor de la începutul secolului al XX-lea.
Tema romanului este sugerată de titlul celor două părți, astfel prima temă exemplifică cele șase capitole ale primei părți condiția socială a țăranului ardelean într-o lume tradițională arhaică, dar supusă politic Imperiului Austro-ungar. Cea de-a doua temă a romanului este iubirea trăită plenar, dar constrânsă de mentalitatea țăranului ambițios ce dorește să parvină.
Compozițional romanul are două părți ce sintetizează cele două iubiri ale lui Ion: pământul și Florica însumând treisprezece capitole: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Rușinea, Nunta, Vasile, Copilul, Sărutarea, Ștreangul, Blestemul, George, Sfârșitul.
Structural romanul este construit pe alternanța planurilor narative , deoarece se prezintă în paralel viața țăranilor din satul Pripas, iar pe de altă parte viața intelectualilor ce trebuie să supraviețuiască într-un destin asupritor.
Primul plan narativ urmărește destinul comunității rurale reprezentată de locitorii satului Pripas care își trăiesc viața în ritmul ancestral al naturii conform marilor evenimente ale vieții satului: nașterea, nunta, îmormântarea. Al doilea fir epic îl surprinde destinul lui Ion, protagonistul operei care va concentra în jurul său destinele Anei, Floricăi și pe cel al lui George. Al treilea fir epic surprinde realitatea dureroasă pe care o trăiesc intelectualii satului tradițional românesc.
Personaj principal, eponim și rotund, Ion este portretizat, fizic și moral, prin tehnicile romanului realist. El este un personaj tipic, ce evoluează în împrejurări tipice. În jurul său se concentrează principalele întâmplări ale romanului, iar celelalte personaje sunt influiențate, într-un fel sau altul, de voința acestuia.
Caracterizarea indirectă, prin fapte, gesturi și atitudini, este prezentată permanent de-a lungul operei. Protagonistul oscilează între brutalitate, ipocrizie și încântare. Seducerea Anei și împingerea acesteia la spânzurătoare indică o personalitate dominată de instincte. O scenă precum cea a nunții pune în evidență brutalitatea personajului, care o privește cu indiferență pe Ana, jucând doar cu Florica.
Caracterizare directă realizată de alte personaje este atunci când el este înjosit de vorbele lui Vasile Baciu, care îl numește "sărăntoc", "tâlhar", "hoț", Ion hotărăște să se răzbune. Maria Herdelea îl consideră băiat "cumsecade", "harnic", "isteț", în timp ce preotul Belciug îi reproșează că este un "stricat, un bătăuș, un om de nimic...".
Caracterizare indirectă este și procedeul care evidențiază frământările sufletești, cu ajutorul monologului interior: "Las' că-i bună Anuța". Lăcomia de pământ și dorința de răzbunare se manifestă în secvența epică în care acesta intră cu plugul pe locul lui Simion Lungu, deoarece fusese înainte al Glanetașilor.
Portretul moral al protagonistului este definiy și în relația cu pământul, în fața căruia se simte ca un "vierme" și pe care îl vede ca pe un "uriaș", registrul stilistic fiind profund metaforic. Este semnificativă scena în care acesta se apleacă și sărută pământul: "...își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud". Se poate vorbi astfel despre conflictul tragic dintre un țăran și o forță pe care nu o poate domina: pământul-stihie, pământul-ibovnică, pământul-mamă, căci lui Ion pănântul: "De pe atunci i-a fost mai drag decât o mamă".
În opinia mea, prăbușirea lui Ion este generată de o anumită mentalitate: aceea potrivit căreia familiile nu se fondează decât prin respectarea unor interese economice.
În concluzie, acest personaj ilustrează drama deposedării și a încercării violente de a înlocui "glasul iubirii" cu "glasul pământului".
