Test de personalitate: Ești cu adevărat o persoană fidelă? Află punctajul tău!O conduita constanta si fidela pe de-o parte, si flexibilitatea, pe de alta parte, sunt deseori subiecte de discutie aprinse intre oameni.
Unele persoane fac din aceste trasaturi o problema de viata si de moarte, in timp ce altele le minimizeaza importanta. Unii considera ca a fi constant (unui principiu, loc de munca, persoane) este o virtute, in timp ce altii considera virtute flexibilitatea si capacitatea de a se adapta schimbarilor, devenind astfel infideli.Au existat vremuri in care calitatea cea mai apreciata la un loc de munca era fidelitatea fata de companie, sef, etc; astazi, o importanta cel putin egala sau chiar mai mare o are competenta. Astazi sunt apreciate persoanele flexibile si chiar schimbatoare, intrucat sunt considerate cu capacitate ridicata de a se adapta vremurilor.
In realitate insa, niciunul din aceste atribute – constanta sau flexibilitatea – nu trebuie tratat in termeni extremi, absoluti, pentru ca fiecare poate avea valori de intensitate diferite: poti fi constant, fidel pana la rigiditate sau flexibil pana la anularea identitatii de sine. Ambele asemenea cazuri sunt, evident, negative.
Desi fiecare dintre noi ne putem adapta intr-un context sau altul, putand fi intr-o masura fidel sau flexibil, totusi fiecare om are inclinatie de a fi intr-un anumit fel, simtindu-se bine cand este fidel si i se apreciaza aceasta virtute sau cand este adaptabil, flexibil si intalneste persoane pentru care trasaturile sale sunt foarte atractive.
Tu ce fel de persoana esti din acest punct de vedere?
Vei gasi mai jos un test propus de o echipa de specialisti psihologi si sociologi redutabili, zece intrebari, fiecare cu cinci variante de raspuns.
Alege raspunsul care crezi ca ti se potriveste in cea mai mare masura – fara a te gandi prea mult – apoi calculeaza-ti punctajul. La final vei gasi interpretarea.
1.Ce moment al zilei preferi?
a.apusul soarelui;
b.amiaza;
c.dimineata in zori;
d.seara;
e.dupa-amiaza.
0
Test de personalitate: Ești cu adevărat o persoană fidelă? Află punctajul tău!
O conduita constanta si fidela pe de-o parte, si flexibilitatea, pe de alta parte, sunt deseori subiecte de discutie aprinse intre oameni.
Unele persoane fac din aceste trasaturi o problema de viata si de moarte, in timp ce altele le minimizeaza importanta. Unii considera ca a fi constant (unui principiu, loc de munca, persoane) este o virtute, in timp ce altii considera virtute flexibilitatea si capacitatea de a se adapta schimbarilor, devenind astfel infideli.
Au existat vremuri in care calitatea cea mai apreciata la un loc de munca era fidelitatea fata de companie, sef, etc; astazi, o importanta cel putin egala sau chiar mai mare o are competenta. Astazi sunt apreciate persoanele flexibile si chiar schimbatoare, intrucat sunt considerate cu capacitate ridicata de a se adapta vremurilor.
CITEȘTI
Teste de personalitate
Random❤❤Ce te reprezintă???❤❤ ❤❤Citește și află!!❤❤ #815 în Random #185 in Random