Abandonată în păcat

Prolog

E atât de obositor să îl iubesc. Obositor? Nu, nu obositor. E sfâșietor, e teribil, e tot. Nu îmi văd viața fără el, dar totuși, îl văd pe el fără viața mea.
De ce nu îl pot urî? Ce îmi mai ține inima legată de a lui? Noi eram un război între două inimi interzise una alteia. Noi nu mai eram "noi". 
Cu toate gândurile astea, nu mă așteptam să trec peste el prea ușor. Uite-mă tot aici după doi ani. Sunt tot în umbra iubirii sale, sunt tot în urma lui și probabil aici voi rămâne pe veci.
Încă mai străbat drumurile din fața firmei sale, pentru că a mea nu mai era de mult. Îi lăsasem lui tot ce clădisem împreună. Credeam că asta îmi va ține toate gândurile despre el îngropate. Dar tot se mai găsește ceva să îmi amintească de el.
Încă mai alerg pe aceiași alee în speranța că va alerga și el spre mine.
Încă îl mai sun cu număr necunoscut, doar ca să îi aud vocea. Probabil știe că sunt eu. Știe că sunt slabă și că nu pot trece peste, dar iubirea mea pentru el nu se terminase odată cu divorțul.
Iubirea mea pentru el nu se va termina nici măcar odată cu moartea.
Sunt abandonată în păcat, de el, dar nu regret nimic. Îmi voi trăi iadul, îl voi lua înapoi și mă voi îneca în iubirea sa. Căci eu.., eu i-am jurat că-i voi fi atât la bine cât și la greu. Îl voi otrăvi puțin câte puțin cu dragostea mea, îl voi lăsa să guste din mine și să mă distrugă.