Rose

1

Ce nu te omoară nu te face mai puternic, ci te urmareste toata viata luând cate o mica parte din ce a mai ramas bun din tine, sfârșind prin a-ti ucide sufletul.

Nu sunt o persoana puternica, nu ii seman ei nici macar pe jumatate, sunt un om slab lipsit de ratiune si orbit de ura, un om care a murit in acea zi de 24 Decembrie, sufletele noastre au fost îngropate impreuna pe veci, iar trupul meu a ramas doar o umbra printre muritori.

Au fost multe momente in care imi doream sa ma schimb, si de cate ori imi cream iluzia ca o sa reusesc, sfarseam in fata oglinzii cu chipul scufundat in confuzie si durere.
Cine sunt eu?
Si cine as fi fost astazi daca, ea ar mai fi trait?!

Ceea ce eram in prezent era consecinta caracterului meu slab si las, caci daca as fi fost mai puternica, probabil acum am fi trecut amandoua peste toate amintirile ce mi-au distrus viata.
         
                        ***

-Neata!

-Buna dimineata si tie, cafeaua este in aparat, iar astia ...(se cauta in buzunare dupa care imi intinde o suma de bani) sunt banii pentru pranz.

-Scuze draga mea, dar ma grabesc...te superi daca iei autobuzul azi la scoala?

-Sigur, nu iti face griji, ma descurc, acum du-te. Si o imping de la spate luândui banii din mana. O sa intarzii la munca.

Ma uit pe geamul de langa usa si o vad cum se stramba nemultumita langa masina, dintr-o miscare brusca se intoarce intrand in casa ca o furtuna.

-Mi-am uitat cheile, spuse chicotind.

-Rose?! Exclama cu o fata blanda, dar in acelasi timp serioasa.

-Da?

-Nu iti face griji, anul asta o sa fie cel mai bun.

-Sigur matusa Jenna, asa cum ai spus in fiecare an, tin sa te anunt ca nici unul nu a fost mai bun. O sarut scurt pe obraz făcându-i semn din mana sa plece si închid usa in urma ei.

Ma uit la ceasul de la mana care imi spunea ca mai am exact 15 minute pana incep orele, imi iau in graba ghiozdanul si cheile, avand grija sa inchid usa in urma mea si fug grabita spre statia de autobuz.

-Oh! La naiba!

Se pare ca autobuzul mi-o luase inainte, la propriu.
Fug agitată pe langa el, tipand si bătând cu mainile sa se opreasc. Fara folos, insa, se pare ca reusisem sa atrag privirile curioșilor din autovehicul, nemernicii se pare ca se amuzau teribil pe seama mea.
Un val de furie ma cuprinde, simtind cum obrajii imi iau foc si cu un gest, pe care nu mai fusesem obligata pana acum sa il fac, le arat semnul pacii ramanand in urma.

-Nemernici afurisiti, sper sa intrati intr-un copac!

Ma intorc speriată cand de o data se aude o frana brusca in spatele meu.
O masina mica si rosie  imi loveste usor piciorul dezechilibrandu-ma .

-Dumnezeule! Esti bine? Sa sune cineva dupa ajutor, tipa  bruneta care tocmai daduse peste mine, cat o tineau plămânii.

Gramada de curiosi deja se adunase in jurul nostru.
Raman pret de cateva secunde pe jos blestemand ziua in care m-am nascut, dupa care incerc sa ma adun dupa jos.

-Nu! Sunt bine, nu iti face griji, nu am patit nimic, si fac o pirueta in fata ei.. vezi?

-Mai speriat de moarte. Spuse fata care cred ca era mai ingrijorata de ce ar fi patit ea daca m-as fi ranit serios, decat de starea mea.

-Imi pare rau, eu sunt de vina, trebuia sa fiu mai atenta. Ironia fiind sesizabila in tonul vocii mele.

-Te doare piciorul? Pot sa te duc undeva?

Imi verific corpul din priviri sa vad daca sunt in regula si spre uimirea mea eram, ma alesesem doar cu glezna putin umflată, putina gheata si va revenii la normal.

-Cu toate ca am intarziat deja.. si ma uit la ceas..cred ca o sa mai prind putin din prima ora. Poti sa ma duci la liceu?

-La ce liceu inveti?

-Roosevelt.

-Nu se poate! Acolo invat si eu..dar cum de nu te-am mai vazut pana acum?! Spune aceasta mirata

-Rose, ma cheama Rose, iar tu esti iubita capitanului de fotbal, Emma. Spun dandu-mi ochii peste cap.

-Eu sunt. Spuse cu un aer de superioritate, fiind mandra de reputatia ei.

Hmm..halala reputatie, dupa parerea  mea.

-Daca ai fi fost mai receptiva la persoanele din jurul tau probabil ti-ai fi dat seama ca avem ore comune zilnic, insa mare mi-ar fi mirarea sa cunosti macar jumatate din liceu..

Cuvintele mele se pare ca o lovesc grav, socul de pe fata i se putea citi de la 1 km departare.. era un soc si pentru mine curajului ce il dobandisem cateva minute mai inainte.

Emma se urca in masina cu o fata mult mai serioasa acum, uitandu-se la mine cu subînțeles.

Ma conformez si ocup locul pasagerului, un sentiment de vinovatie incercandu-ma dupa tot ce i-am spus.

Bruneta accelereaza masina,iar eu ma tin cu teama de centura de siguranta ca si cum viata mea ar depindea de asta.

Cobor din masina si dau sa plec dar nu inainte sa ii multumesc Emmei ca s-a oferit sa ma ia, dupa tot ce ii reprosasem.

-Multumesc!  Este tot ce pot sa scot de gura. Aveam orgoliul prea mare ca sa imi cer scuze si in fond nu eram eu vinovata ca dansa era prea plina de ea

-Sigur, daca ai vreodata ganduri sinucigase sti unde ma gasesti..tranteste portiera masinii aruncandu-mi săgeți prin privire.