>> 20 <<

829 32 0
                                    

Matteo:

Nimeni nu poate ști cât de fericit eram în acel moment când am citit scrisoarea scrisă de ea.

Am plănuit deja cum să-i spun că eu sunt cel care îi trimite scrisori și să-i cer să fie iubita mea. Dar ceva a stricat totul, și de data asta a fost Luna cea care mi-a distrus iluziile și inima.

Când am avut de gând să o invit la o a doua întâlnire m-am întâlnit cu Simon și Luna sărutându-se, m-am gândit că poate el i-a dat sărutul, dar au început să vorbească fericiți și să-și împletească mâinile.

Acolo s-a dus toată inima mea, am simțit un gol oribil și un nod în gât, mi-a venit o greață teribilă și mă înțepau ochii.

Ea m-a mințit.

Bună, fată cu ochi verzi.

M-ai mințit Luna, ai zis că îți place un băiat și nu e Simon. Ai vrut să te distrezi cu mine? De ce nu mi-ai zis că îți place chitaristul?
Te-ai jucat cu mine, credeam că ești diferită.

Ambar avea dreptate, de multe ori mi-a spus că tu nu o să observi "o fragă".

Am luat decizia de a nu-ți mai scrie scrisori pentru a nu-ți strica relația cu Simon.

Matteo Balsano
Tu chico fresa



Sfârșitul primei părți
Da, știu e trist. Dar o să încep să o traduc pe a doua. Chiar acum o puteți găsi pe profilul meu.⬇⬇⬇⬇⬇

⬇⬇⬇⬇⬇

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
🎉 Ai terminat de citit 1. Bună, fată cu ochi verzi. ||Lutteo|| - Tradusă 🎉
1. Bună, fată cu ochi verzi. ||Lutteo|| - TradusăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum