Personjale: Eu,Ura,Prostia şi Iubirea.
Ura: -Ce e cu tine mă?Nu te suport.
Prostia: -Da mă,nici eu.Ce figuri are pe el. (râde,auzindu-se ca o drujbă care rămâne fără benzină)
Eu: -Ce figuri mă?Care e problema voastră? (şi parcă vorbesc la nişte bidoane de apă,vorbitul fiind acele bule care se risipesc una câte una)
Iubirea: -Dar,ce treabă aveţi voi cu el?El este... (dintr-o dată rămâne doar ecoul: ''este,este,estee..'')
Eu: Sunt,ce sunt? (dar se pare că Iubirea plecase de mult,mă uit în jur dar nu văd pe nimeni,doar aceea lume rea ce e gata să te ''sfăşie'' când prinde ocazia.)
Prostia: Ai figuri,când de fapt nu eşti cine ştie ce. ( spunând-o,cu un zâmbet idiot.)
Ura: Da,da lumea nu te place,degeaba încerci. (frecându-şi mâinile,pregătindu-se pentru alte minciuni.)
Eu: Nu vreau să mă placă lumea,vreau să mă placă ''lumea mea''! ( fac referire la toate persoanele care fac parte din viaţa mea şi de vitoarele persoane care vreau să intre în lumea mea.)
Ura: Da sigur,niciodată nu vei fi ca mine.Eu sunt plăcută de toată lumea.Lumea mă iubeşte. (Arâtându-şi măndria de parcă ar fi citit dosarele NASA)
Eu: Nici nu doresc să fiu ca tine,e mai bine aşa.Prefer să nu placă lumea asta plină de ură,să mă placă cine vrea.Eu nu condamn pe nimeni dacă nu mă place.
Prostia: Degeaba dacă nu te place lumea,dacă nu sar fetele pe tine.Eu ies cu toate fetele,mă iubesc fetele. (Prostia se citea pe faţă lui,de parcă scria cu litere mari: Atenţie Prostie!)
Eu: Ştiţi ce,nu îmi pasă de părerea voastră.Eu sunt aşa cum sunt,mă comport aşa cum mă comport.Nu vreau să mă placă lumea pentru ce am,vreau să mă placă lumea pentru cine sunt.La voi,lumea iubeşte banii,dar sunteţi prea cu capul pe sus să vedeţi asta.Chiar nu îmi pasă de toate spusele voastrre,eu sunt un om care greşeşte,iubeşte şi iartă să mă iubească cine poate şi să mă urască cine vrea. ( Privind către cei doi se retrag,dar işi cer ''scuze'' că de altă dată nu se mai bagă îm viaţă altora,de parcă Eu îi cred.)
Iubirea: Eu ţi-aş fi luat apărarea dar mi-a fost teamă..
Prostia şi Ura: Bine,ne pare rău.Nu ne pasă ce faci tu. ( Să-i cred? Nu prea.Las timpul să decidă)
Eu: Da bine,bine.Paa
Iubirea: Heii..
Eu: Da,acum mă bagi în seamă.. unde ai fost când aveam nevoie de tine?
Iubirea: Îmi pare rău,am crezut lumea ce spune lumea..
Eu: Mhm toţi fac asta şi eu fac asta.Te iert pentru că te iubesc!
Iubirea: Da,mulţumesc pentru iertare,dar...
Eu: Dar ce? ( mă aştept la o dezamăgire mare...)
Iubirea: Eşti de treabă,drăguţ.. (evită subiectul)
Eu: Mersii şi tu eşti mai mult de atât.Te plac,ba nu te iubesc! ( Presimt ceva rău,un răspuns greu.)
Iubirea: Ştii,eu iubesc pe altcineva.. îmi pare rău.. ( poate îi pare rău,dar nu cu adevărat)
Eu: Bine,ai grijăă de tine.. ( Fără cuvinte precum o coală albă de A4,deşi e mult de spus nu am de unde să încep.)
Iubirea: Binee. ( spunând,cum nu s-ar fi întâmplat nimic.)
Eu: Paa,mai vorbim. ( dar din acel moment,doar ne salutăm cu un '' Bună'')
După un timp,aflu de pe aici de pe colo că ''Iubirea'' este împreună cu ''Ura''.Nimic nu mi-a rămas de făcut decât să încerc să nu mai îmi pese de Ea,dar e greu şi acum e foarte greuu.
Morala: Uneori Iubirea poate fi Ura şi Prostia te întâlneşti cu ea oricând.Iubeşte dar nu pune totul,dacă pleacă nu vei mai avea nimic.Pune totul atunci când eşti sigur că te va merita.
