Vitall 1.Stăpâna Focului

1. Început de clasa a VI-a

Era o zi normală de început de școală. Toți colegii mei se adunaseră într-o mulțime răsfirată, fiecare stând în câte un grup de 5-6 persoane. M-am strecurat și eu pe unde am putut și mi-am scos telefonul. Nici nu observasem că mă pusesem undeva departe de grupul colegilor mei.
-Scuză-mă, dar de ce nu stai cu grupul tău?
Am ridicat capul să văd cine a vorbit. Un bărbat înalt, cu ochelari și bine aranjat, probabil urma să țină vreun discurs, se holba la mine ciudat. Înainte de-a răspunde ceva, Rebecca, care era cu fetele, m-a strigat. Așa că am plecat fără să spun nimic. Domnul a continuat să se holbeze la mine până când a continuat să-și vadă de treabă.
- Natalia, ce căutai acolo? Știi bine că dirigintei nu-i place să stăm prea departe de grup.
-Ăm....Să știi că nu v-am văzut și m-am așezat acolo crezând că nimeni nu ma va băga în seamă.
-Păi domnul Stovian pare să te fi observat.
-Ăla era Stov-țăcănilă??!!!
Domnul Stovian era cel mai rău profesor de engleză din lume. Nu e de mirare că se holba așa ciudat la mine. De obicei el venea îmbrăcat într-o cămașă în carouri, peste un pulovăr asortat, niște blugi rupți la genunchi și încălțat în teniși negri, crezând că dacă vine arătând mai cool, poate elevii îl mai apreciau. Problema era că arăta că un hipster care ar fi jefuit hainele unui clovn și le-ar fi combinat cu cele ale unui tocilar nebun. Ce era ciudat era faptul că se îmbrăcase așa de elegant. Ceva rău urma să se întâmple.
-Bine. Asta nu explică faptul de ce era îmbrăcat așa frumos.
-N-ai auzit??!! El va fi noul nostru director.
-Cum????!!!
Ce-am zis eu! Ceva rău urma să se întâmple. M-am calmat și-am început să-mi imaginez că visez, însă n-a funcționat. Ceva s-a auzit și mi-am deschis ochii rapid să văd ce se petrece. Fostul nostru director urcase pe scenă. A început să ne ureze un an nou școlar, pe urmă l-a rugat pe Stovian să vină lângă el. Acesta, sfios, urcă și spuse la microfon:
-Dragi elevi, știu că unii dintre voi nu mă placeți, dar vreau să fac un anunț. De acum eu voi fi noul vostru director!
Toți copii au făcut ochii mari, inclusiv și profesorii. Manu era singurul care  n-a părut surprins. Ba chiar a și aplaudat, iar zgomotul făcut a format un ecou tare ciudat, astfel că parcă se auzea ca și când cineva lovea un ciocan de piatră într-o ladă de fier. Probabil credea că fiind fiul directorului îl ajuta și, credeți-mă, chiar îl ajuta.
-Mulțumesc, mulțumesc! a spus noul nostru director de parcă chiar era apreciat.
Toți încă eram în transă, până când trupa de muzică a început să cânte. Pe
rând, fiecare ne-am revenit și am început să nu uităm unii la alții dezmierdați. Încă credeam că totul a fost doar un vis. După o clipă Stovian ne-a chemat înăuntru. Nici nu observasem că ușile principale ale școlii erau închise cu un lacăt aurit. Bineînțeles, ca în orice film, domnul director va scoate o ditamai cheie din buzunar. Nup! Domnul Stovian a scos cea mai mică cheie posibilă și a deschis ușile.
Înăuntru totul era complet diferit. Pe jos era pus un covor roșu, la fel de roșu ca și covorul roșu pe care umblă vedetele. Undeva pe peretele din dreapta atârna un tablou cu domnul Stovian și familia sa. Logic că trebuia să-și atârne și o poză cu el și familia lui.
În drum am trecut pe lângă fosta noastră clasă. Acum a fost transformată în biroul lui personal. Camera secretarei a fost mutată la etaj, așa că săraca trebuia sa coboare și să urce fiecare scară atunci când directorul avea nevoie de ea.
,,Ce nemernic!" mi-am spus în gând privind scările care duceau până sus. Am mers până când am dat de o încăpere imensă de la capătul holului. Încăperea unea 3 holuri lungi.
-Pentru ce sunt aceste holuri? întrebă un băiețel destul de micuț, probabil era în clasa a doua, uitându-se nedumerit la fiecare dintre ele.
- Mă bucur c-ai întrebat, a răspuns Stov-alună. Fiecare din holuri duce la câte 13 clase, fiecare fiind pentru clasele 0-12. Primul hol este pentru elevii care doresc să studieze în germană, a spus arătând cu degetul spre holul din față. Holul din stânga, este exact la fel, doar că pentru cei care vor să studieze în limba sârbă,a continuat, iar cel din dreapta pentru cei care doreau să studieze în franceză.
Unii dintre noi păreau nedumeriți. De ce copiii ar dori  să studieze de mici în altă limbă? Nu de aia există școala? Ca să te învețe să-ți folosești corect propria limbă? Și bineînțeles alte chestii minore. Stovian fluieră, cerând să se facă liniște. Ecoul din acea cameră era ciudat, ca și cum sunetele joase se auzeau mai sus, iar cele ridicate mai jos, astfel că fluieratul s-a auzit ca un sunet de tubă.
-Puțină atenție, vă rog!
Toți ne-am întors privirile spre el.
-Toți elevii de clasele 0-4 trebuie să le urmați pe doamnele învățătoare până la ieșire, unde veți fi lăsați la părinți. Cei de clasele 5-8, am să vă rog să mergeți fiecare cu doamnele și domnii voștri ca să vă ducă în clase și să vă spună ce au de spus.
Fiecare a început să-și caute dirigintele sau diriginta, în timp ce cei mici se chinuiau să iasă din îmbulzeală. Făcându-mi și eu loc prin mulțime, am reușit să ajung la colegii mei, dar cineva m-a tras de mână. Domnul Stovian stătea în fața mea, ținându-mă strâns.
- Natalia, trebuie să vorbesc ceva cu tine, între patru ochi. Dacă se poate am să te duc în biroul meu ca să discutăm.