Vitall 1.Stăpâna Focului

2. În care aflu că sunt urmărită

N-am avut de ales, a trebuit să merg cu el. Mă ținea de umărul stâng de parcă aș fi încercat să scap. Mă simțeam ca la închisoare.
Biroul domnului Stovian era întunecat. Numai razele slabe ale soarelui pătrundeau prin perdea luminând cât de cât biroul acestuia. Un teanc de fișe împrăștiate se aflau pe masă lângă câteva cărți.
- Scuză-mi dezordinea. Nu prea sunt obișnuit să primesc oaspeți, mai ales astăzi.
- Domnule Stovian....
Când am zis asta, mi s-a pus un nod în gât. Nu eram obișnuită să-i spun așa, dar l-am văzut că îi plăcea să i se spună domnul.
- Domnule, am continuat, ați spus că ați dori să vorbiți cu mine între patru ochi. Am făcut ceva rău?
- Nu deloc. Ba chiar aș vrea să te premiez eleva lunii. Doar că am vrut să te anunț ceva. Am o academie și suntem în căutare de noi elevi. Ai dori și tu să faci parte din academie?
Wow! Stovian era și directorul nostru și deținea și o academie? Mi-ar face plăcere să văd ce fel de academie ar fi, dar știind că e deținută de el, era sigur că ar fi prea ciudată.
- Vă mulțumesc, dar aș dori ca liceul Ioan Slavici să fie singura școală la care merg.
-Bine! a spus Stovian. Se vedea în ochii lui că nu-i plăcea să fie refuzat. Ceva s-a auzit. Un telefon negru suna, făcând ca vibrațiile pe care le emite să se simtă prin masă.
- Poți pleca acum, m-a împins directorul afară fără să-i pese că telefonul lui suna de zor.
- Dar nu....
Până să termin mă aflam deja pe coridor. A trântit ușa după mine și s-a grăbit să răspundă. Am stat și am ascultat. O voce groasă de femeie vorbea la telefon. Se vedea că era supărată. Probabil aflase că refuzasem oferta. Când a terminat, a trântit telefonul pe jos și a deschis ușa. La o distanță de 4 cm m-a văzut pe mine.
- Tu.....TU!!!
Speriată, m-am ridicat, dar m-am împiedicat și am picat din nou.
- Flacără răzgâiată și netrebnică!!! Să-ți fie blestemată împărăția!!!
Cum mă numise?? Flacără răzgâiată și netrebnică??!! Și știu că am o familie cât de cât bogată, dar serios. O împărăție??!! Omul ăsta și-a pierdut mințile complet. Pe urmă ceva ciudat s-a întâmplat. Ochii lui negricioşi au devenit roșii. Pantalonii lui de firmă au început să se rupă, lăsând locul unui picior argintiu din fier și al unui picior de cal negru. Dinții lui din față au devenit ascuțiți și galbeni, ca cei ai unui vârcolac. A mârâit la mine supărat, dând să mă apuce de uniformă.
- O empusă?? De fapt, un empus??? Am auzit de voi în legendele grecești, dar n-aș fi crezut c-ați fi reali!
- Păi suntem 100% reali, doar că suntem ascunși. Și nimeni care a aflat n-a scăpat cu viață. Acum e rândul tău!
Am încercat să mă ridic, dar el mă ținea strâns de uniformă. Mi-am dat-o jos și am fugit din ghearele monstrului.
- N-ai să scapi tu de mine, Toma Natalia, a strigat furios.
Am fugit cât de tare m-au ținut picioarele și, ca să fiu sigură că nu mă mai urmărește, am urcat și până la etajul 1. După ce am trecut de câteva clase, m-am trezit chiar în fața clasei mele. Am deschis repede ușa și am intrat înăuntru, udă leoarcă și respirând greu. Doamna dirigintă care le povestea ceva colegilor mă privea uimită. Nici nu știa ce să mai spună.
- Natalia, a zis până la urmă doamna dirigintă, pe unde ai fost? Și de ce ești așa transpirată?
- Ăm.....Ă....
Nici măcar nu știam ce să-i zic. Nu puteam spune adevărul, m-ar fi crezut nebună. Atunci, am spus cât mai natural:
- Domnul director a dorit să vorbească  o clipă cu mine. Am discutat ce am discutat și când am terminat, m-am întâlnit și cu domnul profesor de sport. Văzându-mă acolo, m-a pus să alerg de trei ori terenul de fotbal.
- Asta explică tot. Bine atunci, ia loc și să nu te mai prind că mai întârzii la ora mea!
M-am așezat în banca din fundul clasei și am tras aer adânc în piept, ușurată. La final am rămas ascunsă, stând departe de monstrul deghizat ca director. După un timp mi-am dat seama că parcă dispăruse dintr-o dată. Pe hol nu era, iar în biroul lui n-avea cum deoarece ușa era încă larg deschisă. Numai geamul nu mai era închis. Apoi mi-am dat seama. Domnul Stovian fugise din școală pe ascuns și urma să ne întâlnim din nou curând, foarte curând.