Între Iad și Rai

Capitolul I

Numele ar fi trebuit să fie Adam, însă m-am mulțumit și cu Stefan, am 17 ani și provin dintr-o familie modestă. Am fost întrebat de foarte multe ori despre dragostea la prima vedere.

-Cred sau nu cred?

- Nu, nu cred!

Răspunsul a fost destul de surprinzător pentru oamenii care m-au întrebat deoarece, din punctul meu de vedere, dragostea la prima vedere este ușor confundată cu atracția față de fizicul altei persoane. Momentan nu mi-am găsit sufletul pereche, fiindcă am fost distras de școală și nu am vut să am bătăi de cap... până când a apărut fiica directorului la mine în clasă. La început am avut o părere destul de incertă despre ea pentru că era retrasă, nu vorbea cu absolut nimeni și venea foarte rar la școală. Colegii credeau că are tot dreptul să facă asta deoarece tati este directorul liceului și s-au decis să încheie acest subiect iar nimeni să nu o deranjeze cu nimic. Eu mi-am dat seama că e ceva putred la mijloc, dar nu am vrut să ies în evidență fiindcă nimeni nu vrea să aibă probleme cu directorul.

După o lună de școală, Eva (fata ciudată) era din ce în ce mai slăbită, fața ei nu exprima absolut nimic, iar pielea devenise aspră. Văzând-o cât de slăbită era, am așteptat ora de sport pentru a o băga în seamă. Am așteptat această oră fiindcă doar noi doi aveam scutire medicală.

După ce am rămas pentru prima dată singuri în clasă, m-am îndreptat către banca ei ușor emoționat.

- Bună!

- Hei! Răspunse ea cu o timiditate rar întâlnită.

După ce am examinat-o destul de mult, m-am oprit în ochii ei verzi ca smaraldul, iar în acea fracțiune de secundă, creierul deja nu mai funcționase. Mă tot gândeam la toate întrebările pe care voiam să i le pun, dar nu-mi venea nimic în cap. Conștientizând de acest fapt, mi-am îndreptat privirea către fereastră.

- Mă tot gândeam... ai vrea, știi tu... să ieșim undeva pentru a ne cunoaște mai bine? I-am pus această întrebare tot uitându-mă pe fereastră.

- Da, desigur. După școală?

- Da, abia aștept. Iar atunci mi-am întreptat privirea către ea. Era atât de palidă, iar vorbitul, din ceea ce am văzut, o obosea destul de mult.

- Vrei să ieșim undeva anume?

Înainte de a putea răspunde, Renata apare în pragul ușii.

- Hei, Stefan! Poți veni un moment pe hol?

- Da, desigur!

Când viața îmi merge cât de cât bine, apare Renata pentru a mi-o distruge complet. Acum va fi diferit. Acum nu se va mai implica deloc în viața mea personală.

Ieșind pe ușă, îmi dădusem seama de ce a vrut să ies. Știa de Eva de când a ajuns în școala asta. Chiar de câteva ori m-a întrebat dacă sunt îndrăgostit de ea sau suntem doar colegi.

- De ce dracu stăteați singuri în clasă? Și de ce nu ai venit la mine imediat după ce te-am chemat?

- Ți-am spus de atât de multe ori încât m-am plictisit să-ți mai repet! Mă răstesc eu la ea. Nu ești dădaca mea să-mi spui ce trebuie să fac și ce nu!

- Stefan, de ce-mi vorbești așa? Mă rănești. Iar vocea îi este din ce în ce mai blândă și mai calmă.

- Nu vreau să te rănesc, ci vreau să conștientizezi că între noi nu a fost și nu va fi niciodată nimic! Tu ești o fire vulcanică, ești irascibilă, iar vocabularul pe care îl ai dă de dorit! Pe când...