Hei mama,
Esti bine? Tata e in regula? Eu nu sunt...nu, chiar nu sunt. Stiu ca m-ai adus aici ca sa scap de starile astea, dar nu merge. Soarele asta ma arde, iar sufletul se simte inchis, desi trupul mi-e liber. Ti-am ascultat sfatul: am incercat sa imi spal trecutul in apa marii. Intr-adevar, am scapat de mirosul de tigari si lavanda, dar durerea tot acolo e, tot ma ustura atingerile ei. Am incercat si sa citesc o revista pe nisipul galbui, dar simteam ca ma trage in jos, ca ma vrea ingropata in el. Asa ca nu am mai iesit din hotel...am stat in pat si am citit, cu jaluzelele trase si lampa aprinsa. Uneori mai bateau receptionerii la usa mea, crezand ca am ramas fara suflare...haios, nu? Le ziceam, mintind, ca am racit si nu am voie sa ies....si ei ma credeau. Macar ca mai schimbam doua vorbe cu o batranica ce facea curatenie in camere...ca altfel, nimeni nu m-a cautat, pe nimeni nu a interesat starea mea. (Nici de tine nu sunt sigura daca iti mai pasa). Zilele trecute am incercat din nou sa iau 8 pastile de-oadata...niciun efect. Doar ca am lesinat putin, dar din pacate nu am murit! Daca as avea curajul necesar sa ma sinucid, jur ca as face-o, mama! Nu mai suport lupta asta....lupta cu mine insami. De ce a trebuit sa cresc? De ce? Uite-ma cum am ajuns: un copil cu probleme de adulti! Daca un om de 40 de ani nu poate suporta asta, eu de ce as putea? Mereu incerc sa fiu puternica si sa privesc partea buna, dar primesc brusc o intepatura in inima si imi aduc aminte ca nimic nu mai e bun. Tot ce e in jurul meu e negru. Eu nu mai vad luminile...eu privesc doar intunericul. Si imi e firca, mama, imi e frica pentru ca ma striga, ma cheama la el. Si eu ma duc pentru ca nu am de ales. Nu e nimeni langa mine care sa ma opreasca, care sa ma traga doi pasi in spate si sa imi zica "Tu nu te duci! Tu ramai aici, cu mine!" Si voi inainta, voi tot inainta pana ma voi pierde in neant. Mai am totusi o alinare pe lumea asta: pixul si foaia. Daca nu as scrie, cred ca as fi tarana de mult. Asta ma ajuta....ma face sa cred ca cineva citeste asta si ma intelege (desi nu se va intampla niciodata). Tin sa te anunt ca nu m-am mai taiat. Am renuntat pentru ca lama s-a tocit si magazinul e prea departe. Vezi? Mai sunt si unele lucruri bune in tristeta mea :)
Sincer, as mai scrie, dar mi se termina mina pixului. Aaaaa, daca te intrebi, da, inca mai iau antidepresivele.
Cu parere de rau,
Fiica ta bolnava...
