Până la final

Prolog

Simtea cum se inchide in ea,simtea acea durere de nestapanit in interiorul ei. Simtea ca ii lipseste enorm,cum fiecare particula din corpul ei duce lipsa de atingerea lui,de mangaierea lui,de acel "buna dimineata" somnoros si putin morocanos care ii facea inima sa pulseze si zambetul sa i se afiseze pe fața ei care acum este plecata catre podea,cu lacrimile in colturile ochilor plini de dezamagire pe care ii sterge mereu. Se trezeste in fiecare dimineata cu acelasi dor de el si se pune la culcare cu aceeasi melodie care ii aduce aminte de "ei". Acei "ei" care de fapt au fost o minciuna,o mizerie. Asta este singurul lucru care o face sa isi stearga lacrimile. Isi aminteste ca a iubit si iubeste un om de nimic care i-a lasat in suflet o gaura care va fi cu greu astupata. Intr-o zi probabil ca isi va aminti si doar va zambi fara nici macar o urma de tristete. El se va intoarce cu lacrimi in ochi amintindu-si cat de mult l-a iubit insa,ea va fi de mult plecata,undeva unde este fericita si asa va ramane pana la final.