Te-am adorat, te-am iubit, te-am respirat, te-am visat, te-am chemat cu sufletul aşa cum am putut mai tare şi mai clar, dar ţie nu ţi-a păsat. Acum îţi pasă şi m-ai lăsa să te ador, să te iubesc, să te respir, să te visez, să te chem, acum mi-ai răspunde, dar acum te-am uitat!
Acum eu sunt cea căreia nu-i mai pasă. În neîmplinirea ei surdă, iubirea mea a atins un apogeu în care aş fi dat orice ca să te pot avea în braţe, să-ţi pot şopti de dor, de dragoste, de bine, aş fi dat orice să vrei şi tu să fii măcar câteva clipe cu mine, dar n-ai vrut şi iubirea mea a început să sece, mi s-a retras sufletul atât de departe de tine încât nu a mai vrut să te recunoască pe tine, cel ignorant, cel rece, cel incapabil să mă iubească.
