- Buna, numele meu este Alice, mă alfu aici pentru ca eu cel putin, consider ca as fi foarte potrivita pentru postul vacant din compania dumneavoastra. Daca va intrebati de ce, o sa va si raspund acestei intrebari in momentele urmatoare. As fi foarte potrivita pentru ca sunt o persoana sociabila, prietenoasa, cu bun simt si un simt al umorului foarte dezvoltat. Sunt ambitioasa si foarte competitiva, banuiesc ca de persoane ca mine aveti nevoie, si din acest motiv consider ca as fi foarte de folos in compania dumneavoast...
Ce dracu!? "consider ca as fi foarte de folos in compania dumneavoastra", "foarte de folos".. pe bune!? Nu-mi vine sa cred ca deja fac al 15-lea videoclip si nici asta nu a iesit calumea, cum le-as putea spune oamenilor alora ca sunt potrivita pentru ei, cand mie nici dupa a 15-a incercare nu-mi iasa un videclip de cateva minute in care ar trebui sa vorbesc despre cea mai cunoscuta persoana din viata mea, si anume despre mine. Nu e ca si cum mi-ar placea sa vorbesc despre mine, imi place sa las omul sa mă cunoasca din propria lui prespectiva, sa descopere ce vrea, sa vada ce vede nu ce il las eu sa vada/creada despre mine, mi se pare mai logic si mai corect asa. Dar din pacare, in aceasta privinta nu pot schimba niciun aspect pentru ca este un interviu online, ceea ce inseamna ca trebuie sa raspund caatorva intrebari pe care marea companie Amby's mi le-a trimis, iar eu, clar...clar ca nu-s in stare sa fac acel videoclip calumea.
Amby's e o firma de jocuri video, adica munca ta efectiva e sa stai 24h/7 sa te joci jocuri pe calculator, sa le testezi intr-un cuvant. E o firma foarte mare, iar cel mai mare vis al meu este sa intru in acest colectiv care mi se pare o mare onoare. Partea buna e ca nu cer niciun pic de experienta, a doua parte buna e ca nici nu am decat ultimii mei 8 ani din viata in care incercam jocuri video pentru un fost prieten. Dar, ca de-obicei, unde e o parte buna, e si una proasta, cea proasta e ca de 4 ani de cand prietenul meu cel mai bun a murit, nici n-am mai pus mana pe niciun controller. Vreau sa fac lucrul asta pentru el, era visul nostru, cand eram amandoi si ne jucam, eram in lumea noastra, in universul nostru etern, iar intreg spatiu cosmic era acolo doar pentru ca noi eram in acel moment acolo, era acolo doar pentru a ne tine companie si nu pentru a exista, era acolo doar sa se uite la noi, sa ne vada cat de fericiti eram si sa tina acele momente nemuritoare. Cand a murit, intreg universul nostru s-a destramat, am ales sa o iau pe o alta cale, am ales sa fug de tot ceea ce aveam de frica de a nu mă descurca singura, eram pierduta fara tine, sunt pierduta fara tine dar incerc, incerc sa mă descurc, fac asta ca sa ne pastram universul, pentru ca tu in acel univers, in acel spatiu cosmic in care eram noi acum 4 ani, inca traiesti, inca existi, inca suntem amandoi acolo si ne jucam, inca suntem fericiti, inca suntem doi copii care rad, se supara, plang, se tachineaza si se iubesc, inca suntem acolo, nu am disparut, tu pentru mine nu ai murit. Eu trebuie sa te readuc la viata, eu te voi readuce la viata! Tu nu esti peridut pentur mine, fac asta pentru tine, pentru noi, pentru viata aia impreuna!
O sa incerc din nou sa filmez acel videoclip, dar nu azi. Am decis ca am nevoie de o gura e aer pentru a-mi oxigena creierul care deja era incins de la atatea informatii si ganduri. Pentru ca sunt o perosana foarte fixista si foarte perfectionista, tind sa vad fiecare detaliu minor si sa nu imi convina ce vad si sa vreau sa il schimb. Asa ca, la mine nu o sa fie niciodata ceva perfect din prima, sau din a 15-a, in cazul de fata. O sa fie dupa 2 saptaman, tocmai de-aia am decis sa nu mă grabesc si sa iau o pauza din tot stresul generat de filmarea interviului.
Suntem in luna Octombrie, frunzele sunt aramii si cad, imi pare rau pentru ele sincera sa fiu. Intr-un fel imi genereaza o stare de mandrie si de fericire dar si una de maxima tristete. Imi ofera o stare de fericire si de mandrie pentru ca frunzele cand parasesc "nava mama" pot spune in zborul lor catre sol " O SA REVIN MAI FRUMOASA SI MAI PUTERNICA, SEZONUL CE URMEAZA!". Starea de tristete o primesc de la copacul in sine, care ramane gol, fara frunze, ramane "palid", fara niciun pic de culoare, fara viata, trist si singur.
Imi place foarte mult cum bate soarele in aceasta perioada a anului, mă plimb prin parc urmarind frunzel si pasarile si copii cum alearga unul dupa celalat chitaind si umpland atmosfera cu energie pozitiva, fericire si speranta. Mă opresc sa observ apa care reflecta soarele palid, care nu mai are putere sa incalzeasca, direct pe fata mea. Imi place fparte mult aceasta vreme, nici cald, nici frig, vreme perfecta pentru hanorac, vreme perfacta in care sa nu-ti inghete mainile dar sa nici nu vrei sa îți dai pielea jos de pe tine de cald. Observ cum apa inghite soarele meu palid, cum se scufunda in adancuri si cum oamenii dejea incep sa se indrepte spre casele lor calduroase, care ii adapostesc de orice nervozitate a vremii. Eu insa nu plec, mai raman, raman pentru ca desi imi place soarele palid, imi place si luna argintie si stele ce o lumineaza. Stelele, stelele mi se pare cele mai frumoase corpuri ceresti existente. Ele lumineaza cerul noaptea, miliarde de stelute luminoase, unele mai mari, altele mai mici, lumineaza cerul pentru mine, iar in mijlocul lor satelitul natural al pamantului de forma aproape sferica, luna. Mirifica si mandra luna, imi lumineaza calea spre casa.
Purtand la gat landul de la tine, care contine piatra lunii, mă simt protejata, te simt cu mine, parca nici nu ai plecat de printre noi. Te simt in spatele meu la orice pas, îți simt privirea, ochii aia de-un verde inchis ca frunzele de urzica pe sfarsitul verii. Îți aud pasii si respiratia greoaie prin frigul ce s-a lasat, dar de cate ori mă intorc, nu esti, nu e nimeni niciodata. Imi e atat de dor de tine, mă simt atat de singura, tocmai de-aia trebuie sa reusesc, trebuie sa fac asta pentru noi.
Cand ajung acasa, ca si pana acum, imi fac o cana mare de ciocolata calda, mă imbrac in pijamaua mea pufoasa tip salopeta si mă pun pe bancheta de langa geamul de la balcon, care apropo este un geam imens, si admir privelistea. Dat fiind faptul ca stau la etajul 17 am o priveliste absolut superba spre ceea ce iubesc cel mai mult, cer. Si raman acolo, si plang si mă bucur si rad si zbier si dau cu pumnii in pereti si mă calmez si admir tot ceea ce natura ne poate oferi. In era tehnologiei, eu aleg sa stau sa mă uit pe geam ca "omul din pestera" spunea prietenul meu, decat sa mă uit la un film pe telefon sau pe calculator. Accept mai bine o plimbare prin parc pe timpul noptii decat o "ieseala" in club. Acum sigur te intrebi " cati dracu' de ani o' avea si asta? 50!?" NU! Am 24 de ani, dar am o perceptie atat de diferita asupra vietii decat o au multe persoane de vastra mea, multe dintre persoanele de varsta mea se ocupa cu bautul, iesiri prin cluburi si multe alte treburi de genul acesta.
Cat despre viata mea amoroasa, of, trebuia sa ajungem si aici, nu!? Mda, inca nu mi-am gasit persoana cu care sa rezonez prin aceleasi unde, aceleas frecvente. Mai pe scurt, nu mi-am gasit sau nu m-a gasit baiatul care sa aiba aceleasi interese cu ale mele, care sa imi semene sau din contra sa nu-mi semene de loc, adica sa ne completam dar totusi sa ne intelegem. Iar daca te intrebi, daca prietenul de care îți spuneam mai sus a fost iubitul meu, nu, nu a fost. A fost cel mai pun prieten al meu din copilarie, si singurul meu prieten din copilarie si din toata viata mea. Eram prieten de cand mă stiu, locuiam impreuna in Brasov, intr-un apartament foarte frumos, a fost singura persoana cu care rezonam complet pe aceeasi frecventa. Aveam interese comune, aveam o viata comuna, toata lumea credea ca suntem impreuna, pana si-a facut relatia publica pentru ca tipei deja ii ajunsese la cap auzind intr-un ca Robby e cu Alice, si ea era doar umplutura. Relatia lor a durat 5 ani de zile, pana cand au plecat spre stele amandoi. Intamplarea tragica a fost ca nici macar nu stiu daca ei stiu ceva din cele intamplate pentru ca dupa spusele positistilor ei dormeau in momentul impactului. In cateva cuvinte, masina in care se aflau ei, s-a ciocnit cu un tir care venea cu viteza foarte mare, iar din toate cinci persoanele care erau in masina, doar ei au plecat, restul au scapat cu rani usoare. Am fost la pamant toti, mama prietenului meu, a incercat sa-si ia viata, dar din fericire a impiedicat-o sotul ei. Eu, eu de atunci am ramas goala, fara suflet, fara sa mai pot simti vreo emotie, simt emotii doar atunci cand privesc cerul, atunci cand te simt. Pana nu te simt cu mine, sunt doar un corp umblator, nu mă pot atasa de nimeni, nu am incerdere in nimeni si nu vreau sa vorbesc cu nimeni, nu vreau sa mă vada nimeni, nu ca as mai fi inca intr-o stare deplorabila, doar ca pur si simplu nu am chef de nimeni care nu esti tu!
Maine trebuie sa mă duc pana la biblioteca orasului pentru a inapoia niste carti, iar treaba asta trebuie facuta de dimineata pentru ca e sambata, si nu au deschis foarte mult... Urasc sa mă trezesc de dimineata avand in vedere ca noaptea doare si nu pot adormi foarte usor...
