- De ce m-ai chemat, Petre?
Nu se auzi niciun răspuns. Bărbatul strigat privea atent sticla de vin ce stătea neclintită în faţa-i umflată şi vinţie. Din postura uşor cocoşată, pesemne că Petre, chiriaşul încăperii modeste în care se afla, se avântase de ceva vreme în obsevarea respectivei sticle.
- Petre, m-auzi? repetă tânărul speriat ce tocmai intrase şi, apropiindu-se de el, îi mişcă braţul cu fermitate.
Bărbatul îi făcu semn să se aşeze, apoi, cu o mişcare de o eleganţă pe care nimeni n-ar fi aşteptat-o de la un astfel de individ, deschise sticla şi turnă în cele două pahare ce zăceau lângă ei. Tânărul privi cu poftă la vinul ce se prelingea uşor în pahar. De mult nu mai băuse aşa ceva, mai exact de când şi-a impus să nu-şi mai înmoaie gura în alcool.
- Ştii că nu beau!
- Nu pe dracu! Crezi că n-am vazut cum te uiţi la paharul ăla?
Tânărul aruncă încă o privire subită asupra paharului. Nu, n-avea să bea, căci doar în felul ăsta putea scăpa. Îşi ridică ochii către bărbat.
- Iar ai plâns, Petre? Doar nu te-a apucat iar gândul ăla?
- Nu mai fi muiere, băiete! Gândul ăla se va întâmpla la un moment dat.
- Termină cu prostiile, Petre! Te-am salvat deja de două ori. E o idioţenie ceea ce faci.
- Eh, auzi ce zice ş-ăsta, bolborosi bărbatul în timp ce îşi aprindea una din ţigările făcute de mâna lui pricepută de tutungiu. Ia şi tu una, e ultima pe care-o fumăm!
Tânărul pufăi primul fum doar pentru a-i simţi gustul mai bine. Ţigările bărbatului erau cele mai bune din câte fumase, iar el avea o experienţă bogată în consumul drogurilor uşoare. N-a vrut însă să-i spună niciodată secretul unor astfel de ţigarete. În timp ce expira cel de-al doilea fum ochii i-au fugit către paharul cu vin.
- O să fumăm ţigări mult şi bine de-acum încolo, continuă tânărul, nu te las eu să mori.
- Mor când vreau eu, dar nu pot s-o fac singur. Bea vinul ăla odată!
- Ţi-am zis că nu-l beau. Am o voinţa de oţel când vine vorba de băutură, mai ales de când m-am lăsat. Nu mai sunt un beţiv!
- Nici n-ai fost, băiete, doar că eşti slab de înger.
- Zise omul care vrea să moară.
Bărbatul întrerupse duelul de replici tăioase. Era la jumătatea paharului.
- Băiete, hai să-ţi povestesc ceva. Până la urmă de-asta te-am chemat aici. Mai ştii când m-ai salvat prima dată de la sinucidere?
- Bineînţeles. Ai vrut să te spânzuri de faţă cu mine.
- Si-a doua oară?
- Lasă retorica la o parte. Mai-mai să leşin când te-am văzut cu cuţitul în mână.
- Şi de ce crezi că vreau să mor aşa?
- Cum aşa?
- Ştii ce zi e azi?
Băiatul ezită, timp în care încerca să se agaţe de orice indiciu care l-ar fi putut duce la semnificaţia zilei respective.
- E ziua mea de naştere, continuă bărbatul. Însă nimeni nu ştie, a fost dorinţa mea să secretizez această zi. Tocmai din motivul că îmi trezeşte o angoasă de care cu greu scap. Nu ştiu dacă ai simţit vreodată, dar n-ai conştientizat niciodată la vreo aniversare adevărata faţă a vieţii?
- Nu ştiu sigur, nu-mi prea amintesc, răspunse uşor ruşinat băiatul.
- Fericit ai fost datorită licorilor bahice. Nu înţeleg de ce renunţi la alcool.
- Cred că motivele noastre sunt aceleaşi şi, precum văd, eforturile mele ca şi ale tale dau roade.
Bărbatul surâse subtil, apoi cu o mişcare a capului îl îndemnă din nou pe tânăr să guste vinul. Acesta refuză, nu înainte de a-şi mai desfăta încă o data privirea cu roşul sângeriu al vinului. Voinţa îi slăbea vertiginos. Bărbatul aproape terminase paharul.
- Auzi, băiete, crezi că m-ai putea ajuta cu ceva? Vrei să mori împreună cu mine?
- Petre, asta m-ai întrebat şi înainte de încercările trecute. Ce-ai mai pus la cale acum?
- Obsesiile şi poftele noastre ne ucid, băiete.
Aproape instantaneu bărbatul scrută paharul neatins al băiatului, apoi pe al său. Mai era o înghiţitură. O dădu pe gât cu ochii închişi sub privirea atentă a celui din faţa sa.
- Să nu faci vreo prostie, omule, reluă băiatul.
- Prostia mea e deja săvârşită. Acum o aştept pe a ta, răspunse bărbatul zâmbind.
Pe chipul său apăru mulţumirea pe care băiatul o observă. Apoi bărbatul se scuză pentru a merge la baie spunând că se vor revedea repede. Acelaşi zâmbet de siguranţă şi mulţumire nu-i lipsea de pe buze. Ieşi din încăpere.
Nu avea cum să se sinucidă la baie, îşi spuse băiatul în şoaptă, doar băuse destul vin pentru a avea într-adevăr nevoie să se uşureze. Bărbatul înnebunise, asta era clar pentru el. Altfel nu-şi putea explica comportamentul lui. Încercase de mai multe ori să se sinucidă, însă de data asta exagerase. S-a hotărât. Nu-l va mai vizita. El avea de luptat cu dependenţa de alcool, nu cu tentativle de sinucidere ale unui nebun, care totuşi îi fusese cândva prieten. Se ridică, gata să plece. Dar parcă fără control, o ultimă privire căzu asupra paharului. Era încă plin, iar în jurul său nu era nimeni care să-l judece. Îl putea sorbi rapid, apoi putea pleca fără a se mai întoarce.
Imediat paharul era gol, iar tânărul simţea plăcerea pe care i-o oferea de fiecare dată băutura. Apoi sticla pe jumătate plină cu acelaşi vin i-a apărut în faţă. Oare cum s-a întâmplat asta? N-o zărise de când Petre o lăsase lângă masă. A ridicat-o cu grijă timp în care şi-a amintit de momentul de la începutul vizitei. Băiatul stătea la masă cu sticla în faţa ochilor, privind-o cu o atenţie deosebită. Era goală.
Trebuie să plec, îşi spuse. Dar unde-i Petre? Stă de prea multă vreme acolo. Subit îşi schimbă direcţia către camera de baie. Uşa era încuiată. Îl strigă, însă nu răspunse nimeni. Ameţit de băutură lovi uşa cu piciorul, iar aceasta fiind fragilă, cedă. Bărbatul se afla acolo, întins pe jos, fără suflu. Tânărul încremeni. În mâna lui era un bileţel pe care scria: „Ştiam că vei bea. Îmi era frică să mor singur.” Acum începu să simtă durerea pe care bărbatul o suportase la masă doar pentru a termina paharul. Încercă să iasă, însă picioarele i s-au tăiat, căzand peste trupul bărbatului. Acolo, chinuit de otrava ce-i invada fiecare bucăţică din trup, băiatul muri.
