Ce e de facut?!

Nu ma judeca...

Eram fericita.
Defapt am fost pana in ultima clipa. Ma simtem in siguranta si in confort si asta imi era indeajuns. Daca te.am iubit? Siguuur te.am iubit. Nu sunt o persoana care sa caute adevarata iubire, insa pot spune ca sunt multumita cu o persoana care ma poate face sa zambesc si care sa ma iubeasca. Asa ca la randul meu pot oferi aceste lucruri cu un entuziasm sincer , sa zburd de fericire si sa ma comport ca un copil razgaiat si alintat. Iubesc sa ma simt confortabil si cu o senzatie de siguranta. Nu vreau sa ma simt singura.... nu am curajul acesta sunt slaba fizic si psihic sa termin o relatie de genul.... de aceea ma tot gandesc, intruna, oare fac bine ceea ce fac?.... sunt atat de simpla de multumit incat efort prea mult nu ai de ce sa depui. Sunt o fire pasnica, doar ofera-mi iubire, confort, respect, amuzament si un gram de nebunie si o sa fiu a ta toată viata cu un zambet pe buze. Dar ma întreb: asta imi va ajunge oare?... cu cat trec anii au aparut inevitabil si certurile si din ce in ce mai frecvente....ce sa fac? Ma simt nesigura si intr.un disconfort continu. Acum ma simt bine iar cand apare o situatie stresanta imediat fug sau incerc sa o rezolv dar nu aveam cu cine... asa ca pana la urma am cedat. Si m.am indepartat. Insa sunt genul de persoana care nu poate tine ranchiună prea mult timp si dupa aceea imi raman in minte doar amintirile frumoase doar partile bune din el. Si acum gandesc ca poate imi doresc sa.l mai vad , caci am uitat si raul pe care ni l.am facut. Am fost fericita pana in ultima clipa dar certurile erau greu de suportat.... iar afectiunea din partea lui nu mai era la fel.... poate doar ne chinuim cu gandul ca e la fel, "sigur e la fel" si tragem de ea cu dinti sa gandim la fel....dar nu mai merge; se amesteca gandurile din trecut cu prezentul crud si am o durere de cap groaznica. Ce vreau? Nu stiu. Daca iubesc? Nu stiu. Daca mi.l doresc in pat? iti spun ca da , doar cateodata cand simt nevoia. Daca ma face fericita? Ti.as zice ca doar in momentele cand imi face pe plac. Dar intr-o zi ca oricare alta zi banala, stand in pat , privind un film; nu simt nimic deosebit ci doar un sentiment de confort ca si cum acea persoana face parte din viata mea , fiind obisnuita ca el sa fie acolo. Si acum ma intreb cum sa scot acest sentiment din viata mea dupa atat de mult timp? M.am obisnuit sa fie acolo, sa fiu langa el, sa ma ajute, sa plang  pe umarul lui. Dar si aici e o problema; caci in ultimul timp nu m.am simtit confortabil sa o fac in fata lui. De multe ori eram intoarsa cu spatele la el si plangeam dar el nici macar nu observa... ca doar nu o sa plang in hohote sa auda... acum am uitat toare lucrurile urate si defectele si mi.l amintesc pe el , persoana buna si calitatiile lui inundandu.mi imaginația și alimentandu.mi nesiguranta in mine. Ce sa fac?.... imi rasuna departe in subconstient si asta ma streseaza caci atunci cand intervine un baiat in viata mea si incepem sa vorbim , imediat ma simt vinovata parca as face un lucru gresit.... daca sa ma impac cu el? Nu stiu.... parca nu as mai vrea....ce vreau? Doar sa treaca timpul asta blestemat pe care cate odata il vreau oprit iar alteori sa mearga inainte cu viteza luminii , sa ma indeparteze de crudul prezent si sentimentele mele confuze...cand il vad, dupa ceva timp, zambesc fara sa vreau sau daca exista in acel moment un conflict incep sa ma cert cu el. Atunci cand incepe sa pomeneasca de noi doi imi pierd cumpatul si ai spun sa inceteze, am obosit sa vorbesc despre "noi". Acesta este raspunul meu pt el. Am obosit sa explic anumite lucruri unei persoane care nu le va intelege sau cel putin unei persoane care le intelege prea tarziu si doar atunci cand vede ca relatie merge stramb. Si in acel moment incepe sa recunoasca, nu stiu daca chiar o simte ca a gresit sau doar o zice ca sa ne impacam. Totusi dupa aceste lucruri spuse raman increzatoare ca doar vazundul un pic si salutandul imi este indeajuns incat sa nu ma mai gandesc la el. Deci ce e de facut? Pot continua inainte pe drumul meu sau sa mai astept? Probabil asteptand va veni si inevitabilul. Dar de ce sa ne chinuim, gandesc ,caci poate persoanele care ne pot iubi si pe care le vom putea iubi ne astepta demult acolo,undeva...deci Doamne da.mi voie sa ma eliberez si sa prind curaj sa merg inainte si sa ies din lumea mea confortabila si sa.mi infrunt temerile...Amin.