În lipsă de...tine

2.

Incerc sa-mi scot din minte orice gand care ma poate distrage si aleg sa opresc motorul intr-o parcare unde zaresc cativa prieteni de ai mei. Opresc in dreptul lor si ii salut, imi asez casca pe locul pentru pasager si incerc sa analizez toata lumea prezenta. Era destul de racoare, dar parca nici frigul nu-l mai simteam ca in alte dati, parca sufletul, corpul si mintea nu mai sunt asa de sensibile la orice schimbare trecatoare. Privesc in gol de data asta si aud rasetele prietenilor pe fundal si cel al baietilor si fetelor pe care abia ii cunoscusem. Rupta din filmul meu de liniste vad cum un baiat se indreapta spre noi cu un R1 negru lucind sub lumina felinarelor parca palide. Opreste motorul si isi da casca jos. Pret de cateva secunda raman muta la privirea lui, era de gheata. Ochii lui albastrii nu schitau nimic, tenul curat si alb era lipsit de imperfectiuni, iar barba impreuna cu parul lasat in bataia vantului ii conturau perfect structura fetei, dar ce era de-a dreptul vibrant si static, erau ochii de un albastru glaciar ce sunt sigura ca daca te privesc mai mult de un minut, te lasa fara suflare la cat de reci sunt. Isi da seama ca il privesc in detaliu si se indreapta spre mine intinzandu-mi mana.

-Alex, incantat!
-Alexandra, asemenea!

Iar la descoperirea noastra uluitoare a prenumelor, zambim usor dupa care ne privim lung. Eu eram opusul lui, ochii caprui si mari te puteau linistii in noptile intunecate de vara, pe cand el te poate agita si in cea mai calduroasa zi a anului. Vocea mea era calma, usoara...a lui era patrunzatoare, groasa. El avea parul intunecat, iar al meu era saten deschis. Doi oameni total diferiti.
Dupa cateva priviri fugitive aruncate la intamplare, vocea lui isi face aparitia dinou in timpanele mele.

-Eu m-am plictisit. Ce ziceti de o plimbare?

Rad usor la auzul acestor vorbe. In sfarsit cineva cu o idee buna.

-Al cui este frumusetea asta de R6 rosu?

Se pare ca imi privea motorul, chiar il admira ceea ce ma face sa ma bucur pe interior si sa-mi dea o stare de bine.

-Al meu, raspund cu o voce joasa si stinsa.

-La asta nu ma asteptam. Ce ai spune daca pentru cateva momente ai fi pasagera?

Nu raspund, doar dau din cap in semn de afirmativ. El era intre motocileta lui si a mea, iar eu la cativa pasi de el. Ma indrept pentru a-mi lua casca, dar fara sa vreau, mainile noastre se ating parca pe fuga si tresarim amandoi cand ne dam seama de usoara atingere. Sunt in cea mai buna pozitie...ii pot observa irisul, ii pot observa petele de albastru inchis si genele negre si lungi. Ii pot observa buzele pline, frumos conturate de culoarea unui trandafir, un roz pal.
Mereu mi-a placut sa vad oameni frumosi, sa ii admir si pot recunoaste fara vreo retinere ca el este unul din putinii baieti care nu sunt doar frumosi, ci doar vine la pachet cu vocea si gesturile.