E luni, 24 iulie. Încă de aseară mama face într-una bagaje, pentru că azi urmează să "mergem" în vacanță în Poiana Brașov. În urmă cu 24 de ore am avut o discuție destul de clară zic eu, cu mama, în care mi-am enumerat sutele de motive pentru care nu vreau să vin cu ei, în această vacanță "de familie".
Într-un final după lungi războaie și morale am convins-o că sunt destul de responsabilă pentru a mă lăsa singură acasă timp de o săptămână.
-Ioana, noi plecăm! Ai grijă de tine! Ai mâncare în frigider și niște bănuți pe masă! Ciao! strigă mama în timp ce tata cară geamantane peste geamantane la mașină.
Mă hotărăsc într-un final să cobor jos, mă duc la bucătărie și îmi sar în ochi atât, două bancnote de 500 de lei pe masă, asteptandu-mă pe mine.
Telefonul sună :
-Hei, Ioana! la celalalt capat al firului.
-Hei, Gabi! Cum mai ești?
-Eram in cartierul tau, cu Andrei, Alexandra, George si Vlad, si i-am vazut pe ai tai plecand cu portbagajul plin.
-Ah, da, au plecat in nu stiu ce concediu.
-Zi-ne te rog ce vrem sa auzim!
-Da, acum fierb cafeaua! spun eu râzând pe sub mustață.
Deodată telefonul meu se închide brusc, și la fel se brusc aud câțiva pumni în ușă.
-Hei, Ioana!
-Hei, voi! Ce cautati aici?
-Am venit dupa Cristina, Florin e la gara, ne astepta. imi zice Gabi destul de clar vrand sa-mi dea de inteles inca o data ca sunt o mare uituca si ca ar trebui sa iau ceva pe mine in cam juma' de minut.
-Turnati voi cafeaua aia, cobor imediat!
Am urcat in aceeasi dubita, in acelasi loc pe a doua bancheta de la geam, cu acelasi sofer nepriceput (Gabi), simtind acelasi miros de marijuana intiparit in tapiterie. Rapid ajungem in fata blocului Cristinei, claxonand cat il tine podul palmei.
-Idiotule, e cam greu sa nu vezi o dubita cu inca cativa idioti ce scot capul pe geam, sa stii! striga Cristina razand.
-Urca repede, Florin ne asteapta! spune Andrei nerabdator sa il vedem pe Florin dupa aproape 3 luni in care n-a mai parasit Bucurestiul.
Ajunsi in gara, in acelasi loc de parcare ne astepta acelasi rocker blond, cu un par, de ce sa nu recunosc, aproape la fel de lung ca si al meu. Repetand obiceiul, sarim pe el, si repetam aceeasi intrebare:
-Marfa de Bucuresti? primid de fiecare data acel zambet din partea lui Florin care ne spunea:"Multa marfa de Bucuresti."
Urcam in masina, pornind spre malul aceluiasi lac, unde ne faceam veacul inainte ca Florin sa plece la facultate.
-Și vouă cum vă mai merge? Ce ați mai făcut? ne întreabă Florin, în timp ce toată lumea zâmbea și se uita la mine și la Andrei.
-V-aţi combinat? Nu cred! ne întreabă Florin uitându-se la noi.
Noi am afirmat din cap în timp ce Florin nu-și revenea din șoc.
-Ți-am zis că nu ne vei mai găsi la fel. spune Cristina zâmbind.
-Trebuie să sărbătorim cumva venirea lui Florin și relația ăstora! strigă Gabi.
-Ce naiba vrei să faci? spune prietena lui, Alexandra, destul de mirată.
-"Perfeeect, draga mea. Fărăă tinee, draga mea.". cântă Gabi fără ca nimeni sa-si dea seama ce vrea să zică.
-Ce vrei să spui cu asta? îl întreabă Vlad.
-Cine cântă melodia asta?
-Vama. zice George.
-Exact, urcaţi în mașină.
-Ce vrei să faci, idiotule? îl întreabă Cristina.
-Îl luăm pe Alex, facem turul orașului ca fiecare să își ia ce are nevoie ca să supravieţuiască 7 zile în Vamă.
Nimeni nu a avut nimic de comentat, dar toate feţele erau la fel de surprinse de ideea lui Gabi.
CITEȘTI
Zile de vară (pierdute în vamă)
Teen FictionAsta e despre mine, mai exact despre noi, si despre spiritul nostru, ce isi doreste sa dobandeasca toata libertatea de care are nevoie.