"Mamă, dar nu vreau să fac asta!" I-am zis mamei mele. Probabil sunteți puțin confuzi, așa că am să va zic ce se întâmplă. Mama și cu tata trebuie să se mute în Italia datorită serviciului, iar eu trebuie să rămân acasă cu verișorul meu scump, Liam. Am menționat că voi sta în casă și cu ceilalți patru maimuțoi? Nu? Atunci o spun acum.
"Alice, face ce ți-am spus. Știu că ești mare și că te poți descurca singură dar ce vei face în Italia? Cum vei comunica? Nu toți oamenii știu engleză." Mama avea dreptate, dar de ce trebuie să stau cu ei? Oh, da, poate pentru ca rudele mele sunt prin toată Europa. Vă mulțumesc, rude drăguțe ce sunteți.
"Okay mami, dar nu vreau să stau cu ei. Sunt mai rău ca niște copii de 3 ani. Și serios, sunt mult prea imaturi. De ce nu pot sta singură?
"Alice Jasmin Payne, am încheiat subiectul. Stai cu Liam si cu colegii lui de trupă." Am oftat nervoasă și m-am întors către valizele mele.
"Tati, tu de ce nu spui nimic? Tu chiar vrei să-ți lași fiica minunată pe mâna unor băieți? Fii serios, daca ma cerd mai mică decât ei și cine știe ce îmi vor face?" Oh da, asta sper să îl facă să ma ia cu ei sau măcar sa mă lase să stau în casa asta.
"Of, Alice, aș vrea să te iau, dar serviciul nu îmi permite. Nu pot avea grijă de tine, iar acasă, cum vei găti? Singurul lucru care știi să îl faci sunt cerealele cu lapte. Lapte rece ca să nu riscăm să ajungem pe la știri. Liam va avea grijă de tine, scumpo" Discursul mega emoționant al tatălui meu m-a făcut să mi se umezească ochii.
Într-un final am acceptat și după o sesiune lungă de îmbrățișări și pupicuri m-am așezat pe treptele casei, cu valizele lăngă mine.
°^°
Au trecut 30 de minute de când Liam trebuia să vină să mă ia. 30 de minute oameni buni. Am plecat spre casa lui cu cele 3 valize și un rucsac in spinare. Mi-am adunat tot. Absolut tot. Drumul a durat 10 minute iar când am ajuns, am bătut la ușă, dar văzând ca nu răspunde nimeni, am intrat. Casa era goală, așa că mi-am lăsat bagajele la intrare și am urcat la etaj, intrand incet intr-o cameră. În pat era cineva, adică nu știu cine, dar era. Nu îi vedeam fața deoarece stătea cu spatele la mine. M-am așezat încet pe pat langă acea persoană care dormea angelic. Ăsta sigur nu e Liam.
Mi-am dus mâna la fața lui, depărtându-i buclele căzute pe frunte. Oh Doamne, ăsta era Henry, parcă. A mormait ceva indescifrabil și și-a deschis incet ochii, uitânduse întrebător ca un cățeluș la mine.
"Cine ești tu?" M-a întrebat curios.
"Și ce cauți aici?" A continuat el la fel de curios.
"Eu sunt Alice, verișoara lui Liam. Sunt aici pentru că el a uitat să vină să mă ia. Parinții mei au fost promovați în Italia iar pe mine nu m-au lăsat să mă duc. Am bătut la ușă dar nu a răspuns nimeni, am intrat singură, iar camera ta a fost prima pe care am văzut-o." Am spus calmă.
"Știi ce? Nu contează! Ieși afară. Acum." Nu am mai spus nimic și am ieșit din cameră, neînțelegând ce am făcut greșit.
Heii! Este prima mea poveste și nu știu cum va fii, dar sper să o citiți.
Știu că este cam scurtă (foarte scurtă) dar este prima parte și voi vedea daca am să o păstrez sau am să o ștetg. Scuzați greșelile de ortografie.
Bye!
