M-am uitat la cioburile înșirate de pe podea și, dacă nu ar fi fost amândoi acolo, probabil că aș fi gesticulat cu mâinile spre cer. Era atât de greu să văd cum se ceartă, eu trebuie să sparg paharele de nervi. Știu că sună foarte egoist, dar eu sunt cel care le suportă certurile.
Nici nu mai știam de ce stăteam și luam parte la jocul lor de țipete. Până la urmă, era apartamentul meu. Știu că eram un tocilar care-și permitea doar doi prieteni, care sunt iubiți și trăiesc o dramă totală, pe care eu o numesc bomba-adolescenței. Să se înțeleagă, sunt foarte de treabă, în afară de momentele în care se dau mari cu fumatul, băutul și alte porcării pe care, hei, le face toată lumea, dar nu mă vezi pe mine că mă laud că mi-am făcut de cap într-o seară de joi. Sunt un tocilar, dar să fii tocilar nu înseamnă să fii fraier.
Sunt și niște părți bune în asta: la liceu, băutăușii încep să se simtă prost pentru tine și cred că ai nevoie de milă. Mai toată lumea se simte prost pentru faptul că tu ești un tocilar. Majoritatea sunt chiar anti-tu, dar tot ce fac este să te introducă într-un anturaj prost, ca să te schimbe, ceea ce nu mă deranjează deloc.
Cred că așa m-am ales și cu Paul și Lora, pentru că nu îi aud pe tipii ăștia doi să vorbească sau să facă altceva în afară de pupăceală, ceartă și seringe.
- Frate, eu nu o mai suport, a spus Paul după ce Lora a trântit ușa în urma ei.
Am tăcut.
- Este plină de ea.
- Până la urmă de ce v-ați certat? am întrebat și am deschis televizorul. Paul mi-a luat telecomanda din mână și a mutat pe ce program a vrut el.
- Nici nu mai știu. Orice zic eu, nu este bine. Înțelegi ce spun, nu?
- Da. Sincer am spus-o doar ca să-l fac să se simtă bine. Chiar nu îmi păsa de ce spunea.
- Încă o dată: femeia asta este plină de ea! Are numai pretenții. Cică fostu' îi cumpăra numai bijuterii, dar ea nu se mulțumește nici cu pachetul zilnic de Kent Hd pe care îl cumpăr, special pentru noi doi. Ea are impresia că sunt un milionar care îi plătește felul.
- Înțeleg.
- Și, încă ceva: acum are o problemă cu modul în care îmi port pantalonii. Pantalonii cu turul jos sunt la modă, spune ea. Ce porți acum pe tine? spune ea. Nu ai gusturi deloc, spune ea.
Pantalonii lui Paul erau chiar nașpa. Până și eu, marele tocilar, aveam un ritual întreg pentru îmbrăcăminte. Pe când, Paul era un popular care nici nu se uita la chiloții pe care îi purta. Detalii minore aflate în nopțile albe de la mine de la apartament. Nopțile albe sunt de fapt niște nopți nasoale, iar o noapte albă cu Paul este ca un bar plin cu fum, plictisitor și fără muzică, adică nu chiar un bar, nu chiar o noapte albă.
- Ce părere ai de pantalonii mei?
Am râs la întrebarea lui. Eram cumva un designer renumit din Rusia?
- Presupun că ar trebui să îți cumperii alții.
- Pe bune, și tu? Ce aveți toți cu pantalonii mei?
- Nu prea știu.
- Așa spune și ea: nu prea știu. Dar eu știu. Cuvintele astea trei înseamnă că ești total contra mea și a pantalonilor mei, C!
Nu l-am mai băgat în seamă. Ceva vreme am stat așa: eu pe scaun, iar el pe jos, cu televizorul pornit, dar fără să se uite cineva la el.
- Auzi, C, ești în regulă dacă invit niște oameni pe aici diseară?
