-Sa stii ca astea sunt ultimele minute in care sunt lucid... te iubesc! Mi-am dat seama ca nu te pot uita, asa ca stii ce urmeaza, vreau relatia aia perfecta care nu am avuto niciodata! Si o vreau cu tine! Stiu ca si tu vrei asta asa ca... Promit sa nu te dezamagesc!
Ce frumos pronunti aceste cuvinte aproape innecat in Stalinskaya si J&B. Imi este scarba. Stai calm, te cunosc, sau cred ca te cunosc. Stiu cand alcoolul incepe sa vorbeasca pentru tine. Iti aduc si niste suc de mere, poate stingi toate aceste sperante deja fumate pentru mine, dar sunt prea pierduta in verdele din ochii tai... Dispari din mintea mea, te rog!!! Ce exclamatie retorica buna! Nu cred ca ma ajuta cu nimic, poate imi ajuta putin demnitatea.
Stii de ce imi e frica? In viata iubesti doar o data, asa am auzit, asa ca ar trebui sa imi fac griji. Hai sa definim iubirea! Hai sa luam exemplul nostru si sa vedem ce iese, ce zici am putea da o explicatie certa din ceea ce am ajuns noi, Raul? Stai, care noi de fapt? "Noi" am existat doar pe parcursul a 3 luni, 12 saptamani, 89 de ore si 5340 de secunde in patul meu, unde nu dispuneam de caldura electrica, dar suflarea ta in spatele urechii stangi imi ridica temperatura corpului, iar unghiile mele iti patrundeau bine sirea spinarii, atat de bine incat sa-ti scape cate un geamat printre sarutarile interminabile. Tot "noi" eram cei mai fericiti la cabanele pline cu adolescenti care mimau fericirea in timp ce isi turnau whiskey in pahar, unde "noi" chiar simteam fericirea unu-ntr-altul.
Vezi?Tu ma iubesti (sau ma iubeai) doar cand seara se lasa incet si soarele apune, cand suntem feriti de ochii lumii.
Bineinteles, stiu, ti-a fost rusine cu mine, cum as putea uita cel mai frumos si urat sentiment pe care l-am trait vreodata pana in prezent? Cum sa uit verdele din ochii tai care privea verdele din ochii mei cu atata sinceritate, in timp ce mi-ai spus "Te iubesc!"? Nu, n-as putea, la fel cum nu pot uita ce a urmat dupa:
-Si eu!
-Si tu ce?
-Si eu te iubesc!
-Uite, F. te rog intelege, intre noi nu o sa meraga. Optimismul asta penibil n-o sa te ajute, noi...pff, uite e chestia asta cu familia ta, trecutul tau, anturajul tau, tot. Provenim din alte lumi si asta pur si simplu nu o poti schimba, crede-ma, as schimba asta daca as putea, dar imi e imposibil...
Simteam deja ca pleopele mi e umpleau incet, incet cu lacrimi, care probabil nu s-ar mai fi oprit prea curand daca le lasam sa evadeze. Mi-am inclestat pumnul, simteam ca trebuie sa il infig intr-un perete, dar m-am abtinut si l-am lasat doar sa tremure, controlat de nervii care ma stapanisera complet. Vedeti? Vedeti de ce urasc lumea din jurul meu? Mereu le pasa de ce fac cei din jurul lor, mereu sa judece, mereu sa critice, mereu pusi pe batjocura... Am simtit cum o lacrima imi fura rimelul de pe gene si il lasa sa alunece peste fondul de ten nu foarte bine intins. Cred ca acela a fost cel mai josnic moment din viata mea. Iubirea vietii tale sa-ti critice de altfel tot ce ai tu mai scump pe lume, familia si prietenii... frumos. Am incercat sa-mi pastrez demnitatea, dar era de mult timp calcata in picioare si in plus, nu stiu de ce,chiar si atunci,in cel mai acut moment de slabiciune am vrut sa fac asta, desi sunt mai mult decat convinsa ca ai putut observa durerea din ochii mei, dar nu ti-a pasat. Totusi, chiar s-a lipit bine palma aia care ti-a intors capul la 90 de grade, la fel ca si taria spirtoasa care a curs pe gatul meu uscat, numa si numai din cauza ta!
Nu inteleg, pur si simplu este la limita gandirii mele sa accept faptul ca ai putea pleca urechea la barfele celor din jur, nu pot sa cred ca orgoliul intrece la tine iubirea si chiar te-ar afecta totul legat de mine atat de mult. Desi nu cred ca o sa incetez vreodata sa imi pun aceste intrebari, nu regret ca mi-ai spus asta, ori imi accepti trecutul si familia, ori taie-ma de pe lista.
-Acum, ca ti-am adus aminte de trecut, chiar vreau sa iti rearati tupeul jegos si sa ma mai minti despre cat de mult ma iubesti!
