Nefolositor

Este foarte amuzant cum, într-o zi nenorocită de April, viața ta se poate duce dracului fără ca măcar să-ți dai seama.

Mergi plictisit pe un culoar cu uși albe, te uiți zâmbitor la oamenii care își așteaptă rândul pe scaune și îți îndrepți spatele mândru spunându-ți în sinea ta că ești un norocos. Tu nu ai nimic, ai venit doar să-ți iei analizele, după ce ți-ai făcut o pereche de ochelari care îți stau chiar bine, și nu te mai doare deloc capul. Ah, poți zâmbi liniștit!

Intri în cabinetul cu numărul șaizeci și nouă și un rânjet îți împodobește imediat fața. Îți amintești de petrecerea de sâmbătă și de blonda focoasă cu acel piercing absolut delicios din limbă. Fata aia chiar știa de ce a suportat durerea. Și o parte a corpului tău tresare.

Promiți mintal că ai să o revezi, apoi alungi repede acel gând, căci în fața ta, despărțiți de un birou, stă o doamnă trecută puțin de prima tinerețe, care nu ar găsi încâtătoare o erecție în acel moment. Sau poate că da? te întrebi în gând. Femeile mai în vârstă știu ce vor, și blugii îți sunt mai incomozi.

— Ia loc tinere, îți spune doamna cu vocea ei caldă.

Te așezi liniștit pe scaunul din plastic și te uiți încrezător spre foile pe care ea ți le întinde. Te prefaci că citești toate acele cuvinte lungi și întortocheate doar ca ea să nu te creadă un prost. Dar, adevărul e că nu înțelegi nimic.

Mai rău e că și ea știe asta. Dar tu nu știi de unde se prinde, așa, parcă prea repede. Îți spun eu de unde, tu rânjești încă ca un idiot, în timp ce ochii ei transmit milă.

De ce milă? te întrebi atunci când, o zărești și tu în spatele ochelarilor ei scumpi. Milă pentru că ea înțelege exact ce înseamnă acele cuvinte întortocheate.

Și atunci parcă întreg corpul tău își pierde dintr-o dată forța. Inima ta o ia razna și îți e prea cald, nu mai ai aer. Știi... știi că ceva nu e în regulă!

— Domnule Dumbravă, avem câteva lucruri pe care trebuie să le discutăm, oftează femeia.

Acea mică expirare zgomotoasă te face în sfârșit să înțelegi. De asta era atâta grabă! De asta te-au sunat chiar cei de la clinică că analizele sunt gata și poți să mergi după ele. Nu avea legătură cu numele familiei tale pline de bani și nici cu faptul că domnișoara de la RECEPȚIE te cunoaște... detaliat.

Acum nu mai ești zâmbitor, și nici gândul la cercelul blondei nu reușește să-ți elimine starea de anxietate ce te cuprinde brusc. Parcă îți e frică! Și te temi mai tare când îți dai seama că nu ai mai trăit acel sentiment de mulți, prea mulți, ani.

Dumnezeule! îți amintești de El, exact ca oricare om... mult prea târziu.

Și doamna doctor începe să vorbească, cuvinte peste cuvinte care doar amână crudul final. Auzi doar frânturi.

— Dragul meu.... Băiat tânăr... Îmi pare rău... Se poate trăi... Tumoare... Șanse mari... Chiar îmi pare rău.

Tumoare, îți repeți în gând. Tumoare adică cancer, tragi tu o concluzie ca orice om necunoscător al termenilor medicali. Dumnezeule, am cancer, îți amintești pentru a doua oară de El.

— O să mor? sunt singurele cuvinte pe care le poți spune, de fapt șopti, înainte să îți simți inima cum o ia din nou la goană.