Capitolul 1

318 21 6
                                    


Capitolul 일/하나

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Capitolul 일/하나

            A trecut vreo două luni în care Jimin este internat în spital și care tot ce a făcut este să plângă în fiecare zi începând să își spună în minte că ar vrea să moară.

            Din ziua în care doctorul i-a zis că nu poate dansa acesta nu mai are nici pic de vlagă.Acesta este obligat ca în fiecare zi să facă recuperare la piciorul drept.

             — Park Jimin, de câte ori ți-am spus că trebuie să repeți?! ,se răstește doctorul la băiatul cu părul blond care doar stă în scaunul cu rotile și se uită în gol pe geam.

            Jimin își întoarce privirea tristă spre doctorul care se răstise adineauri la el și își întoarse înapoi privirea spre geam fără să scoată vreun cuvânt.Doctorul oftează trecându-și o mână prin păr.Nu mai știe ce să facă cu acesta ca să îl încurajeze ca să se recupereze.Doctorul nu mai are nicio idee pentru a-l încuraja pe acesta.

              Acesta pufni printre buze la acesta, îndreptându-și privirea în altă parte și dându-și ochii peste cap la cuvintele doctorului.De parcă el să o facă ce zică doctorul.De când acesta a fost internat în spital și a aflat că nu v-a mai dansa niciodată dintr-o dată a devenit rebel și nu mai ascultă de nimeni, nici măcar de părinții lui.Iar asta le rupe inima celor doi părinții ai lui Jimin.Niciodată nu l-au văzut pe Jimin așa de rău încât să nu mai asculte de nimeni, nici măcar de ei.El fusese un copil ascultător înainte de accident.

              — Știu cât te doare că nu mai poți dansa, dar trebuie să ai încredere în mine că te voi ajuta să treci peste asta! ,vorbi de data asta doctorul vocea lui fiind mai calmă de data asta.

              — Încredere? ,pufăi acesta având privirea ațintită spre geam.

              — Am avut încredere în toată lumea, dar aceștia m-au trădat!De ce ați crede dvs., domnule doctor, că aș mai putea avea încredere în cineva sau în dvs.? ,îi spuse Jimin, având de data asta privirea îndreptată spre el și uitându-se la doctor cu scârbă și ură.

            Doctorul își întoarse privirea în altă parte nespunând nimica ca și cum i-ar da dreptate acestuia în privința încrederii.Doctorul plecă din salon fără să mai spună vreun cuvânt și se îndreptă spre cabinetul lui unde se trânti pe scaun și își puse mâinile pe masă și pe față oftând zgomotos.Îi dădu dreptate lui Jimin deoarece și el când fusese mic fusese trădat de toată lumea.
 
            Un ciocănit se aude făcându-l pe doctor să își ridice privirea de jos și să spună un "intră" șoptit și cu o voce răgușită.Un cap negru cu părul până la umerii își făcu prezența din ușă și îi zâmbi cu toți dinții făcându-l și pe doctor să zâmbească.

<< Fate | | 박지민 >> P•JM [EDITATĂ]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum