Mă întreb...

×Gânduri la miez de noapte×

      Mă întreb, cât mai pot continua? Mă întreb, cât o să mai rezist? Mă întreb, oare aceste întrebări îmi vor da pace? Când se vor stăvili gândurile ce nu îmi dau pace în miez de noapte? Gânduri ce mă apasă încet, mă torturează și mă trag în plasa lor noapte de noapte alungându-mi somnul, singurul aliat în lumea aceasta. Vreau doar să pot intra în lumea viselor, în lumea unde eu dețin controlul și contez. Gândurile mele mă controlează, sunt sclava lor. Nu vreau să fiu o sclavă. Vreau să fiu o luptătoare, vreau să mă lupt cu fricile mele și să cuceresc eșecurile ce m-au doborât cândva. Vreau să cuceresc această lume și să reușesc să o schimb, să o transform în ceva mai bun. În lumea mea, oamenii nu s-ar urâ între ei. În lumea mea, să faci o faptă bună ar fi cel mai cool lucru pe care o persoană l-ar face. Se mai folosește cuvântul cool? În lumea mea da! În lumea mea... Inteligența și respectul de sine ar fi cel mai sexy atuu al unei persoane. Ipocrizia și egoismul nu ar fi cu nimic mai sus decât o ladă de gunoi plină cu rahat. În lumea mea, toți am respecta natura și am iubi lumea. Dar... În lumea aceasta.. Lumea mă urăște. Lumea nu mă place așa cum sunt, încearcă să mă schimbe, să mă modeleze și să încerce să mă facă să mă pliez după același tipar. Lumea nu acceptă bunătatea, ci îmbrățișează răul și sărută pasional umbrele întunecate ale firii umane. Cu ce sunt mai presus față de ceilalți oameni? Speranța... Eu sper în continuare la un loc mai bun pentru mine, un loc unde să nu dezamăgesc și nici să fiu o rușine pentru ceilalți. Sper la persoane ce mă vor accepta așa cum sunt, fără a mă împinge de pe scara evoluției mele. Sper...să mă găsesc pe mine.
     Mă întreb...ce caut în această lume? Care este scopul meu și pentru ce am fost creată? Care este misiunea mea în această cursă contra cronometru numită ironic viață? Nașterea mea înseamnă ceva pentru Univers sau sunt doar o glumă aruncată în brațele destinului pentru amuzamentul stelelor ce privesc din negura nopții la bietele de noi, ființe grotești cu suflete lumină? Mi-ar plăcea să știu că sunt importantă, că și eu contez și că scopul meu este la fel de important ca și cel al nimfelor ce ne conduc în vise și ne plăsmuiesc dorințe ascunse. Mi-ar plăcea să și zbor, cât mai departe, cât mai sus. Dar sunt ca un elefant ce nu zboară, al căror aripi mari îi acoperă trupul și ies în evidență, dar nu pot face nimic pentru a-i înălța ființa spre absolut. Aș vrea să ating absolutul, să fiu absolut. Să devin mai presus decât sufletul ce stă blocat în acest biet corp uman- închisoare pentru visare. Dar sunt prinsă aici, în lumea aceasta nedreaptă. Sunt lipită în spațiu-timp să duc viața unei muritoare cu idealuri mari și vise cu o povară prea mare pentru mâinile micuțe și firave ale făuritorilor de speranțe.
      Mă întreb.. când o să mă eliberez? Și îmi răspund singură la această întrebare. Moartea. Moartea este singura soluție și singura scăpare din acest joc vicios de evoluție falsă în care suntem doar niște pioni ce sar prin timp fără să realizeze. Viața și moartea oare se înțeleg? Mereu m-am gândit că acestea se joacă un joc pervers în care la cea mai mică greșeală, când una pierde îi dăruiește un pion celeilalte. Și nu contează ce pion, ambele sunt imparțiale și renunță la orice piese de pe tabla lor. Nu le pasă că este bogat, sărac, bun sau rău. Nu contează dacă ești frumos sau urât, dacă ești copil sau bătrân. Poate fiecare alege de la cealaltă, poate de aceea când viața pierde, moartea se alege cu pionii cei mai buni. Poate uneori, pionii ce nu apucaseră să ajungă la finalul tablei de joc, pioni ce abia învățau regulile. Dar dacă am ști regulile, atunci nu am putea trișa? Aș trișa în așa fel încât puterea să vină la mine, să conduc, să nu mai fiu sclava unui joc.
     Dar totuși sunt o sclavă. Sclava gândurilor mele și oricât aș încerca nu mă pot elibera. Nu știu regulile. Este amuzant că toți trăim cu iluzia libertății, dar nu vedem niciodată firul subțire de ață ce ne leagă de scopul bine definit ce ne-a fost impus. Suntem sclavi în gânduri, în alegeri și în destin. Crezi că ești liber, mă crezi nebună, dar am dreptate și tu te înșeli. Și eu cred că sunt liberă, dar dacă ar fi așa, atunci nu aș mai scrie acum. Nu fac altceva decât să eliberez gândurile ce mă subjugă în miez de noapte și nu mă lasă să dorm. Am învățat să nu mă mai lupt cu ele, ci să le eliberez. Dar eu nu voi fi niciodată liberă, deoarece gânduri există mereu... Gândul este nemuritor și cel mai groaznic stăpân.
      Mă întreb... Când voi scăpa?
                                         Semnat,
                                                    Insomnia.