Ochi de ametist

Prolog

- Bunico, spune-mi o poveste!

O simplă rugăminte care nu ar putea avea consecinţe incredibile, asta dacă vorbim de o nepoată absolut normală şi de o bunica care nu a ajutat la fondarea unei lumi magice. Cassandra Hard ştia că nu trebuie să îi dezvăluie micuţei Kate un secret atât de mare care îi poate pune în pericol viaţa dar, ştia şi că la un moment dat, cineva trebuie să îi spună... poate că atunci va fi prea târziu. Cassandra a învelit-o pe Kate şi şi-a dres glasul.

- Acum mult timp, într-un tărâm foarte îndepărtat care nu mai există în zilele noastre, un monstru îngrozitor vâna suflete oamenilor care puteau vedea viitorul. Planului lui era să controleze întreaga lume iar oracolii reprezentau un pericol pentru el pentru că erau singurii care îl puteau învinge aşa că a decis să îi ucidă pe toţi şi să se hrănească cu sufletele lor ca să devină mai puternic. Bineînţeles că oracolii erau apăraţi de protectori dar chiar şi aşa, armata celor buni era mai mică decât cea a răului. A fost un adevărat masacru în lumea magică, masacru din care au scăpat doar 5 tineri. Un profet, un oracol şi trei protectori. Au reuşit să treacă de bariera dintre cele două lumi şi s-au integrat printre oamenii de rând dar nu au putut să îşi abandoneze lumea. Au căutat o cale să reînvie magia: au refăcut barierele, dar au lăsat porţi prin care pot trece doar cei cu sânge albastru, au găsit urmaşii celor ucisi şi i-au dus într-un loc sigur în care monstrul nu poate ajunge, i-au antrenat şi i-au învăţat tot ce ştiau ei.

- Şi mai trăiesc?

- Unii dintre fondatori, da. Alţii au murit din cauza vârstei, alţii din cauza lui Kieran. Dar magia încă există. Protectorii, oracolii şi profeţii încă luptă pentru a învinge răul. Şi o să reuşească.

Cassandra i-a spus nepoatei sale o ultimă poveste. Ştia că el o aşteaptă, dar nu se temea. S–a oprit în uşă şi a aruncat o ultimă privire.

- Trebuie să reuşească...altfel am îndurat totul în van...a şoptit şi a plecat să se întâlnească cu Kieran. Nu putea să fie fericită pentru că el avea să fie ultima persoană pe care avea să o vadă înainte să moară dar se gândea la prima persoană pe care avea să o vadă după ce moare: Nathan. În minte îi apărea chipul iubitului ei soţ, zâmbetul lui. O lacimă I se prelinse pe obraz. Avea să îl revadă curând. Nu făcea asta pentru ea. O făcea pentru nepoata ei. Kate merita o viaţă fericită, merita să apuce să trăiască. Toţi meritau asta, iar ea a trăit destul. Şi-a scos lentilele iar ochii săi mov au strălucit în lumina lunii. Se simţea de parcă ar merge la luptă, exact ca în tinereţe, dar de data asta nu avea să fie niciun masacru. O să îşi vândă sufletul în schimbul a câţiva ani de pace. Era tot ce poate face ca să îi protejeze. De îndată ce a păşit pe strada rece şi umedă, o umbră neagră a apărut în faţa ei.

- Kieran. Nu pot spune că e o plăcere să te revăd. a replicat ea rece.

- Off, Cassandra, nici în faţa morţii nu laşi la o parte orgoliul?

- Se numeşte curaj. Ceea ce tu nu o să ai niciodată.

- Uneori mă întreb ce a văzut Nathan la tine. Dar apoi îmi amintesc că dragostea e oarbă.

- Ce ştii tu despre dragoste?

Kieran era rănit de cuvintele bunicii Hard, dar nu ca un copil căruia i s-a rupt ursuleţul de pluş, nu, ca un bărbat care, tocmai şi-a găsit soţia fără suflare. Într-o secundă, cei doi dispăruseră şi în urma lor a mai rămas un ţipăt care a trezit-o pe Kate. Fetiţa s-a dus la fereastră dar tot ce a văzut a fost o stradă întunecată şi o stea căzătoare.