You

.one.

              Deschid obosita ochii datorita zarvei de pe holurile intunecate si reci ale ospiciului. Imi acopar mai bine corpul fragil cu cearseaful alb, foindu-ma de pe o parte pe alta a saltelei aspre si goale. Tusesc in sec, simtind doar gustul pastilelor ce imi provocau o stare de greata si de bolnaviciune. O mana masiva ma prinde de brat si ma indeamna sa ma intorc, dar refuz si ma trag cu toata puterea inapoi. Ma prinde a doua oara, cu ambele maini, izbindu-ma de podeaua din ciment. Lacrimi incep sa-mi tasneasca abuziv din ochi, acompaniandu-mi scancetele durerilor provocate. Ma prinde sever de podoaba capului, incepand sa ma tarasca spre camera verde. Imi da drumul pentru o secunda, suflecandu-si cu mandrie manecile puloverului. Ma ridica si ma prabuseste pentru o a doua oara in dreptunghiul de tabla, lasand apa rece sa ma acopere.

-Sa fie pentru ultima data cand mi te impotrivesti, animal nenorocit!, imi ordoana ea, eu auzind doar zumzetul familiar si infricosator al asistentei

 Racoarea ma lovea groaznic, simtindu-mi corpul izolat de gheata . Ferestrele deschise inca de peste noapte si mirosul oribil de dezinfectant formau un amestec oribil . Suspinam datorita durerii permanente ce imi pulsa corpul, in timp ce ranile din genunchi incepeau usor, usor sa se deschida si mai multe siroaie de sange sa coloreze apa. Priveam buimaca imprejur, simtind cum totul avea sa fuga cu mine. Imi trag rapid picioarele la piept si imi acopar ochii intepatori, strangand puternic din acestia. Silueta masiva ce ma adusese pana aici se aseazase deja pe scaunul din colt, aprinzandu-si lejer o tigara.    

 Ma sprijin cu greu de marginea din metal, simtind parca cum pielea invinetita avea sa mi se desprinda rapid de peste oase. Incerc sa ma prind de coltul acesteia si sa-mi ridic unul dintre picioarele aparent luxate, dar alunec neputincioasa. Un tiut scurt imi scapa printre buze, continuandu-mi drumul taras, pe coate, pana ce ajung in dreptul acesteia. Imi rade in fata si incepe sa loveasca ritmic cu tocul de podea, deseori lasand scrumul sa pluteasca pe umeazeala podelei. Intr-o fractiune de secunda se descotoroseste de mine, prinzandu-ma de haina uda tun si legandu-ma de carucior.

-Nu mai are mult, ii raspunse o alta asistenta, participand la glorioasa scena. Ma priveste indelung si incepe sa impinga scarbita de caruciorul vechi si murdar. Un scartait asurzitor acapareaza tot spatiul mintii mele, plangandu-mi singura de mila.