Si ne trezim in fiecare dimineata in cautarea timpului pierdut,ne gandim ca avem tot timpul din lume si prea tarziu ne dam seama ca timpul este limitat. Suntem fiinte, suntem umani si cu toate aceste lucruri suntem morti pe dinauntru .Cu totii traim cu teama momentului in care totul ajunge la final. Dar, de cu teama? Cand nu este nimic nou,cum mai putem muri odata ce suntem deja morti?Suntem doar niste poeti reci cu suflete intiparite in gheata timpurilor noi. De ce sa ne mai fie teama cand in interiorul nostru s-au dat atatea lupte si razboaie incat sufletele noastre sunt moarte,sunt triste , indurerate si marcate de trecerea timpului. Cu toate astea , la exterior gasim liniste,gasim privirile pierdute ale unor oameni care au incetat sa spere,au incetat sa caute , au incetat sa creada in iubire si asa usor,usor au inceput sa moara pe interior ,sa uite ceea ce inseamna sa lupti, sa uite de zambete,sa uite de tot ce este important in viata cu adevarat.Ne-am ratacit si nu mai stim sa ne intoarcem. Acestia suntem noi, avem fiecare o traire ,o poveste ,un dor si un gol imens in suflet.
Dar ce se intampla atunci cand simti ca ai gasit ceva,acel ceva care te poate face sa traiesti din nou, sa iti faca sufletul sa vibreze neincetat ,atunci cand crezi cu adevarat ca ti-ai gasit sufletul pereche si te nasti pentru a doua oara,atunci cand inima iti bate nebuneste cand intamplator ii gasesti privirea blanda ? Cand, intr-o lume mare,plina de temeri si durere,consideri ca ai gasit lumina de la capatul tunelului?
Trecand prin holul casei ,ma opresc si-mi regasesc privirea in oglinda,schitez un zambet pentru o fractiune de secunda si ridic gratios capul . Ma priveam cu atentie , ma priveam cu nedumerire si nu ma puteam recunoaste,era o zi obisnuita,aceeasi vreme mohorata ca in ultimele trei zile,aceeasi ploaie monotona care te facea sa te gandesti la fiecare moment petrecut in viata ta . Dar eu ,eu eram schimbata ,ceva era diferit,iar in sufletul meu ardea o dorinta in a-mi gasi linistea.
Eu,o tanara singuratica in varsta de 17 ani ,cu aceeasi privire pierduta pe care o au toti oamenii, oameni care nu se pot regasi pe ei insisi si nu pot dobandi fericirea. Eu ,cea care pe interior eram ingenuncheata de cruzimea oamenilor si critici nesabuite.Cu sufletul ce-mi sangera si tanjea dupa sentimentul de dragoste,acel sentiment ce putea schimba lumea , iar mie mi-ar fi pus un pansament pe suflet si ma putea vindeca . Asa ca am decis sa plec in cautarea dragostei si sa incerc sa ma regasesc pe mine, stiam ca asteptam cuminte langa sufletul meu pereche,asteptam sa-l gasesc pe el ca totodata sa ma regasesc pe mine. Insa, unele lucruri nu depind in totalitate de noi .Ca fericirea nu vine atunci cand ai cea mai mare nevoie de ea si ca noi oamenii nu suntem facuti sa apartinem unii altora. In schimb ne putem da seama foarte usor cand persoana de langa noi este ceea ce am asteptat sa gasim ,atunci cand nu facem nimic sa o tinem alaturi de noi , iar ea este inca acolo.Pur si simplu prin simplitatea gesturilor ,vedem importanta persoanelor din viata noastra .Uneori poate ca imi doream sa dispar,dar ceea ce voiam cu adevarat era sa fiu gasita .
Intrebarile ce se dezbateau in capul meu continuam sa ma macine "Cine este el?" , "Daca ma cauta, de ce nu ma gaseste? " ,"Ma cauta cineva?" ,ma rascoleau ,ma intorceau de pe o parte pe alta, ma macinau continu seri la rand. Simteam pe zi ce trece din ce in ce mai profunda dorinta de a fi iubita.
Bunica mea mi-a spus candva ceva ce nu voi uita prea curand, probabil nu voi uita niciodata: "Sufletul tau pereche se afla undeva pe acest pamant si il vei intalni negresit. Deocamdata imparti cu el acelasi cer." SI asa cu tot ceea ce se intampla in jurul meu a prins viata o speranta in sufletul meu ce continua sa se zbata pentru a trai.
Ma asez in pat si gandurile navaleau in capul meu ,precum picaturile de ploaie,la un moment dat niste pasi gratiosi se fac simtiti pe patura,iar cand am facut o miscare putin brusca din mana , motanul Felix, sare si-mi prinde mana ca si cum asta ar fi asteptat .Apoi ridicandu-si capul ,ma priveste ca si cum astepta sa spun ca ma predau , dar din felul in care m-a privit in acel moment ,mi-am dat seama ca a inteles ca ceva ma nelinistea,asa ca lasa garda jos , face o miscare blanda din cap si se baga pe sub mana mea , ca si cum ar fi asteptat sa fie mangaiat,ochii lui verzi ma priveau insistent , iar eu ridic mana si il mangai ,a inceput sa toarca .Intr-un final dupa acest ritual de rasfat se ridica usor si se apropie mai mult se aseaza mult mai aproape de mine si adoarme.In aceste cateva minute gandurile au incetat , iar acum continuau sa ma macine .Am adormit , cu toate aceste ganduri in cap, iar pentru o clipa in vis mi-a aparut un baiat , un baiat caruia nu ii pot face o descriere, imaginea era in ceata si brusc m-am trezit . Pentru o clipa am zambit si mi-am dat seama ca acel "el" caruia inima mea trebuia sa ii apartina ,exista, era acolo undeva si ma astepta pe mine.
Candva am auzit o legenda care spunea ca : "Atunci cand nu poti dormi, e pentru ca esti treaz in visul altcuiva ." ,el era treaz in visul meu, probabil in acea noapte se gandea la mine , ma intreb oare daca il macinau aceleasi ganduri despre sufletul lui pereche si lupta ca speranta lui sa traiasca pana cand ma va intalni. M-am ridicat din pat si m-am dus la fereastra , m-am asezat pe marginea pervazului , stateam cu ochii lipiti de geam, in casa era o liniste de mormant , se auzeau din cand in cand bataile lente ale inimii mele.Intr-o lume plina de inimi amanetate stim cu totii momentele in care nu ne putem stapani lacrimile,era unul din acele momente ,lacrimile imi invaluiau chipul si priveam pierduta pe fereastra,mi-am aruncat o privire catre cer ,stelele aveau o stralucire deosebita,incercam sa imi imaginez baiatul din vis , gandindu-ma cu nerabdare la momentul in care ne vom intalnii.
Mai erau cateva minute pana ce soarele primavaratic ar fi rasarit eram cuprinsa total de ganduri .M-am ridicat usor de la fereastra si m-am indreptat catre bucatarie, unde mi-am pregatit o cafea, parfumul cafelei plutea pretutindeni in casa .Cateva minute mai tarziu ma asez din nou la fereastra , inspirand aroma cafelei ,priveam soarele ale carui raze dansau ritmic printre norisori ,era un rasarit fermecator ce imi fura privirea fara sa vreau si ma izola pentru alte cateva minute de gandurile ce nu-mi dadeau pace in ultima vreme.
