— De ce stai cu ea? Pe mine nu m-ar atrage cu nimic.— Tocmai. Numai eu pot vedea specialul din ea.
— E urâtă! Uită-te la ea! E slăbănoagă...
— Nimeni nu e perfect. Iar eu îi iubesc defectele. Dacă Dumnezeu ne-ar fi creat pe toți perfecți, ar mai exista cu adevărat iubirea? E slăbuță...așa-mi place mie. E ușoară ca o pană, e firavă, micuță... Dar e a mea!
— Dar unde-s formele?
— Peste câțiva ani, te voi întreba la ce ți-au folosit cu adevărat formele. E iubita mea, eu îi iubesc fiecare părticică din corp. Nu mai eu le știu adevărata valoare, tu nu ai cum să știi aceste lucruri!
— Dar...
— Viața ar fi mai bună dacă nu ar exista acest " dar" .
— Eu nu te înțeleg.
— Nici eu pe tine. Unde-i omenirea? De ce cauți numai forme? Vei găsi, într-adevăr, o fată cu sâni mari și fund mare, dar spune-mi, cu te vor ajuta?
— Cum la ce? Aș fi cel mai...
— Greșit! Și iartă-mă că te întrerup, niciodată nu vei găsi o fată care să te iubeasca cu adevărat dacă tu gândești în acest fel.
— Eu...— Tu încă n-ai descoperit iubirea. Când o vei descoperi, te rog să mă contactezi!
CITEȘTI
Unde se termină visele?
SpiritualMulți dintre noi preferăm să fim altfel cu cei din jurul nostru. Dar când suntem singuri, totul e schimbat. Cum e să fii urât de toată lumea? Să te urăști pentru ceea ce ești? Să TE URĂȘTI?!