Sub semnul spiritelor

Capitolul 1

Zori îşi revărsau parfumul lor în apa învolburată a mării. Valurile se spărgeau în corabie cu un zgomot asurzitor...
În aceea dimineață Diego şi Bernardo se treziseră devreme, iar acum priveau orizontul pictat în culorile oraşului.
Timpul trecuse, iar acum nu mai aveau nimic în comun cu cei doi adolescenți ce plecaseră din acelaşi port în urmă cu cinci ani.
În încercarea de aşi imagina cum arată fețele celor dragi acum, Diego închise ochii.
Se gândi la Ines, surioara lui abia împlinise nouăsprezece ani, se mai gândi la tatăl său, oare chiar avea atât de multe fire albe cum susținea Ines în scrisorile sale?
Apoi gândul îi zbură la calul pur sânge ce sălăşuia în peştera decorată cu elemente ciumaşe. Aceea peşteră era ultima sa amintire despre mama lui. Printre puținele lucruri pe care le ştia despre mama sa şi care îl atrăgeau mai mult de universul ciumaş, era faptul că atunci când era copil primise numele de ,,Cea care râde" , iar în adolescență era numită ,,Floare albă".
După ce s-a căsătorit cu tătăl său, tânăra ciumaşă a preluat un nume mai spaniol,  devenind astfel Esperanza De la Vega.
Deşi la început căpetinia tribului nu a vrut să-şi dea fata atât de uşor, Alejandro nu s-a lăsat până nu a intrat în grațile lui ,,Nor galben". Ajutându-se de capacitățile dobândite în urma multelor ore petrecute în pădure, tânărul rancheros a fost atât de simpatizat încât putea chiar să devină căpetinie în locul socrului său.
Şi iată-l acum aşteptând la umbră sosirea fiului şi  nepotului său. Din omul de altă dată parcă doar ochii au rămas aceeaşi, peste restul se odihneşte acum fenomenul numit îmbătrânire.
Dar aşteptarea ia sfârşit şi ochii tuturor se umplu de lacrimi...
Parcă privirea îi e acoperită de o pânză groasă, priveşte fiecare pasager în parte până îi găseşte...
Reuniunea e spectaculoasă.
De când şi-au revăzut familia în port, pentru cei doi minutele din timpul andocări şi pregătirii pentru coborâre păreau a dura secole.
Nu era mulți cei care veniseră să-i aştepte, dar erau  erau suficienți. Familia lor micuță era din nou împreună.
Bernardo o strânse tare pe verişoara lui în brațe, parcă încercând să transmită tot dorul său. De când muriseră părinții săi singura persoană care ştiuse despre tot ce e în inima sa fusese Ines.
Acum însă era altfel...
Împreună cu Diego luase hotărârea că ar fi mai bine să ascundă anumite lucruri.
Astfel încât, acum, el devenea surd, iar Diego unul dintre cei mai mari răsfățați.
Dacă Ines avea dreptate şi căpitanul garnizoanei era cu adevărat corupt atunci trebuia oprit. Până şi numele său, Monasterio, îi provoca repulsie...