Spitalul Wattpad

De la micile scriitoare din spatele ecranului

~Wist
Niciodată nu m-am încadrat undeva. Ba eram prea 'ciudată ' pentru ei, ba nu eram destul de 'ciudată '. Eram la mijloc. Niciodată n-am fost expertă în ceva. Mă simţeam împărțită, şi era adevărat.
      Pot spune că şcoala era totul. Trăgeam de mine încă din clasa întâi, încercând să fac în aşa fel încât să pot să şi citesc, pentru că în acel moment singurele mele prietene adevărate erau cărţile. Dar erau cele mai bune. Imediat cum ajungeam acasă, în puţinul timp de dinainte te începerea temelor, mă pierdeam printre pagini şi cuvinte. Adoram să stau iau notiţe împreună cu Hermione, ori să călăresc pegașii cu Percy. Am plâns împreună cu Katniss când a murit Rue, am privit-o urât pe Mackenzie.
    Însă, în viaţa reală, totul era... anost. Nu aveam o prietenie adevărată, iar mai târziu mi-am descoperit pasiunea pentru scrie. Desigur, am fost făcută ciudată din nou, cu această nouă pasiune adunata cu cele vechi. Aşa că am hotărât să caut un loc pentru cei ca mine. Cei de la mijloc.
    Desigur că am fost considerată nebună, însă la final, verişoara mea mi-a zis că descoperise un loc, în căutarea unei biblioteci. Se numea Spitalul Wattpad, şi după o scurtă căutare, m-am înscris.
     A fost cea mi bună alegere pe care am făcut-o. În sfârşit, nu mă mai simţeam la mijloc, eram şi eu într-o parte. Sincer, nu vreau să mă mai întorc în lumea reală. Deşi spitalul are părţile lui proaste, este de o mie de ori mai bun ca realitatea.

~Cătă
Eu sunt cea care va face castraveții sa zboare, și o voi face cum trebuie. Mda, cam asta era definiția imposibilului pentru mine,de când sunt mică.

       Mereu mi-a plăcut să privesc imposibilul în față, cu îndârjire și curaj. Aceasta a fost, probabil, impulsul care m-a tras în lumea ficțională, din care n-am mai reușit să ies, de-atunci. Acolo, tot ce visam devenea realitate, și chiar și ce nu visam, și ce nu aș fi crezut că voi visa vreodată. Dar încet, încet, imposibilul devenea posibil, irealul devenea real. Și, pentru mine, nu a fost niciodată destul.

     Se spune că, dacă povestea pe care vrei să o citești nu a fost scrisă, trebuie să o scrii tu. Mult, mult timp, m-am gândit la ceva despre care ar merita să fie scris, dar toate ideile ce mă atrăgeau păreau folosite într-atât de mult, încât deveneau deja clișeice. Am considerat până și ideea încă și mai cliseică a unui jurnal, dar nu cred că ar dori cineva sa citească despre o persoană așa normală, așa de lipsită de strălucire. Cel puțin, în opinia mea eram normală.

      La școală, sunt două categorii de elevi: "Ca ei" și "Ciudații". Nu cred că e greu sa vă dați seama in ce categorie intram eu. Nu am fost niciodată grozavă la a mă integra, dar, până la urmă, e în regulă. Câteodată, nu vreau nimic mai mult decât să mă cufund în ciudățenia mea, ignorând părerea celorlalți din jur, și rânjindu-le ștrengar, zicând parcă: "Ha ha, acum sunt în elementul meu!"

        În ultimul timp, însă, parcă imposibilul nu mai părea așa mare. Când mi-am dat seama că, câteodată, lumea ficțională in care trăiam nu îmi mai era de ajuns, am adus termometrul, să verific dacă nu am cumva febră. Parcă deodată doream să fug de la Hogwarts, explorând păduri și observând ființe nemaivăzute. Parcă arena Jocurilor Foamei nu mai era destul de largă pentru mine, și doream să iau chiar eu cu asalt Capitoliul. Vroiam să îmi câștig propriul război, să îmi trăiesc propria aventură.

        Iar când șansa se ivește, o apuc imediat și o țin strâns între degete. E firavă, mi-e teamă să n-o sufoc, dar îmi aduce speranță. Spitalul Wattpad. Un loc ce a părut Raiul la început, a părut perfect. Iar odată ce am pătruns mai adânc, i-am găsit slăbiciunile, mi-a părut și mai perfect, căci era un loc ce merita salvat. Nu era spital pentru bolnavi, ci penru cei de debordează de imaginație, de emoție, era o cale de a te descărca, de a te descoperi pe tine. Pentru noi, ciudații, pentru noi, neintegrații, pentru noi, aventuroșii, pentru noi, unicii.

~Eva

Mereu m-am considerat o fată ciudată. Niciodată nu am fost cum oamenii voiau să fi și câteodată am regretat acest lucru.
  
   Eu sunt acea fată care stă pe leagăn sau pe bancă în parc, citind cât timp ceilalți aleargă și țipă.

   Eu sunt acea fată care de fiecare dată când deschide gura, spune o glumă foarte sarcastică și, rar, amuzantă.

    Eu sunt acea fată pe care toți o fac "grasă", " ciudată", "urâtă", " aragaz cu patru ochi" și așa mai departe.

    Eu sunt acea fată care mereu e cu capul în nori și care te uimește dacă ajungi să o cunoști.

    Eu sunt acea fată care se enervează de fiecare dată cănd cineva zice că să citești e stupid.

    Eu sunt acea fată care are mereu câte un tricou cu câte o trupă sau un personaj dintr-o carte.

    Eu sunt acea fată care visează să meargă cu Harry, Ron și Hermione la Hogwarts ca apoi să îl distrugă pe Voldemort, să meargă în tabăra semizeilor cu Percy, Annabeth, Clarisse, Grover, Nico și cu Katie, să devină tribut la Jocurile foamei și să câștige alături de Peeta și Katniss, să își descopere talentul deosebit cu Jacob și Emma și să scape de strigoi și suflete pustii cu ei.

    Eu sunt acea fată care trăiește într-un univers îmaginar și care scrie fără să se oprească.

    Din păcate, mulți consideră asta un lucru rău, și deci mereu sunt exclusă. Eram destul de tristă înainte să mi se schimbe viața.

    Cum mi s-a schimbat? Am dat de Spitalul Wattpad când căutam ceva de școală și am observat cât de multe am în comun cu persoanele de acolo și mi-am zis: "Mi-am găsit oamenii"

      Acestea suntem noi. Mulțumim că ați citit!