Life without end

Muzica

Caracterizând sentimentele de baza o sa trec la un alt capitol. In ceea ce privește, oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului si alături de care am dus lungi "beții", lucrurile nu au stat altfel, doar modul prin care ii voi caracteriza diferă. Dacă pana acum am povestit despre băuturi acum o sa discutam despre muzica, sau mai bine spus de genuri, instrumente și tot ce tine de hrana sufletului, pentru ca nimic nu satura nevoile sufletului mai bine decât muzica și oamnenii din viața noastră, așa ca a trebuit sa le caut asemănările pentru a-mi da seama ca tind sa fie identice.
Pot spune ca pe parcursul
dezvoltării mele am fost acaparata de instrumentul cordofon, fie el vioara, chitara, bass etc.
Viața mea probabil a plecat de undeva unde răsuna muzica unei harpe doar ca aterizarea mea in lumea pământeană a fost întâmpinată de muzica rock, de urletele chitarelor electrice, care n-au încetat din cântat din cauza persoanelor care dădeau frâu acestui concert la care ocupam loc chiar la V.I.P-URI.
    Uneori ma deranjează faptul ca văd lucrurile bune din oameni, caut lumina din întunericul fiecăruia. Mi-am dat seamănă de asta încă de la începutul primului concert la care am participat. Am observat ca solistul era acaparat de adrenalina provocată de anumite lichide care dadeau frâu iadului ce urma sa se desfasoare din cauza cocktailurilor create din cele mai întunecate băuturi. Toate astea le strângea de-a lungul timpului pentru a fi gata sa dea concertele la care eu scandam din răsputeri pentru a putea fi auzita, dar din păcate nu ma auzea nimeni.

Dar asta nu avea legătura cu omul de pe scena... și am înțeles asta, de fapt am ales sa înțeleg asta ca sa nu ma las dominata de ura.

Nu pot nega, m-am îmbătat deseori cu gustul amar al dureri atât psihice cât și fizice, dorința de a termina totul mult prea devreme, știam ca e greșit sa ma las amețită de toată licoarea aceea, dar era singura alternativa pentru a putea sa-mi revin a doua zi.

Nu, n-am urat niciodată rockul sau chitara bass-ul, eram deja neutra la tot spectacolul ce se desfășura in fata ochilor mei, știam ce o sa se cânte in deschidere și cum se va termina cu un solo de chitara urmat de spargerea acesteia. Era deja normal totul.

Mi-am dat de fapt seama ca nu sunt capabila sa imi aleg muzica pe care sa o vreau s-o ascult, ea era alesa de el si era in mare parte aceeasi doar ca durerea pe care o resimteam la sfarsit era diferita. Intampinam un nou tip de durere, cel al aminirilor. Pana la urma ce te doare mai tare la sfarsitul unui nou dezastru, eu cred ca te dor mai tare amintirile care ti-au mai ramas din celelalte. Faptul ca tu ai mai trecut prin asta te doare mai tare decat adevaratul motiv pentru care ar trebui sa fii afectat. Dar am ajuns sa nu regret prea multe, datorita lui am descoperit mai apoi fericirea si cum stii ca esti cu adevarat fericit daca nu ai fost odata trist.

Însă cu timpul muzica din viața mea s-a schimbat ușor. Am început sa aud chitari acustice urmând cele clasice, iar momentul când m-am îmbătat prima data cu" lichior " am început sa aud dulcele sunet provocat de vioara. Cel mai frumos concert la care am asistat urmând ca într-un final sa ajung motivul pentru care se ținea minunatul concert de muzica clasica la care nu se auzea doar vioara de la începutul, ci deja iubirea formase o întreaga sala filarmonica unde mi se cânta mereu cea mai dulce muzica. Știam ca s-a intamplat ceva, era momentul culminant unde începeam sa ma îndrăgostesc pana peste cap de genul asta de muzica, adoram fiecare coarda mângâiată cu delicatete iubeam totul, îl iubeam pe el, cel ce ma făcea sa îmi doresc sa fiu eu vioara, iar el arcușul, ce urma sa ma mângâie și sa ma liniștească la nesfârșit . Desigur nu pot spune ca am avut parte numai de concerte de muzica clasica, am trecut și prin concerte rock alaturi de el, unde chitara acustica își făcea auzite corzile care țipau la început și care urmau sa formeze spre final un ritm nebun și delicios unde împăcare avea loc așa cum doar atunci putea sa fie așa. Mi-am dat seama de curând ca asta e ce îmi dorea de la început, echilibru, rock și clasic in egala măsura.