Cuvântul dizabilitate nici nu apare în cea mai mare parte a dicționarelor clasice,tipărite, românești. Îl găsim în dicționarele digitale. Este un concept relativ, nou, care acâștigat importanță tot mai mare în ultimii ani, concurând cu conceptele de deficiență șihandicap pentru neinițiați.În literatura de specialitate străină, în special americană, dizabilitatea este definită șicondiție care face ca individul să fie inapt în a performa la fel ca și indivizii tipici, ori ca ocondiție fizică sau cognitivă care interferează cu abilitățile persoanei făcând-o incapabilă deperformanțe la fel de ridicate ca și cele ale tipicilor limitându-i participarea la sarcini,activități zilnice sau interacțiuni cu semenii săi.În dicționarul român online, întâlnim cuvântul dizabilitate ca fiind Stare fizică,psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare; handicap(https://dexonline.ro/definitie/dizabilitate).După cu observăm, în definiția din dicționar, cuvântul dizabilitate este sinonim cuhandicap. În ceea ce ne privește considerăm că cele două termene sunt utilizate în egalămăsură în literatura de specialitate, însă cu semnificații diferite.În literatura psihopedagogică se folosesc mai mulţi termeni care, în funcţie de modulde abordare a problematicii persoanelor cu cerinţe speciale, pot clarifica o serie de delimitărisemantice utile în înţelegerea corectă şi nuanţată a fenomenelor avute în vedere (Gherguţ,2001, pag. 12): Aspectul medical – deficienţa – se referă la deficitul stabilit prin metode şimijloace clinice sau paraclinice, explorări funcţionale sau evaluări folosite deserviciile medicale, de natură mintală, senzorială, psihică, motorie sau delimbaj; Aspectul funcţional – incapacitatea sau dizabilitatea – reprezintă o pierdere,o diminuare reală sau parţială a posibilităţilor fizice, mintale, senzoriale etc.,consecinţă a unei deficienţe care împiedică efectuarea normală a unoractivităţi; indiferent de forma ei de manifestare, conduce la modificări deadaptare, la un anumit comportament adaptativ, la performanţe ce duc la 2forme, mai mult sau mai puţin grave, de autonomie personală, profesională sausocială, perturbând îndeplinirea normală a unei activităţi sau a unuicomportament; Aspectul social – handicapul – care însumează consecinţele deficienţei aledizabilităţii, cu manifestări variabile în funcţie de gravitatea deficienţei şiexigenţele mediului.Prin urmare dizabilitatea sau incapacitatea corespunde oricărei reduceri, parţiale sautotale, a capacităţii de a îndeplini o activitate, într-un mod sau în limitele considerate canormale pentru o fiinţă umană (Chelemen, 2010, pag. 23), aceasta însumând un număr delimitări funcţionale, care pot fi întâlnite la orice populaţie, a oricărei ţări din lume (Vrăşmaş,2001, pag. 30).Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, considerăm că termenul de deficiență,fiind perspectiva medicală a condiției persoanei, deoarece face referire la lipsa unui organ, aunui segment al corpului sau la limitarea unei funcții fiziologice, este de competența cadrelormedicale și îl utilizăm doar atunci când facem referire la diagnosticul copilului. Termenul dehandicap, perspectiva socială, care semnifică limitarea în relaționare, în îndeplinirea unorstatusuri și roluri în mediul în care trăiește persoana cu dizabilitate, este de competențaasistenților sociali. Termenul dizabilitate, sinonim cu incapacitate, face trimitere la limitărilede îndeplinire a unor sarcini și acțiuni ale individului, implicit educaționale atunci când estevorba despre un copil și, în același timp la condiția de copil cu cerințe educative speciale(CES) și, prin urmare îl considerăm cel mai adecvat pentru a fi utilizat în mediul educațional.De asemenea sintagma persona cu dizabilitate este preferabilă celei de persoană cudeficiență (cu defect), sau persoană cu handicap, care a căpătat în ultimii ani un senspeiorativ.În limba engleză cuvântul disability este alcătuit din cuvântul ability (abilitate),precedat de prefixul dis (fără), însemnând incapacitate, privare de anumite funcții, dar nuimplică faptul că obiectul/fenomenul/persoana la care se face referire nu este globalnefuncțional/stricat/neutilizabil/incapabil. Spre exemplu, un calculator poate sa fie funcționalchiar dacă, în anumite momente internetul nu funcționaează și suntem avertizați: wirelessnetwork connection disabled. Dizabilă este doar conexiunea la internet, așa cum în situațiaunei persoane cu dizabilitate putem vorbi despre incapacitatea de a urca scările, de a citi, de avorbi, de a avea emoții etc.3Din perspectiva persoanei cu dizabilitate sau a unui părinte care are un copil cudizabilitate, chiar dacă această perspectivă are conotații subiective, apreciem faptul cătermenul de dizabilitate este preferat pentru că este mai puțin jignitor sau depreciativ.Ce înseamnă să fii persoană cu dizabilitate într-o lume a oamenilor tipici (normali)putem doar să ne imaginăm apelând la empatia de care dispunem și la câteva împărtășiri alepersoanelor care au dizabilități, persoane care au acceptat că viața lor va fi pentru totdeaunaaltfel, atipică, că lumea celor tipici este greu accesibilă și că, deși efortul de a reduce distanțacătre aceștia este în mare parte a lor, tipicii au prejudecăți, îi marginalizează și etichetează.Copilul cu dizabilitate nu înțelege că este altfel, el crește cu convingerea că, atuncicând va fi mare, va fi o persoană tipică, va putea să alerge, să audă, să vadă... Atunci cânddizabilitatea presupune o heterocronie (diferență între vârsta cronologică și vârsta mintală),el nu va conștientiza nici ca adult faptul că are o incapacitate, că este altfel.Pe măsură ce crește, copilul cu dizabilitate care conștientizează că este altfel, căpentru el lucrurile nu vor decurge la fel ca și pentru ceilalți copii. Pe deasupra începe sădescifreze durerea din ochii părinților, se confruntă, din păcate destul de frecvent cu disprețulsau indiferența celorlalți, este dat la o parte din grupurile în care ar fi putut fi dacă nu aveadizabilitate, iar cu timpul se închide în sine, se autosegreghează și încearcă să își îndreptetoată energia către ceea ce poate face. De foarte multe ori, cu ajutorul rutinei reușește să facălucruri deosebit de frumoase și astfel își găsește liniștea în sfera profesională, departe delumea înconjurătoare.Suferința unui astfel de copil o putem înțelege mai ușor dacă îi ascultăm glasul. Oscrisoare a unei fetițe, pe care colegii de școală o tachinau pentru felul în care mergea șivorbea, adresată lui Moș Crăciun (Canfield, Hansen,Hansen și Dunlap, 2001, pag. 191) adunăîn ea un strigăt, un apel la clemență și înțelegere:Dragă Moș Crăciun,Mă cheamă Amy. Am nouă ani. Am un necaz la școală. Mă poți ajuta, Moșule? Copiiirâd de mine din cauza felului în care merg, alerg și vorbesc. Eu sufăr de paralizie. Aș vrea șieu să am o zi în care să nu râdă și să nu-și bată joc nimeni de mine.Cu drag, Amy4Se vorbește despre normalizare, despre egalitate de șanse, despre integrare sau și maipretențios, despre incluziune. Dar dincolo de legi, de teorii și locuri de muncă care implicăcooperare cu persoane cu dizabilități, în jurul nostru se petrec numeroase drame care, cu maimultă empatie, toleranță și bunăînțelegere ar putea fi evitate. Persoanele cu dizabilitate nu aunevoie de mila noastră, nici de discriminare pozitivă, vor respect și o viață care să le ofere șilor o stare de bine dezirabilă.Pentru a evita măcar o mică parte dintre faptele noastre care ar pute fi nepotrivite îninteracțiunea cu persoanele cu dizabilitate, enumerăm mai jos câteva strategii de abordare aacestora, unele care se potrivesc indiferent de dizabilitatea cu care se confruntă persoanarespectivă, altele specifice unor anumite dizabilități:1. Sugestii generale (Oancea și van Maanen, 2013, pag. 12 – 13): Comportați-vă natural şi cu respect, aşa cum ați dori să fiți tratați și dumneavoastră! Nu faceți tot felul de presupuneri ci mai bine întrebați, dacă aveți anumite curiozități! Păstrați contactul vizual cu persoana cu dizabilitate, așa cum o faceți cu orice altăpersoană! Tratați persoanele cu dizabilităţi cu demnitate şi respect, nu cu condescendenţă şimilă, nu le vorbiți de sus şi nu vă purtați cu adulţii de parcă ar fi copii, nu le vorbiți cuentuziasm exagerat! Încurajați persoana să-şi exprime opiniile, dacă persoana este adultă, tratați-o ca atare,iar dacă persoana este un copil, ascultăți-l şi încurajați-l! Folosiți un ton normal al vocii – ridicarea vocii provoacă confuzie, iar dacă persoananu vă înţelege vă va atenţiona! Asigurați-vă că evenimentele publice pe care le faceți sunt accesibile prin luarea înconsiderare a nevoilor persoanelor cu dizabilităţi în faza de planificare. Dacă există obarieră de netrecut, anunțați înainte de eveniment! Respectați spaţiul personal al persoanei cu dizabilităţi! Păstrați o distanţă desiguraținţă de scaunul cu rotile, dacă persoana foloseşte unul! Nu vă sprijiniți defotoliul rulant al unei persoane şi nici nu-l utilizați fără permisiune! Acelaşi lucru estevalabil pentru cârje, cadre şi bastoane. Nu atingeți sau nu vă jucați fără permisiune cu un câine-ghid care asistă o persoană cudizabilităţi! În acest caz, câinele nu este un animal de companie, ci este responsabilpentru siguranţa proprietarului şi este întotdeauna ocupat. Nu atingeți o persoană care 5are o dizabilitate, decât dacă există un motiv bun (cum ar fi strângerea de mână însemn de salut sau în cazul în care persoana a solicitat ajutor)! Nu împingeți niciodatăscaunul cu rotile al unei persoane fără permisiunea acesteia! Nu vă retrageți dacăîntâlniți o persoană cu SIDA! Strângeţi-i mâna ca oricărei alte persoane - nu puteți luaSIDA printr-o simplă atingere sau strângere de mână. Nu evitați folosirea unor termeni sau expresii comune care conţin cuvinte ca "avedea", "a merge" sau "a auzi" în jurul persoanelor cu dizabilităţi! A fi prea conştienţide invaliditatea unei persoane poate provoca disconfort şi stânjeneală. Nu ocupați locurile special amenajate în autobuz, nu folosiți toaletele accesibile, nuparcați în parcările sau alte spaţii rezervate şi destinate utilizării de către persoanele cudizabilităţi! Ceea ce pentru unii este o alegere, pentru alţii este o necesitate.2. Strategiile de interacţiune cu personae care au dizabișități locomotorii: Atunci când vorbiți mai mult cu o persoană într-un scaun cu rotile sau mică de statură,întrebați persoana dacă şi-ar dori să se mute într-un loc unde aţi putea sta şi vorbi laacelaşi nivel vizual! Evitați gesturile nepotrivite, cum ar fi mângâierea persoanei cu dizabilităţi pe cap! Nu descurajați copiii să nu pună întrebări unei persoane legate de scaunul cu rotile pecare îl foloseşte! O comunicare deschisă ajută de obicei în depăşirea fricii şi a ideilorpreconcepute/eronate. Nu presupuneți că a folosi un scaun cu rotile este o tragedie şi nu clasificați opersoană care foloseşte un scaun cu rotile ca "bolnavă"! Atunci când o persoană care foloseşte un scaun cu rotile "se transferă" din fotoliulrulant într-un alt scaun, în maşină sau pe pat, este corect să lasați scaunul cu rotilemereu la îndemână. În cazul în care credeți că ar fi cel mai bine să fie mutat, întreabațipersoana care utilizează scaunul cu rotile care este cea mai bună opţiune pentru ea!3. Dizablități cognitive. Când întâlniți pe cineva cu o dizabilitate de învăţare, de inteligenţă,sau a funcţiei cerebrale, să aveți în vedere următoarele: Păstrați comunicarea simplă! Încercați să folosiți propoziţii scurte şi întrebări pentru oclaritate mai bună! Concentrați-vă pe un singur subiect odată!6 Lasați-i timp suficient interlocutorului pentru a răspunde, a pune întrebări şi aclarifica comentariile dumneavoastă! Dacă este cazul, repetați mesajele primite, pentru a confirma înţelegerea reciprocă! În cazul în care este necesar, consolidați informaţiile cu imagini vizuale!4. Dizabilităţi vizuale. Când doriți să începeți o conversaţie cu o persoană nevăzătoare, atingeți persoanauşor pe braţ sau adresați-vă verbal spunându-i numele pentru a-i obţine atenţia! La prima întâlnire cu o persoană cu dizabilitate de vedere, prezentați-vă pentru a-ipermite celeilalte persoane să afle despre cine este vorba! De asemenea, prezentați şicelelalte persoane care sunt în încăpere! Într-o conversaţie de grup, clarificați verbal cui anume vă adresați! Vorbiți pe un ton normal al vocii, o persoană cu dizabilitate de vedere are auzul binedezvoltat! Anunţați atunci când vă deplasați dintr-un loc în altul şi când conversaţia s-a încheiat! Când oferiți locul unei persoane cu dizabilitate de vedere, puneți mâna persoanei pespatele sau braţul scaunului. La fel procedați atunci când oferiți un obiect sau atuncicând vreți să subliniați unde se află un obiect! Când intrați într-o cameră în care se află o persoană cu dizabilitate de vedere, descriețimobilierul şi locaţia unde se află fiecare piesă de mobilier, distanţele între ele! Fiți specific când descrieți amplasarea obiectelor! Anunţați persoana dacă plecați, astfel încât ea să nu continue să vă vorbească după ceați plecat!5. Dizabilităţi de vorbire Acordați convorbirii toată atenţia dumneavoastră atunci când vorbiți cu o persoanăcare are dificultăţi de vorbire! Păstrați o atitudine încurajatoare mai degrabă decât una de corectare şi fiți răbdător! Când vorbiți cu cineva cu dizabilitate de vorbire, ascultați-l cu atenţie, cu răbdare şiîncearcați să înţelegeţi mesajul! Nu pretindeți niciodată că înţelegeți, nici nu întrerupeți persoana în timp ce vorbeşteîncercând să-i terminați fraza!7 Repetați ceea ce ați auzit sau puneți întrebări care necesită răspunsuri scurte, pentru averifica dacă ați înţeles corect! Dacă nu reușiți să înţelegeți, spuneți-i direct sau rugați persoana să repete fraza, săfolosească o altă propoziţie cu acelaşi înţeles sau poate găsiţi alte modalităţi decomunicare (de exemplu, comunicarea scrisă)! De multe ori persoanele cu dizabilităţi de vorbire folosesc diferite dispozitive sautehnici pentru a îmbunătăţi sau spori volumul şi intensitatea vocii. Fiți pregătiți pentrua comunica cu cineva care foloseşte un sintetizator de vorbire sau o tastaturăalfabetică!6. Dizabilitatea auditivă (Salloum, 2017, pag 141 -144). Persoana surdă sau hipoacuzică este mai speriată decât dumneavoastră în relaționareacu dumneavoastră. Aveți răbdare cu aceasta! Conștientizați că o pierdere de auz nu înseamnă implicit o dizabilitate mintală! Poatefi o persoană inteligentă. Proteza auditivă pe care o poartă nu recuperează integral auzul şi are o eficienţăgarantată de cel mult 1 metru şi jumătate. Pe măsură ce ne îndepărtam, persoana vaauzi tot mai neclar. Protezele auditive amplifică şi zgomotele de fond (trântit de uşă,şoapte, paşi, mişcarea scaunelor etc.), persoana este nevoită să fie tot timpul foarteatentă pentru a discrimina informaţiile utile de alte zgomote perturbatoare. Prinurmare, asigurați-vă că sunteți la o distanță confortabilă! Persoana respectivă poate să aibă pierdere de auz la ambele urechi sau la o singurăureche, iar daca pierderea este bilaterală, ea nu este întotdeauna egală. Dacă sesizațiacest lucru, încercați să vă situați în așa fel încât să ușurați conversația! O consecinţă secundară a lipsei auzului este comunicarea deficitară. Limbajul estesărac, concret, cuvintele sunt folosite cu sensul lor de bază, metaforele şi subtilităţilesinonimiei limbii sunt extrem de dificile de înţeles, doar după explicaţii îndelungi.Cuvintele de legătură (prepoziţii şi conjuncţii, sufixe, prefixe etc.) sunt inutile, pentruun surd este acelaşi lucru „coleg de bancă" sau „coleg pe bancă"/ „stau la bloc"/"staupe bloc" etc. Aceste cuvinte, scurte şi fără sens pentru el, lipsesc şi din propoziţiilescrise. Topica surdului este alta, ordinea cuvintelor în propoziţie fiind stabilită deimportanţa pe care o au acestea şi nu de regulile gramaticale abstracte. Logica lui îi 8spune „pietoni de trecere" şi nu „trecere de pietoni". Încercați să vorbiți cât maisimplu, cât mai clar, utilizând cât mai multe sinonime! Pentru că nu înţeleg tot ceea ce se comunică în jurul lor, ei deduc restul conversaţiilordin context, pot face astfel numeroase erori de înţelegere. Nu insistați să corectațifiecare eroare! Nu înţeleg sensul figurat al cuvintelor, limbajul metaforic, sensurile multiple lecreează confuzii. Nu sesizează cuvintele accentuate dintr-o propoziţie şi nu potaccentua cuvinte. Evitați subtilități lingvistice, cuvinte rare, sofisticate! Surdul sau hipoacuzicul are nevoie de mai mult timp decât un auzitor pentru a rezolvao sarcină sau a răspunde la o întrebare. Pentru el limba maternă e o limbă străină,mesajul receptat trebuie să şi-l traducă în limbaj propriu, apoi gândeşte răspunsul pecare încearcă din nou să îl traducă cât mai fidel aşteptărilor profesorului. Din aceastăcauză el oboseşte mai repede decât ceilalţi. Oferiți-le timp să își formulezzerăspunsurile! Individului surd trebuie să i se explice clar cerinţele sarcinilor, în special atunci cândeste vorba despre un examen, o teză, un extemporal. S-ar putea să cunoascăinformația dar să nu înţeleagă sensul cerinţei şi să facă altceva, deşi ar fi putut facesarcina corect. Nu este suficient să îl întrebăm dacă a înţeles, din jenă s-ar putea sărăspundă afirmativ. Lui trebuie să i se ceară să repede cerinţa şi să explice în cuvintelelui ce i s-a cerut să facă. Nu poate scrie după dictare! Face labiolectură! Pentru a înţelege corect mesajul elciteşte pe buzele vorbitorului şi, în momentul în care îşi apleacă privirea pe foaia dehârtie pentru a nota, pierde fragmentul următor predat, astfel că în scrisul lui vor ficuvinte urmate de spaţii goale. De câte ori este posibil, este indicată folosirea unor imagini sau obiecte concrete,pentru ca să înţeleagă mai bine despre ce este vorba. Uşa şi ferestrele spațiului în care vorbiți trebuie să fie închise, pentru a se evitazgomotele nedorite. Dacă sunteți mai multe persoane, vorbiți pe rând! Pentru o persoană cu dizabilitaatede auz, este foarte dificil să poarte o discuție cu mai multe persoane deodată, darpoate purta lejer un dialog.
