În Umbra Trandafirilor

Capitolul II

          Andrew o strangea atat de tare, incat s-a gandit ca o sa se aleaga cu o coasta rupta dupa asta. Francesca i-a raspuns la imbratisare, dar nu simtea nimic. Iar Andrew simtrea acel gol. Amandoi se abtineau sa nu planga, fiecare avand motivul lui.
-Ei bine, nu am murit, ii raslunde dupa se despart din imbratisare, cu vocea neutra, dar usor tremuranda.
-Ce ai patit...
          Nu apuca sa-si termine propozitia pentru ca prietena lui a izbucnit in plans.
-Hai pe canapea, spune el intorcand-o usor si ghidand-o spre canapea, dupa ce inchide usa in urma lui.
          S-au asezat incet pe canapea, apoi a luat-o in brate. "Este atat de micuta...ca un copilut." isi spune el in minte si este trezit la realitate atunci cand Francesca ii cuprinde talia si isi ascunde chipul in tricoul lui, descarcandu-se. Si-a ales o zi proasta sa poarte tricou alb. Dar nu il deranjeaza. E Francesca. E machiajul ei. Daca era al altei fete, probabil avea sa arunce la gunoi tricoul imediat ce ajungea acasa. Dar la ea nu. Pentru ca e Francesca.
-Hai, descarca-te. Scoate toata tristetea din tine, ii spune incet, mangaind-o pe spate. Scoate-o afara in suturi. Nu are ce cauta in sufletul tau.
          Printre lacrimi, plansete si suspine, Francesca a ras.
           Apoi a ras si Andrew, cand s-a gandit la ce a spus.
           Au mai stat putin timp in tacere, imbratisati, pana cand Francesca se linisti suficient cat sa poata vorbi.
-Multumesc, ii spune ea, dandu-i drumul si uitandu-se la pata de machiaj de pe tricoul lui. Ti-am facut un model pe tricou. Cu mana mea. Sau, mai bine zis, cu ochii mei.
          Simtea nevoia sa faca o gluma, fie ea buna sau rea. O ajuta sa iasa putin din starea in care era. Nu se astepta, dar Andrew a chicotit la gluma ei.
-De ce nu mi-ai raspuns la mesaje, apeluri si sonerie? Te-am cautat ca disperatul. Nu aveam habar ce s-a intamplat cu tine. Voiam sa te invit la un suc, pentru ca nu am mai iesit de ceva timp, dar cand am vazut ca nu ai raspuns, am inceput sa ma sperii.
        Francesca ar fi vrut sa-i raspunda, dar simtea ca daca scoate un sunet, urma sa izbucneasca in plans si nu vrea sa faca asta de fata cu Andrew sau oricine altcineva. Asa ca doar a ridicat din umeri, uitandu-se la bocancii lui Andrew. Poarta aceeasi bocanci de cand erau in liceu si inca sunt intr-o conditie acceptabila.
         El, vazand ca nu raspunde, s-a descis sa o intrebe ce-l intereseaza pe el cel mai mult.
-Ce s-a intamplat?
          Se da un pas in spate, lasandu-i loc lui Andrew sa intre. Inchide usa in urma lui si se aseaza amandoi pe canapeaua acoperita cu piele artificiala de culoarea vaniliei.
-Nu a fost nimic grav...incerca ea sa evite subiectul.
-Vaza aia sparta de acolo imi spune altceva, spune el, aratand spre cioburi.
        Francesca nu se uita la el. Era cu ochii pe degetele ei care se intortocheau agitate. Lacrimile ii alunecau oe obraji.  Andrew s-a uitat putin la ea si si-a dat seama imediat.
-Daca incepi sa plangi ...te gadil. A auzit doar un chicotit de la ea, apoi cum si-a tras nasul. Te gadil pana o sa ma implori sa incetez. Ti-o promit.
         Ea si-a ridicat brusc capul, simtind cum roseste. Si-a imaginat cum ar arata ei doi daca s-ar ajunge la asta. E deja destul de ciudat ca e pe cale sa planga in fata lui. Da, sunt cei mai buni prieteni de foarte mult timp, dar nu plangea dw fata cu el decat atunci cand erau copii, din cauza a tot felul de prostii.
-Sa nu indraznesti, ii spune autoritar, mustrandu-l cu degetul, chiar daca ii era frica.
          Andrew se tine de promisiuni, iar asta e foarte usor de indeplinit.
-Nu ma crezi in stare?
-Nu am zis asta, spune incet, stergandu-si lacrimile.
-Nu cu voce tare.
-Dar nici in minte nu mi-am zis asta.
-Atunci spune ce s-a intamplat noaptea trecuta. Batrana de alaturi mi-a spus ca v-a auzit certandu-va si spargand obiecte -victima de acolo-, apoi pe Elliot plecand.
-Da...Cam asta s-a intamplat in mare parte. Dar de ce ne-am certat asa?
         Francesca a continuat, povestindu-i totul in amanunt. Andrew devenea tot mai nervos, intrebandu-se cat de proasta poate fi acea fiinta, iar Francesca trecea de la tristete la nervi acus acus. El nu spunea nimic, ci o lasa sa vorbeasca, ascultand-o cu atentie. La sfarsit, ea nu s-a mai putut abtine si a inceput sa planga din nou, iar Andrew a observat imediat asta. A intins mana si a pus-o peste ale ei, spunandu-i din priviri ca este alaturi de ea. Nu a vrut sa se tina de promisiune. Nu acum. Mai intai a lasat-o sa termine.  La sfarsit, a fixat-o cu privirea, ca un vanator care-si urmareste prada, asteptand sa afle de prezenta lui ca sa o poata fugari. Francesca a simtit acea prezenta, dar nu a luat-o la fuga. Se uitau fix unul in ochii celuilalt, amandoi stiind ce va urma. Francesca si-a inghitit suspinele si si-a tras repede mainile pentru a-si sterge lacrimile repede, fara sa-l scape din priviri pe Andrew, care zambea larg.
-Nu plang, vezi? spune Francesca, aratand spre ochii ei, incercand sa scape. Acum lasa-ma in pace.
            Andrew ridica bratele sus, parca predandu-se, dar atunci cand ea se ridica de pe canapea, el o prinde de brat cu o stransoare blanda si o trage repede inapoi, incepand sa o gandile. Nu ii era greu sa gaseasca locurile sensibile pentru ca ea se gadila peste tot. Francesca a tipat surprinsa cand a fost luata de mana si trasa inapoi, urmand sa rada in hohote cand Andrew a inceput sa o gadile.
-Nenorocitule! spune ea printre rasete. Ai zis...ai zis ca ma lasi in pace! Lasa-ma!
          Radea atat de tare incat simtea ca i se face rau.
-Nu am zis nimic. Si nu am sa te las pana nu o sa te simti mai bine.
-Ma...ma simt mai bine!
       Andrew se opreste, dar o tine imobilizata de maini.
-Sigur? intreaba, ridicand o spranceana si zambind dintr-un colt al gurii.
-Sigur.
-Daca spui tu...
       Bratele Francescai sunt eliberate, iar ea imediat sare de pe canapea, apoi se intoarce:
-Te urasc, spune ea mustrandu-l cu un deget.
        Andrew ranjea mandru, raspunzandu-i in gand cu doua cuvinte care poate erau spuse in gluma, dar care erau adevarate.
           Incerca sa-si aminteasca ultima data cand a auzit-o razand asa tare, dar nu ii venea nimic in minte. In ultimul timp nici nu prea au mai vorbit. Ea a fost ocupata sa se mute cu Elliot, sa-si se gandeasca la unul dintre joburile de care ii zicea Elliot, sa iasa cu Elliot si sa isi faca o viata cu Elliot. Dar chiar nu a fost nicio data in care sa fi ras atat de tare? Ba da! Inainte sa se apara Elliot in viata ei, au fost la un film de comedie. Nu mai tinea minte titlul, sau ce se intamplase, ca Francesca a ras in hohote o buna bucata timp. El o tot intreba de ce rade asa, dar ea nu-i raspundea, asa ca a lasat-o in voia ei. Se uita la ea, zambind si chicotind din cand in cand din cauza rasului ei. Chiar daca era unul ciudat, el il adora. Se uita la ea, la fiecare trasatura a fetei ei, si se gandea ce il oprea sa ii spuna ce simte. Se uita la ochii ei care straluceau de la ecranul urias de cinema, apoi la buzele ei micute, arcuite intr-un zambet larg acum. Se abtinea din ras, din cauza celor care mai erau in sala. Cand si-a intors capul spre el, acesta si-a sters zambetul tamp de pe buze si s-a intors repede privirea spre ecran. Apoi s-a uitat din nou la ea, ridicand o spranceana, parca intreband-o "Ce e?", ca sa nu-i dea de banuit.
          Pana si el este surprins de cat de bine poate sa-si ascunda sentimentele, fara sa aiba vreo scapare. Chiar si atunci cabd se uita la burtica ei si stie ca acolo e copilul altcuiva. Asta il sfasie. Totusi, indura, pentru ca merita.
           Se uita la ea si observa ca e adancita in gandurile ei asa cum a fost si el mai inainte. Se asezase inapoi pe canapea, cu fata sre, tinandu-si un picior sub fund, si cu privirea la degetele ei care se joaca cu verigheta. Isi increteste nasul cand se uita la acel inel auriu, pe care era inscriptionata data in care s-au casatorit. Pentru o secunda, si-a dorit sa i-l ia de pe deget si sa-l arunce cat colo, dar, ca si cum i-ar fi citit gandurile, Francesca il apuca brusc si trage violent de el, aruncandu-l in acelasi perete de care s-a spart acea vaza. Si incepe iar sa planga, de nervi de data asta.
              O privea surprins de gestul ei, si de faptul ca au fost in acelasi gand. A fost si mai surprins ca Francesca i-a sarit in brate, imbratisandu-l stangaci si ascunzadu-si chipul ud in adancitura gatului lui. Bratele lui o imbratiseaza timid la inceput, strangand mai apoi imbrtisarea. Ar fi crezut ca e ciudat tot contactul asta fizic, daca nu ar fi fost toata situatia asta data naibii. Chiar o ura. Din tot sufletul, care il durea tot mai mult din cauza fetei din bratele lui.
            Atunci i-a venit o idee. A slabit stransoarea, iar Francesca s-a despartit din imbratisare, suspinand. Andrew si-a pus mainile pe umerii ei si se uita fix in ochii ei negri ca taciunele.
-Fran, spala-te pe fata si schimba-te. Iesim in oras in seara asta.
-Nu am nici un...
-Nu accept un refuz. Nu am sa te las sa plangi pana te deshidratezi.
-Andrew...
-Te rog.
          Francesca ofteaza zgomotos si se ridica de pe canapea, urcand la etaj.
          Nu avea idee unde o sa mearga, dar spera ca o sa-i vina ceva pe parcurs.