Acum! Cât încă nu e târziu

Regreți? Soarta nu iartă

Două surori alese de către destin să sufere în tăcere , un viitor neştiut le bate la uşă iar fata cea mare deschide neştiind cât v-a avea de suferit pe urma acestei greşeli . Era vina ei , iar toată viaţa o v-a purta în conştiinţă pe sora ei .Totul începu într-o seară , exact ca această poveste .

Stelele erau la locul lor la fel şi luna care parcă şi ea privea dezamăgită ceea ce avea să se întâmple. Cea mică , cu zâmbetul nelipsit , iar în mâna micuţă , strâns ţine ursuleţul primit de la sora mai mare , numi jucăria Anna. Se grăbeşte spre camera surorii ei fără să ştie că , sora mai mare deveni adolescentă iar problemele erau tot mai multe , abia mai făcea faţă , era total schimbată acum . Si-a lăsat problemele să o controleze fără să ştie cât de mare suferinţă provoacă celor din jur .

Surioara mai mică deschide încet uşa iar cu speranţă în glas spune :

-Te joci cu mine? Nu ne-am mai jucat de mult . (Ezită să mai spună ceva când răstit se aude în ecou)

-Nu!

-Te rog . (încă încercă să schimbe răspunsul surorii ei )

Dar reuşeşte doar să o enerveze. După o ceartă între cele două , cea mică plânge şi se dă bătută ştiind că nu are să câştige . Povestea se repetă până când cea mare închide uşa camerei , iar pentru cea mică fiind ultima picătură de suferinţă , voia ca totul să i-a sfarşit. Cu ochii negri de durere se uită spre ursuleț :

-Tu te joci cu mine , Anna ?

-Da , tot timpul am fost aici pentru tine . (Spune tot fetiţa cu voce schimbată, interpretând răspunsul ursulețului)

Nimeni nu s-ar gândi că , o fetiţă atât de inofensivă ar avea gânduri aşa depărtate . Plângea încă , îşi cânta melodia preferată , aşează ursulețul la colţ spunând :

-Acum , Anna , nu te uita! Ne jucăm v-aţi ascunselea , voi număra până la 10 şi toţi mă vor iubi .

-1 , 2 , 3 . . Făcea câte un pas lent până la geam . . 4 ,5,6, . . Se urcă pe geam 7, 8 ,9 . . şopteşte "Nimeni nu mă v-a căuta sub pământ " după spune 10 , iar numărătoarea se sfârşeşte ,fata se aruncă în gol .

Suferinţa o poţi simţi la orice vârstă , însă fiecare o maschează altfel sau nu îi dă importanţă .

Sora cea mare , nu ştia ce s-a întâmplat . Îşi aminteşte într-un târziu de sora mai mică iar remuşcăriile conştiinţei o îndeamnă să îşi ceară scuze . La uşa camerei surorii care acum este pe pământul rece al dimineţii , spune :

-îmi pare rău , nu trebuia să fac asta . (Bate în uşă , o deschide , dar realizează că nu era nimeni )

Caută , iar ochii ei dau de ursuleţul care stătea la colţ şi ştia că sora ei nu îi dădea drumul niciodată . Ochii ei se deschid larg , întoarce ochii spre geamul deschis . Acum , lacrimiile se preling una după alta pe faţa fetei dorindu-şi să nu fie adevărat gândul care îi fulgera mintea , îşi iubea sora , însă greşeala ei a fost că nu i-a arătat . Însă ceea ce îşi imagina , acel coşmar de câteva secunde era cât se poate de real şi dureros. Mătuşa lor vine acasă şi observă fata stând în genunchi lângă geam .

*

Înmormântarea, cea mai dureroasă pierdere pentru sora cea mare, ştiind că era numai vina ei, avea nevoie de psiholog, ştia . După ce fetiţa zăcea acum sub pământ, sora ei îi face o vizită , de trei zile încă plângea dar regretele erau în zadar şi sora ei suferea şi ea nu credea. Se aşează în genunchi, printre suspine reuşeşte să spună ceva , încă de la întâmplare nu mai vorbi cu nimeni.

-Vino înapoi, acum vreau să ne jucăm ! Suspina, astepta un răspuns. . O aștepta.

Ploaia începe iar ea se uita spre cer , cândva iubea acest fenomen însă acum ştia că şi norii plâng odată cu ea . O şoaptă se aude de nicăieri :

-Acum e prea târziu.

Aceasta , pune capul pe mormânt , murdărindu-se de noroiul provocat de ploaia abundentă , gândindu-se că voia să fie ea în locul surorii ei, ea merita cel mai mult acel loc de veci.