Daisies in your hair

Daisies in your hands

          -Chiar îți place fata asta așa mult?

          Întrebarea Oliviei mă bulversase puțin. Stăteam întins pe podeaua răcoroasă, cu laptopul în brațe, privindu-i poza de profil și coperta cu margarete. Mai mereu făceam asta, tocmai din cauza asta istoricul meu era împânzit de numele ei. Nu știam ce să-i spun, am ridicat neglijent din umeri, încercând să par indiferent, dar adevărul e că nu eram, probabil nu eram doar atras de ea, totul devenise o obsesie bolnăvicioasă pe care sora mea, mai mult ca sigur, încerca s-o înțeleagă.

          Stătea turcește pe pat, cu o pernă în brațe. Figura ei denota intelgență, sprâncenele ei arcuite frumos ce se mișcau instinctiv de fiecare dată când suspecta ceva. Sprâncenele ei  erau singurele lucruri care mă împiedicau s-o mint acum. Se uita la mine, cu una din privirele ei tăioase pe care o evitam adesea. Stăteam cu privirea în ecran, dar cu colțul ochiului asupra ei. Își schimbase poziția, lăsă perna din brațe și se apropie de marginea patului. S-a ridicat în picioarele-i goale, făcându-mă să mă simt inferior înălțimii ei, lăsându-mă să mă înec într-o senzație de falsă rușine. Și-a trecut mâinile prin părul șaten, prinzându-l într-o coadă la spate. Mă așteptam să plece din cameră, complet dezamăgită de purtarea mea, dar s-a așezat jos lângă mine, sprijinindu-și capul pe umărul meu:

          -Nu te înțeleg, nu e o frumusețe răpitoare...Vocea ei lină, așa de aproape de urechea mea, semăna mai mult, din pricina cuvintelor ei cu niște unghii ce se sfărmau pe o tablă.

          Olivia nu înțelegea, Ea era, pentru mine incredibil de frumoasă. M-am încruntat. Voiam să-i închid gura cumva, dar n-aveam nici o idee, mintea îmi era înbuibată de gânduri legate doar de ea, gânduri ce nu puteau concretiza nimic... Eram doar izolați într-o tăcere ciudată.

          A chicotit prelung, punându-și mâinile reci pe gâtul meu, am tresărit, ferindu-mă, iar ea a continuat:

          -Hai, botule! Nu mai fi așa deprimat! Am de gând să te ajut!

          Am ridicat brusc privrea, șocat de răspunsul ei. În general ea era cea care spunea ce e bine și ce e rău. Chiar dacă eram gemeni, și eu eram băiatul, ea era liderul în orice. Ea dicta orice. Ea organiza orice. Ea convingea pe oricine să facă ce voia ea, eram mai îngrijorat de o ceartă cu ea decât cu una cu părinții. Tocmai de asta eram șocat, mă pregătisem sufletește pentru o ceartă cu ea, sau orice altceva.

          -Tu glumești, corect? am întrebat-o fără să realizez.

          -Nu, nu glumesc. Mi-a luat mâna de pe laptop, prinzând-o în palmele ei reci, apoi a continuat cu un fel de aer hilar : Fata asta te-a făcut să faci o mare porcărie. Te-ai angajat la ghereta cu înghețată, ca să faci rost de bani în plus cu care s-o plătești pe meditatoare, ca să nu spună că pleci de la ore ca s-o vezi în parc, și ca noi să nu bănuim nimic...te-ai strofocat singur și-ai luat un amărât de 7 în teza la mate...Ce pot să spun, sunt mândră de tine frățioare...

          Întradevăr, când venea din gura ei, tot ce făcusem părea a fi o nebunie, o nebunie lipsită de sens și scop.

          -Nu puteai pur și simplu să muți orele de meditații? mă întreba ea mijindu-și ochii albăstrui.

          -Nu, uite, niciodată nu venea să citească la o oră fixă...Când eram la gheretă, eram la intrarea în parc, o vedeam mereu când intră, când iese, plus că mă mai strecuram uneori... înțelegi...? Dar când eram liber, stăteam și 3-4 ore în parc până să vină, deci nu puteam să plec pur și simplu să învăț mate...Și nu puteam să-i spionez casa! Vorbeam destul de repede, gesticulând cu disperare. Olivia își ridicase capul de pe umărul meu, privindu-mă confuză, cu toate astea, a zâmbit când a văzut că am terminat de vorbit.