Uite Vlad, nu e Vlad | FANFICTION cu VLAD MUNTEANU

1. Intalnirea BLANA BOMBA din parcare.

Aveam muzica la maxim si mergeam pe strada avand ochii in telefon, eram asa concentrata in cat am intrat intr-un gard, oh, doare.

- Ce ai facut mai? Ma intreaba verisoara mea, Ina, care statea si radea de mine.

- Am...a..., intrat intr-un gard? Raspund eu nesigura.

- De ce? Intreaba ea doar pentru a face misto de mine.

- Pai daca nu l-am vazut, raspund eu sec, dupa vreo circa 2 secunde imi dadusem seama ce spusesem, ma indreptasem spre ea si fara alte cuvinte ii dadusem ceea ce cumparasem de la magazin pentru ea.

Ma trantisem direct in pat si incepusem sa tip avand perna pe fata.

- Oh, ce copil idiot esti Mara, spusesem eu oftand.

A doua zi la scoala, intarziesem la ora de matematica, iar crizata aia de profesoare ne taxa grav cand intarziam, eh, eram in fata usii si ma gandeam daca sa mai intru sau daca sa stau afara, dupa ce imi facusem cruce odata am intins mana sa deschid usa insa un baiat m-a prins de incheietura si m-a intors spre el.

- Oh, buna, scuze daca te deranjez dar am pus pariu cu un baiat ca pot sa-ti iau numarul de telefon, ah, da sunt Vlad, intinde el mana spre mine zambind. Deci, mi-l dai?

- Alta data...

- Am muraturi, spune el zambind in continuare, iti dau daca vrei. Am auzit ca-ti plac.

Eram o persoana caruia ii placeau muraturile enorm de mult deci, intr-un final ma facusem sa-i dau numarul meu de telefon. 

Am ajuns acasa si dupa ceva timp primisem un mesaj de la cineva, am apelat numarul respectiv si surpriza, era acel baiat de ieri. 

Dupa ce inchisese telefonul, am ramas totusi umpic confuza, cine ar vrea sa se intalneasca cu cineva intr-o parcare oameni buni?

Am ajuns acolo si aveam aceasi intrebare.

- De ce aici? Intrebandu-ma eu.

- Hei, mersi c-ai venit, stiu ca e ciudat dar.. mno

- Auzi, esti cumva sanatos?

- Pai, aici nu vin fetitele de 12 ani sa ma caute, deci eu sunt mai sanatos decat altii...

- Ar vrea cineva sa te caute pe tine? Intreb eu razand.

- Stai, tu ... nu ma stii de fapt?

-Ar trebui?

Dupa ce imi explicase, intelesesem aproape totul..

- Deci, mi-ai cerut numarul de telefon pentru ca a fost o provocare de a aduce pe cineva in parcare? Esti ciudat, stiai?

- Nu! Si in plus, eu nu eram din liceul ala puteai sa-ti dai seama ca..

- Atunci de unde stiai ca iubesc muraturile?

- Scria pe tricoul tau siiiii m-am gandit ca iti plac, zice el zambind.

- Bun, trebuie sa plec, mama are nevoie de mine, spunand eu, dupa ce verificasem mesajul ce ne deranjease, dar, tot ramai dator cu muraturi. Continui eu avand un zambet minuscul.

- Okay, zice el razand.