Max

Capitolul II

Capitol dedicat lui Anoniima-123
Ești printre primele prietene de aici și printre primele care ai crezut în mine! Te ador și îți mulțumesc mult!❤

* Sofia *

        Am tresărit. Vocea aceea... oh, Doamne, te rog să nu fie el! Te rog!

        Mi-am ridicat încet privirea. Bineînțeles că era el! Atât de sexy, atrăgător, frumos, puternic, senzual... și atât de dureros! Ce căuta aici? Sigur era o coincidență, dar nu îmi plăcea deloc. E al naibii de neplăcut când trecutul îți face vizite surpriză.

        Și acum, ce aș putea să îi spun? Să fiu furioasă pentru nedreptatea lui, supărată pentru răzbunare? Cum aș putea, pentru că din ura lui, a răsărit iubire? Deci, fiind aici printr-o coincidență, îl voi trata ca pe un vechi prieten. Nimic mai mult.

       - Bună, Max, am spus, înghițind în sec. Ce te aduce aici?

        Ochii lui măriți de șoc mă priveau intens. Își trecu o mână prin păr, răsuflă greu și mă privi iar.

       - Unde ai dispărut? Șuieră el.

        De data aceasta eu îl priveam cu ochi mari.

       - Poftim?

       - Unde dracului ai dispărut atâta timp? Se răsti el.

        M-am încruntat.

       - Departe de tine și de viața ta! Nu asta ți-ai dorit?

        Pufni nervos, apoi întrebă arătând în jur:

       - Aici lucrezi?

        O, nu! Nici vorbă! Nu am de gând să mă trezesc cu tine aici de fiecare dată când ai chef de ceartă!

       - Nu, îi țin locul unei prietene, am spus.

        Își îngustă privirea, suspicios.

        Doamna Gruia tocmai sosi după pachetul cu fursecuri pentru nepoți. Max rămase pe loc, nemișcat și ne privi insistent și nepoliticos. Înainte de plecare, bătrânica spuse:

       - Draga de tine, cât mă bucur că ai deschis cofetăria asta! Tot ce trebuie să fac acum, este să trec drumul.

        Inima mea tresări vinovată și l-am văzut pe Max respirând adânc. Am dat de naiba!

       - Să aveți poftă, salutări nepoților! I-am zâmbit.

        Imediat după ce plecă, Max își încrucișă mâinile pe piept, făcând acei mușchi delicioși să se încoarde.

        Sofia, unde ți-e capul?

       - Ai avut dreptate, nu lucrezi aici. Deții cofetăria! Apăsă el cuvintele.

       - Atunci știi că am dreptul să îmi selectez clientela. Cumperi sau pleci?

        Răspunsul meu tăios îl șocă de-a dreptul, însă nu îmi păsa. Venea după atâta timp, ca să îmi ceară explicații?