"Inima frântă
Încă-mi mai bate,
Încă crezândă
Că nu se va abate.
Dar tu ai plecat,
Și te-ai uitat în spate,
Cred că te-a interesat,
Inima încă-mi mai bate.
Te-ai întors, și te-ai uitat iară,
Priviri neuitate,
Iubirea nu-i prea clară,
Inima încă-mi mai bate.
În mine împins ai fost,
Zâmbete frumoase, ciudate,
Iubirea asta nu-i fără rost,
Inima încă-mi mai bate.
Numele mi l-ai spus,
Simțiri ciudate,
Soarele-a apus,
Inima încă-mi mai bate.
La fereastră m-ai așteptat,
Priviri prea însemnate,
Dar nu m-ai salutat,
Inima încă-mi mai bate.
Ți-am mărturisit că-mi placi,
Priviri neînsemnate,
Dar tu ai preferat să taci,
Inima încă-mi mai bate.
Pe lânga mine ai trecut,
Nu te-ai mai uitat în spate,
Acum rămâi veșnic tăcut.
Inima nu-mi mai bate!"
Probabil ca n-o să înțelegeți sensul acestei poezii. Este vorba despre o fată care primeste semne de la băiatul pe care-l place, chiar foarte mari și frumoase, dar când îi mărturisește că-l place, acesta nu spune nimic. Pentru un moment, acea fată se simte așa cum reiese din poezie-confuza.
