Bucăți de inimi împrăștiate

1.Un drum și un început

  "Fiecare persoană ce trăiește în această lume constată, în mod clar, diferențele existente dintre oameni. Mulți afirmă că suntem unici, de unde și aceste distincții despre care tocmai am pomenit. Cu siguranță cine susține această idee, nu face referire doar la diferențele biologice, ci și la cele sufletești și psihice. Cu toate acestea, a considera iubirea ca fiind o trăire veridică sau veșnică poate fi deja o dovadă de exagerare, oricât de unici am fi cu toții. Cum de un asemenea simțământ poate să-și găsească loc în sufletele și în viețile noastre, când însăși lumea în care trăim abundă de cantitate și nu de calitate? Odinioară, cuvântul omului era asuprit din timp, pentru ca acesta să nu prindă sens în mințile celorlalți. Acum, ne aflăm cu toții într-un ocean de libertate, uitând că noi singuri ne punem jugul ce atârnă greu pe sufletul ce-l avem. Ceea ce vreau să spun, desigur, e că tindem să lăsăm tot ce avem și ,mai cu seamă, pe toți cei pe care îi avem în viețile noastre în detrimentul superficialității cu care ne-a investit așa-zisa "rațiune umană" și "evoluție". Îmi dau seama prea bine și chiar sunt conștient de beneficiile tehnologiei și de faptul că dezvoltarea societății depinde de aceasta, însă există, după cum putem observa, un defect pregnant al firii umane: necumpătarea. Sunt două tipuri de exces pe care le-am sesizat: cel realizat pe un fond colectiv (în cazul căruia e mai greu să te pui contra vântului pentru că ai nevoie de beneficiile acestei dezvoltări tehnologice să îndeplinești diverse sarcini, inclusiv cele din cadrul vieții private) și cel propriu-zis (când omul nu are nicio scuză și se sustrage de la viața sa pentru a o gusta pe a altuia, în cadrul unei rețele de socializare). Și oricum, la drept vorbind, câți dintre noi chiar socializăm cu adevărat pe o asemenea aplicație? Astfel de scorneli sunt bune câtă vreme chiar le utilizezi pentru acest scop. Măcar dacă fiecare și-ar fi petrecut atât de mult timp în fața unui ecran, spre a comunica ore în șir cu o persoană cu care se înțelege și de care îi este dor! În restul cazurilor, se poate constata cu ușurință că a vedea o postare cu cineva care se simte bine trezește în majoritatea un simțământ intens de invidie. O expresie probabil potrivită pentru situația descrisă este cea pe care un prieten bun mi-a spus-o, într-un context mai colocvial: "Țațele nu au dispărut. Dimpotrivă, s-au mutat pe internet. " Problema, ca să fiu mai clar, nu a fost și nu are să fie vreodată inteligența artificială, precum consideră cei mai mulți, ci renegarea omului a ceea ce are el de preț cel mai mult : sufletul... "

Pentru câteva clipe, Theodor se opri din scris și contemplă. Oftatul său lăsă impresia unei nemulțumiri ce se revărsa ușor în cotloanele minții sale, declanșată probabil de o insuficiență a unor idei sau cuvinte prin care să poată oglindi ceea ce simte.