Visul

26 3 0
                                    

Ma trezisem brusc...m-am uitat la ceas și era ora 00:00,mă mirasem cum de m-am trezit la acea ora. M-am pus din nou la culcare și cazusem într-un somn adânc,fără margini.
  Am văzut un baiat,tânăr, în jur de vre-o 17 ani,era foarte frumos însă era trist,ochii îi străluceau ca soarele și erau albaștrii ca marea. Incercam sa mă apropii însă el se dădea înapoi, încet, încet...parca se speriase de mine..observasem  ca în spatele lui era o căsuța,sub forma unei cabane..inima începea sa mă doară și el îmi făcuse cu mana,ca de plecare.
M-a trezisem, inima tot mă durea,parcă nu vroia sa înceteze.
~După 3 ore~  Ieșisem afară, era foarte cald, caldura mă înăbușea însă aveam norocul ca umbra copacilor mă răcorea. Mă decisem sa mă plimb și sa-mi limpezesc mintea după acel vis. Mergând și cu gândul tot la acel lucru nu observasem cabana care era la 80 de metri,de lângă mine. Ajungând lângă un râu simțeau cum picioarele mi se înmuiau,simțeam ca mă topesc de la caldura căreia nu îi puteam face față.Din instinct mă aruncasem in apa. Eran toată uda,din cap pana în picioare,însă mă simțeam mai bine, nu îmi mai era așa de cald..Am ieșit din apa și când m-am întors brusc, un baiat era în fata mea. Arata exact ca cel din visul meu, tot trist. M-am apropiat de el și...

♡Regasirea♡Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum