Young

Sper ca sunteti pregatiti pentru nopti nedormite, pentru povesti induiosatoare si schimbari.
Sunt in Bucuresti, Centrul Vechi, masini peste tot, oameni dezgoliti de sentimente si umpluti doar de bani, figuri si curve. Nevermore. Stau in centru. Privesc marionetele destinului ce se plimba nestingheriti, ghidati doar de instinctele primare. Uit ca fac si eu parte din aceasta piesa de teatru nesfarsita, uit ca defapt si eu sunt un personaj fictiv. Un moment de pauza, un moment in care ochii mi s-au inchis precum marea ce inghite uscatul, un moment in care m-am regasit, in care simteam ca sunt eu, fara masti, fara dublicitate, doar eu cu mine. Nu voiam sa ma reintorc, nu voiam sa privesc inapoi spre abisul negru in care ma cufundam incet, dar sigur, voiam sa traiesc in realitatea mea, nu ingropata in minciuna altora. Voiam sa am aripi si sa zbor cu ele departe de tot, sa cuceresc cerul ca o pasare, sa fiu rechinul oceanului meu, sa fiu protagonista piesei mele, atat voiam. Priveam in jur, debusolata, ochii imi erau deschisi, insa vedeam cu sufletul. Eram pregatita sa ma inalt si sa zbor, sa ma detasez de lume, de tot ce e uman si sa privesc spre umanitatea mea, spre ceea ce cred eu ca inseamna acest cuvant. Ma saturasem sa fiu indoctrinata, ma saturasem sa fiu perfectul altora, sa fiu oglindirea visurilor parintilor, voiam sa am VISUL meu, in care PERFECTUL sa aibe difinitia pe care eu o am, perfectul cu imperfectiuni.